x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Unora le place jazzul

Unora le place jazzul

de Alex Revenco    |    02 Noi 2008   •   00:00

Fără îndoială că Masters Of Jazz Festival 2008 a fost o reuşită, cu toţii având şansa să vedem nume legendare ale genului. Dar iată şi punctul de vedere al binecunoscutului pianist Marius Popp:

“Să ne gândim dacă în această savuroasă fiestă nu şi-ar fi găsit locul cumva şi un mic gest prin care s-ar fi onorat şi breasla autohtonă infimă numeric dintr-un grup de muzicieni de jazz autentici şi de valoare cât să umple un microbuz. Mă gândesc că acum se află printre noi cel mai mare muzician, pianist şi compozitor de jazz dintre perioada postbelică, dl Jancy Korossy, american de origine română..., care a fost şi este considerat unul din cei mai mari pianişti europeni ai anilor ’50-’60... Dar pe lângă anvergura europeană de pianist, J.K. este şi fondatorul unanim recunoscut al unui jazz de factură românească... Amprenta sa originală şi inconfundabilă de a îmbina ingenios jazz-ul şi blues-ul cu folclorul românesc au atras atenţia celui mai cunoscut şi influent critic de jazz al momentului, dl Willis Conover, care a spus despre Jancy că îl consideră “cel mai autentic pianist de jazz pe care l-a ascultat în Europa.” Stabilit în SUA, Korossy a avut cronici elogioase în New York Times, Washington Post, Down Beat ş.a. Felicitându-i şi mulţumindu-le organizatorilor pentru această mare reuşită, îi asigurăm că duo-ul Jancy Korossy – Ramona Horvath ar fi putut fi inclus cu succes garantat în program, asemeni lui Monty Alexander (de altfel prieten cu J.K.) şi ca punte stilistică între generaţii şi culturi.”

×
Subiecte în articol: muzica