Ministru, primar al Capitalei, general, istoric. Constantin Olteanu lansează la Gaudeamus o carte-document

Vineri, 23 noiembrie, la ora 12, la standul Editurii Niculescu de la Târgul internaţional de Carte Gaudeamus (Romexpo), Constantin Olteanu, fost ministru al Apărării şi primar al Capitalei înainte de 1989 îşi lansează cartea “O viaţă de om -  dialog cu jurnalistul Dan Constantin”. Cartea pe care vă invităm să o citiţi este sinteza unei vieţi trăite într-o epocă a marilor schimbări istorice prin care a trecut România începând cu furtuna anilor '40 şi terminând cu evenimentele din '89. Constantin Olteanu s-a hotărât să povestească pe larg, într-un dialog cu jurnalistul Dan Constantin, redactor şef la Jurnalul Naţional,  momentele la care a fost martor şi participant de-a lungul a mai bine de o jumătate de secol. Dialogul cu autorul cărţii devine în acest fel o garanţie suplimentară, ca înţelegere superioară a evoluţiei instituţiilor în conducerea cărora a activat sau a motivaţiei deciziilor la care a fost martor sau direct implicat. Istoricul Constantin Olteanu ştie că acest dialog va fi privit şi ca o carte de istorie recentă. Ca ministru al Apărării, ca Primar General al Capitalei – vizitat de Mihail Gorbaciov, ca secretar al C.C. al P.C.R., mai apoi, cu Relaţiile Externe, generalul (r) Contantin Olteanu a tezaurizat informaţii, opinii, întâmplări excepţionale în acest domeniu de mare interes politic şi istoric intens cercetat. Fuga lui Pacepa, controlul de la Direcţia de Informaţii Externe care a urmat, cazul lui Mircea Răceanu, incidentul provocat de Nicolae Militaru, controlul la Direcţia de Informaţii a Armatei sunt tot atâtea teme în care interviul aduce noi lămuriri, care dau o “cheie” de citire după atâţia ani de la producerea lor. Sunt prezentate şi intervenţiile Elenei Ceauşescu pentru a stopa elaborarea unor noi instrucţiuni referitoare la alarmarea trupelor si comandamentelor sau imixtiunile în avansările în grad a unor generali. Informaţii inedite despre incendiul de la bordul unei nave prezidenţiale, dezertarea ataşatului militar din Bulgaria, dar şi despre relaţiile din cadrul Tratatului de la Varşovia devin mărturii aflate direct de la sursă. Vă prezentăm câteva fragmente din această carte:  

Fuga lui Pacepa

“ Eu doresc să mă refer, în cele ce urmează, domnule Dan Constantin, la câteva aspecte din împrejurările “dispariţiei” lui Ioan Mihai Pacepa, pe care le-am cunoscut nemijlocit, precum si la unele cauze si consecinţe. Dezertarea s-a produs în iulie 1978. Despre aceasta, eu am aflat într-o duminică după-amiază, în staţiunea Neptun. Se stie că vara, Nicolae Ceausescu se afla, o perioadă, la mare, iar cei care aveau de rezolvat probleme cu el trebuiau să se deplaseze pe litoral. În acest scop, în calitate de sef al Secţiei pentru Probleme Militare şi Justiţie a C.C. al P.C.R., de subordonat direct al secretarului general, sosisem si eu acolo. L-am întâlnit pe generalul Nicolae Stan, ce asigura funcţia de sef al Direcţiei securitate si gardă, care m-a întrebat: “Stiţi că a dispărut Pacepa, când se afla în Germania ?” “Stiam doar că a plecat în Germania, dar că a dispărut, acum aflu”, i-am răspuns eu. Apoi, generalul Nicolae Stan mi-a povestit împrejurările în care Nicolae si Elena Ceausescu luaseră cunostinţă de acest fapt, cu puţin timp în urmă, când se aflau în Deltă. După ce le-a parvenit ştirea cu privire la Ioan Mihai Pacepa, soţii Ceauşescu s-au înapoiat imediat la Neptun, începând demersurile pentru elucidarea cazului. Astfel, Andrei Ştefan, ministrul Afacerilor Externe, se străduia să ia legătura telefonică cu Hans Dietrich Genscher, omologul său din R.F. a Germaniei, pentru a-i solicita ajutorul în clarificarea cazului. Demersurile oficiale nu au dus la nici un rezultat.

Când am aflat despre dispariţia lui Ioan Mihai Pacepa, m-am gândit că una din cauzele care l-au determinat să dezerteze o constituia faptul că era supus cercetării pentru săvârşirea unor abateri, incompatibile cu calitatea lui de general şi cu funcţia pe care o deţinea. (…) Înainte cu două zile, joi, a avut loc o discuţie în biroul lui Tudor Postelnicu, cu aprobarea lui Nicolae Ceausescu, la care am participat numai noi trei (Olteanu, Postelnicu şi Pacepa), în legătură cu un TIR. (…) TIR-ul sosise din Liban, încărcat cu obiecte de uz casnic, produse electronice, televizoare, casetofoane, unele din acestea urmând să ajungă la locuinţa lui Ioan Mihai Pacepa. Discuţia s-a desfăşurat într-un mod civilizat, Tudor Postelnicu cerându-i lui Ioan Mihai Pacepa, cum era normal, unele explicaţii în legătură cu situaţia creată, precizându-i că detaliile vor face obiectul unei discuţii după ce se va înapoia din misiune. Totodată, Tudor Postelnicu a precizat că se urmăreşte cunoaşterea exactă a destinaţiei acelui TIR, lăsând să se înţeleagă clar că nu este vorba de o problemă gravă. În răspunsul său, Ioan Mihai Pacepa a negat în parte ceea ce i se reţinea, menţionând că acele obiecte erau pentru instituţie, însă nu exista nici o cerere şi nici o aprobare în acest sens.

Cu privire la chestiunea respectivă apar unele semne de întrebare: cine a informat în legătură cu încărcătura reală, pentru că la vamă, când TIR-ul a fost desigilat şi controlat, s-a constat falsul din actele însoţitoare, care prevedeau că transportă documente cu caracter diplomatic. Este clar că această acţiune a fost urmărită prin în toată desfăşurarea sa. Din ordinul cui, cu aprobarea cui şi în ce scop ? Mai este ceva, care măreşte suspiciunea: sub conducerea lui Ioan Mihai Pacepa s-au adus din Orientul Mijlociu diferite tipuri de armament, muniţii, tehnică de luptă, inclusiv mijloace blindate, cu care se organizau mici expoziţii pentru a fi vizionate de presedintele ţării si de către specialiştii în domeniu, la unele dintre acestea fiind prezent si subsemnatul. În nici una din acele situaţii nu s-a executat controlul vamal, având acoperire de transport cu caracter diplomatic. Nu este exclus ca acea întâmplare să fi grăbit (nu să fi determinat) fuga lui Ioan Mihai Pacepa, care s-a speriat, temându-se, probabil, să nu fie sancţionat şi trecut în alt domeniu de activitate, unde n-ar mai fi avut aceleaşi posibilităţi de a-i informa pe cei care îl aveau în legătură şi nici nu mai putea să invoce stupiditatea că l-a pe Nicolae Ceauşescu.(...) Având relaţii nemijlocite cu Nicolae şi Elena Ceauşescu, pe lângă îngâmfarea sa organică, Ioan Mihai Pacepa lăsa să se înţeleagă că el este un sfetnic fidel al şefului statului care, în mintea sa, îi permitea o poziţie arogantă. Având în vedere actul dezertării lui, nu este exclus ca Ioan Mihai Pacepa să fi fost dirijat, cu ani în urmă, să se apropie de Elena Ceauşescu, ca pe această cale să cunoască cât mai multe din intimităţile politicii româneşti. Dacă se are în vedere modul în care a procedat Ioan Mihai Pacepa, dispariţia lui fulgerătoare şi fără nici o urmă, dintr-un hotel din R.F. a Germaniei, de unde (zice el ?), a cerut azil politic în S.U.A., reiese că acţiunea a fost pregătită din timp, necesitând stocarea şi ordonarea informaţiilor pe care dorea să le transmită serviciilor secrete străine, ca preţ pentru preluarea lui. Rezultă că dezertarea lui Ioan Mihai Pacepa s-a produs fie la comanda serviciilor de spionaj străine care îl recrutaseră, fie cu acceptul acestora, având ca obiectiv major dezorganizarea servicilor de informaţii române”, povesteşte Constantin Olteanu.

Elena Ceauşescu: “Nu preluam noi puterea dacă nu veneau sovieticii”

“În 1989 se împlineau 50 de ani de la controversata demonstraţie de la 1 Mai 1939. Pe la începutul lunii aprilie 1989, Elena Ceauşescu m-a întrebat cum ne-am gândit să marcăm această aniversare. I-am reamintit că, aşa cum se obişnuia în fiecare an, s-a elaborat şi aprobat, de către Comitetul Politic Executiv, un plan, în care sunt prevăzute toate acţiunile, inclusiv adunarea festivă din Capitală, reflectarea evenimentului în presa scrisă, în emisiunile de la radio şi televiziune. “Bine – a intervenit ea – dar vreau să-ţi spun altceva. Să nu mai procedaţi cum au făcut Enache (fost secretar şi şef al Secţiei Propagandă si Presă, n.n.), Muşat şi Ardeleanu (istorici din cadrul secţiei n.n.), care au exagerat lucrurile, prezentându-ne pe mine şi pe tovarăşul că am avut un rol mare în acea demonstraţie, îndreptată împotriva regimului de atunci, ceea ce nu este adevărat.” În continuare, a motivat prezenţa ei şi a lui Nicolae Ceauşescu în acele împrejurări spunând că M-a surprins sinceritarea ei, care exprima realitatea. Am avut atunci convingerea, şi o am şi acum, că în legătură cu ceea ce mi-a transmis nu era numai punctul ei de vedere, exprima şi poziţia lui Nicolae Ceauşescu. Menţionez că nu am mai auzit pe nimeni din conducerea P.C.R., nici înainte şi nici după aceea, să recunoască rolul Armatei sovietice în instaurarea unui nou regim politic în ţara noastră”, arată Constantin Olteanu, prezentând o altă faţă a Elenei Ceauşescu, aşa cum se  întâmplă şi în fragmentul următor.

Ceauşescu şi motanul Anei Blandiana

“De mai multe ori, Elena Ceauşescu m-a solicitat în unele chestiuni care ţineau de domeniul culturii. Nu avea clară graniţa dintre cele două sfere de activitate – ideologie si cultură, delimitate şi prin structuri şi conduceri diferite. Asa s-a întâmplat, de pildă, cu alegoria Anei Blandiana cu “Motanul” ei de pe strada presei. Poeta prezenta, în lucrarea amintită, un motan chipes care, în afară de alte isprăvi, atunci când se punea în miscare se oprea circulaţia pe stradă, ceea ce a condus la o comparaţie cu seful statului de atunci. (….) A urmat chemarea mea la Elena Ceauşescu, care a început dialogul întrebându-mă ce ştiu despre povestea cu “Pisoiul”. I-am răspuns că nu cunosc deoarece, asa cum ştie, de scriitori se ocupă Suzana Gâdea. În continuare, ea mi-a relatat că înaintea mea discutase această problemă cu prof.univ.dr.ing. Suzana Gâdea, presedinte al Consiliului Culturii si Educaţiei Socialiste, structură coordonată de Elena Ceauşescu, menţionând că Suzana Gâdea a plâns, justificând că ea nu a ştiut, că nu este vinovată etc. “Eu – zice Elena Ceauşescu – am liniştit-o, mi-a fost milă de ea, ştiu că este supărată că are soţul bolnav. I-am spus să-l lase dracului de motan, că nu trebuie comparat cu »tovarăşul«, dar să evite asemenea situaţii !” Din atitudinea Elenei Ceausescu rezultă că ori nu a înţeles mesajul transmis de Ana Blandiana prin alegoria ei, ori nu a dorit să-i dea amploare, minimalizându-l, aproape ignorându-l. În legătură cu acea fabulă lucrurile s-au oprit aici, însă nu cunosc dacă Nicolae Ceauşescu a fost informat şi cum a fost informat despre respectivul caz, sau dacă Elena Ceauşescu a indicat unele măsuri în acest sens”.

Dispută din cauza desenelor animate "Mihaela"

“La un momet dat, am avut un mic incident cu Nicolae Ceauşescu privind programul Televiziunii. Se ştie că, datorită penuriei de energie electrică – zilnic aceasta era întreruptă, frecvenţa reţelei era la limita de avarie etc. – şi programul televiziunii era drastic limitat. La propunerea lui, Comitetul Politic Executiv a aprobat să se acorde trei ore zilnic pentru emisiunile de televiziune. Peste câteva zile am fost chemat la Nicolae Ceauşescu care, pe un ton supărat, mi-a reproşat: Eu am recunoscut că fusesem de acord cu cei din conducerea Radioteleviziunii să introducă în program emisiunea pentru copii, 10 minute (18.50-19.00, “Mihaela”) de desene animate, pe care am considerat-o normală. După ce m-a ascultat, Nicolae Ceauşescu mi-a cerut să eliminăm din program această emisiune. Am discutat cu cei din conducerea Radioteleviziunii să găsim altă soluţie pentru a asigura o emisiune pentru copii”, mai povesteşte Constantin Olteanu.