x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica VIDEO - Eagles of Death Metal şi U2 vor concert eveniment, la Paris

VIDEO - Eagles of Death Metal şi U2 vor concert eveniment, la Paris

05 Dec 2015   •   21:38
VIDEO - Eagles of Death Metal şi U2 vor concert eveniment, la Paris

Grupul american Eagles of Death Metal, care concerta la Bataclan în momentul atacului din 13 noiembrie, se va alătura irlandezilor de la U2 într-un spectacol parizian, duminică sau luni, urmând să îşi reia în luna februarie turneul întrerupt, anunţă revista Billboard, preluată sâmbătă de AFP.

Rockerii californieni "vor cânta împreună cu U2 piesa finală din concertul de la AccorHotels Arena din Paris, iar Eagles of Death Metal va relua în februarie 2016 turneul european întrerupt", a scris vineri revista americană, citând o sursă anonimă.

La fel ca mulţi alţi artişti, U2 a decis să îşi amâne concertele după atentatele din 13 noiembrie. Grupul condus de Bono va concerta în cele din urmă duminică şi luni la Paris, iar Eagles of Death Metal vor urca pe scenă alături de formaţia irlandeză la unul din spectacole de la AccorHotels Arena, fost Palais Omnisports Paris Bercy. Billboard nu precizează la care dintre concerte cele două grupuri vor cânta împreună o piesă.

Eagles of Death Metal concertau în sala Bataclan în 13 noiembrie, când atentatul terorist a făcut 90 de victime în sala de spectacole pariziană. Reveniţi în Statele Unite, muzicienii au decis să îşi anuleze turneul european. "Vreau să fim primul grup care să cânte la Bataclan când se va redeschide", a spus ulterior solistul Jesse Hughes într-un interviu pe site-ul Vice, promiţând să revină la Paris.

Josh Homme, co-fondator al formaţiei, care nu a fost la Bataclan, va fi alături de Eagles of Death Metal în reprezentaţia din capitala franceză, a precizat Billboard, citată de AFP.

U2 la Paris

×
Subiecte în articol: u2 bono Eagles of Death Metal bataclan