x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Un nou album Jamie Cullum

Un nou album Jamie Cullum

de Alex Revenco    |    27 Sep 2009   •   00:00
Un nou album Jamie Cullum
Sursa foto: Universal/

La numai 30 de ani este deja un nume de referinţă în jazz-ul contemporan, iar în noiembrie lansează „The Pursuit", cel de-al cincilea din carieră.



La fel ca şi în precedentul material, intitulat „Catching Tales", Jamie continuă un interesant experiment, îmbinând diverse stiluri, precum crossover jazz, free jazz, modal jazz, hard bop etc. Fiind inspirat din noile stiluri de jazz, dar şi din rock'n'roll, noul album Jamie Cullum poate fi considerat un disc de referinţă pentru muzica modernă în general.

Chiar dacă se depărtează de stilul tradiţional al jazz-ului clasic, totuşi Jamie păstrează pianul pe toată durata celor douăsprezece piese. Potrivit artistului, discul este „o călătorie prin diverse stiluri muzicale, ce aduc aminte prin complexitatea lor atât de Cole Porter, cât şi de Aphex Twin".

×
Subiecte în articol: muzica