x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Un celebru cântăreț de muzică ușoară, internat de urgență

Un celebru cântăreț de muzică ușoară, internat de urgență

28 Mai 2018   •   12:01
Un celebru cântăreț de muzică ușoară, internat de urgență

Unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică ușoară din Galați, Alexandru Jula, a fost internat, luni, în spital, după ce i s-a făcut rău în scara blocului în care locuiește, primele informații sugerând un posibil accident vascular cerebral.

Artistul Alexandru Jula se întorcea, luni, de la Cluj-Napoca, unde susținuse un spectacol. În scara blocului i s-a făcut rău și a leșinat.

„Apelul la numărul unic de urgență a fost înregistrat luni dimineață, la ora 7.30. Echipajul de pe ambulanță i-a acordat primul ajutor, simptomele indică un accident vascular. Nu știu cât este de grav, dar avea deficit motor, era căzut atunci când a fost găsit”, a declarat, directorul Serviciului de Ambulanță Galați, Mihai Polinschi.

După ce a fost stabilizat, Alexandru Jula a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Galați unde a fost internat și supus unei investigații cu computer tomograf pentru stabilirea exactă a diagnosticului.

Surse din interiorul unității medicale spun că starea artistului s-a îmbunătățit, acesta putând să se miște și să vorbească.

Aceleași surse confirmă varianta echipajului de pe ambulanță conform căreia Alexandru Jula a suferit un accident vascular cerebral ischemic.

 Alexandru Jula va împlini 84 de ani în luna iulie. Până în prezent, artistul a înregistrat numeroase albume, a participat la diverse concursuri muzicale în țară și în străinătate și a câștigat premii pentru interpretare.

Cariera artistică a interpretului de muzică ușoară a început în 1954 când Alexandru Jula s-a alăturat trupei de la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galați, iar în televizune a debutat în anul 1962.

×