x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica VlogONcello: cu violoncelul la drum, prin Transilvania

VlogONcello: cu violoncelul la drum, prin Transilvania

de L. Budin    |    08 Iun 2020   •   10:51
VlogONcello: cu violoncelul la drum, prin Transilvania

Radu Croitoru, basarabean la origine şi braşovean de curând, are două pasiuni: violoncelul şi călătoriile. Izolarea impusă de pandemie i-a alimentat dorul de a vedea sau de a revedea locuri frumoase de prin Ardeal şi de a împărtăşi totul şi altora, prin muzică şi imagini.

 

„Salut! Mă numesc Radu Croitoru. Mereu am avut un vis: să-mi iau într-o zi violoncelul şi să pornesc la drum” - aşa îşi începe artistul videoclipul de prezentare a proiectului său, VlogONcello Transylvania Tour. Radu, trebuie spus, are 29 de ani, este membru al ansamblului Violoncelissimo, al Orchestrei Române de Tineret, al Moldovan National Youth Orchestra – iar în prezent lucrează la Filarmonica din Braşov.

 

Un turneu original

„Lunile acestea, cât am fost închişi cu toţii în casă, am avut suficient timp să fac planuri”, spune violoncelistul. Astfel, i-a venit ideea unui turneu original, de promovare prin muzică şi imagini a locurilor deosebite din Transilvania.

„Demersul vine într-o perioadă în care lumea întreagă este afectată de restricții, iar publicul are nevoie să fie încurajat ca să exploreze cultural și turistic peisajele din România, dar și creația muzicală contemporană”, precizează el. Artistul speră că iniţiativa sa va stimula consumul cultural atât în mediul online, prin intermediul noilor tehnologii, cât și offline.

 

Traseu pentru toţi

De ce a ales să promoveze Ardealul? „Anul trecut m-am mutat în Braşov şi am constatat că Transilvania e foarte bogată peisaje naturale, culturale şi istorice”, spune Radu. „Pentru turneul VlogONcello, am optat pentru un traseu presărat cu obiective fantastice, unele mai cunoscute – Castelul Huniazilor, Salina Turda, Lacul Bâlea, Castelul Bánffy –, altele mai puţin, însă toate accesibile publicului larg”.

În cifre, proiectul ar însemna 35 de obiective cu valoare culturală și turistică din 9 județe ale României, 2.400 km parcurși în 10 zile, 48 ore petrecute la volan. Un total de 72 ore de filmări pentru Radu Croitoru și echipa lui, alcătuită din Ecaterina Stratan, responsabilă cu logistica, și George Secrieru – expertul la capitolul filmări. Rezultatul final va fi un spot video de promovare, acompaniat de o compoziție semnată Marian Ungur.

 

Transmisiuni live

Practic, la fiecare etapă de pe traseu, echipa va face 3-4 filmări prin care sunt descrise şi prezentate, inclusiv muzical, punctele de interes. Totul va fi transmis live pe YouTube, Facebook şi Instagram. Compozitorul basarabean Marian Ungur urmează să creeze câte o secvenţă muzicală pentru fiecare dintre cele 35 de obiective – şi fiecare secvenţă va fi interpretată la violoncel, la faţa locului, de Radu Croitoru.

Călătoria este programată pentru începutul lunii iulie. O campanie de strângere de fonduri este în plină desfăşurare pe pagina de Facebook a evenimentului, fiindcă artistul şi echipa lui au nevoie de cel puţin 40.000 de lei pentru a-şi atinge obiectivul.

 

Concerte, la Braşov

Pentru moment, s-au strâns doar două procente din suma necesară – dar Radu nu-şi pierde încrederea în generozitatea susţinătorilor şi a sponsorilor. Ştie bine că, în perioada asta, bugetele multora au avut de suferit. E mulţumit că i s-a oferit echipamentul muzical de care are nevoie, precum şi promisiunea de a putea folosi un autoturism de la o firmă cunoscută.

Până pe 28 iunie, a programat patru concerte în aer liber în zona Braşovului, care vor fi transmise live. Speră astfel ca ideea turneului să ajungă la cât mai mulţi români.

Iar dacă nu reuşeşte să strângă banii, Radu nu se dă bătut. „Turneul nu se amână, o să parcurgem traseul propus, chiar dacă o să prezentăm obiective mai puţine şi nu o să putem face spotul video final. Iau violoncelul, o iau pe Ecaterina, urcăm în maşină şi pornim la drum”.

 

Asociațiile Carpaterra și Depoul de Artă Urbană îi vor da o mână de ajutor lui Radu, indicându-i cele mai spectaculoase locuri care merită să fie promovate.

 

Dacă turneul din Transilvania va fi un succes, Radu Croitoru va străbate la anul toată Moldova istorică – începând cu locuri pitoreşti din Republica Moldova, trecând prin nordul României şi terminând cu obiective din Ucraina.

 

×
Subiecte în articol: Radu Croitoru VlogONcello