x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Yoko Ono explică, după 42 de ani, de ce trupa Beatles s-a destrămat

Yoko Ono explică, după 42 de ani, de ce trupa Beatles s-a destrămat

28 Dec 2012   •   12:31
Yoko Ono explică, după 42 de ani, de ce trupa Beatles s-a destrămat
Sursa foto: AFP / ANP PHOTO

Într-un recent interviu acordat de văduva lui John Lennon, pentru revista Rolling Stone, aflăm motivul pentru "divorţul" trupei Beatles.

Toţi cei patru membri ai trupei începuseră să devină independent şi să cânte pe cont propriu. Nu Lennon a fost primul care a vrut să părăsească trupa, a declarat Yoko Ono.

Ono povesteşte că într-o seară Ringo Starr a venit la ei şi le-a mărturisit că ar vrea să plece. Următorul care a vrut să plece a fost George Harrison şi abia după aceea John şi-a manifestat dorinţa de a pleca şi el.

Singurul care făcea eforturi să menţină trupa unită era Paul McCartney dar ceilalţi au considerat că acesta vrea ca formaţia să fie doar a lui ceea ce nu le-a plăcut celor trei (John Lennon, Ringo Starr şi George Harrison).

Tot ceea ce a declarat Ono în interviu se regăseşte şi în comentariul lui McCartney din luna octombrie când acesta a declarat că "nu Ono a destrămat trupa deoarece aceasta era deja destrămată".


 

×
Subiecte în articol: the beatles Yoko Ono