x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Premieră la Operă: “Don Giovani”

Premieră la Operă: “Don Giovani”

de Sebastian S. Eduard    |    14 Feb 2013   •   13:17
Premieră la Operă: “Don Giovani”

În luna dedicată iubirii, Don Juan, unul dintre cele mai carismatice personaje din toate timpurile, mereu asociat aventurilor amoroase, revine pe scena Operei Naţionale Bucureşti. La aproape un deceniu de la ultima premieră a operei Don Giovanni la Bucureşti, o nouă producţie a lucrării situate pe locul 10 în topul celor mai cântate opere din lume (conform www.operabase.com) va avea premiera duminică, 17 februarie, de la ora 18.30, într-o viziune regizorală aparţinând Andei Tabacaru Hogea. 

Astfel, sub bagheta dirijorului Vlad Conta, artiştii Operei Naţionale Bucureşti (ONB) vor interpreta o operă la fel de atrăgatoare ca şi personajul său principal: “Opera lui Mozart rămâne inegalabilă, proaspătă la fiecare montare, de parcă neobositul Don Juan însuşi ar fi inoculat-o cu energia sa. O operă despre seducţie, despre relaţia dintre etic şi estetic, despre forţa dorinţei şi a frumuseţii”, este de părere Vlad Conta.

Din distribuţia spectacolului fac parte: Daniel Pop, Horia Sandu, Iulia Isaev, Augustin Hotea, Crina Zancu, Cătălin Ţoropoc,Iustinian Zetea, Maria Jinga. Scenografie: Anca Albani
Coregrafie: Mălina Andrei. Maestru de cor: Stelian Olariu.

Conform documentelor din arhiva Operei Naţionale Bucureşti, premiera românească a operei Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart a avut loc în anul 1834, cu o trupă germană condusă de Theodor Müller.


×
Subiecte în articol: premiera opera don giovani