x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură S-a lansat Humanitas Cişmigiu!

S-a lansat Humanitas Cişmigiu!

de Sebastian S. Eduard    |    09 Noi 2012   •   13:19
S-a lansat Humanitas Cişmigiu!

Omul de ziua lui se duce la restaurant. Sau dă de băut la servici. Gabriel Liiceanu a preferat ca de onomastică să-şi lanseze o librărie.
Aşa că înconjurat de prieteni, boss-ul de la Humanitas a tăiat panglica ultimei librării Humanitas. Aşezată pe Bulevardul Elisabeta, librăria se învecinează cu Institutul Cervantes şi se află în clădirea recent renovată de compania Hercesa

Puţină istorie

În martie 2012, după trei ani de lucrări, compania Hercesa a dezvelit imobilul care a adăpostit faimosul Hotel Cişmigiu şi, din 1940, berăria Gambrinus, făcând o bucurie istoricilor, arhitecţilor şi, de ce nu, tuturor bucureştenilor cărora le pasă de soarta oraşului lor. Deschizând, într-un spaţiu de 270 m2, la parterul clădirii, una dintre cele mai rafinate librării ale capitalei, Grupul Humanitas speră să joace un rol decisiv în acest proiect de renaştere spirituală a unui loc istoric.
Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Elisabeta nr. 38) va fi un nod cultural aşezat între Teatrul Naţional şi Teatrul Bulandra, în drumul studenţilor de la Universitate spre Cişmigiu, al melomanilor spre Operă, al norocoşilor spre Cotroceni. Va fi locul în care ne vom întâlni mai des cu marile personalităţi ale culturii române şi, prin ele, cu lumea cărţilor, a muzicii, a filmelor, a teatrului, a artelor plastice.

Lansări

După inaugurarea oficială, librăria şi-a intrat deja în rol. Prima carte lansată a fost volumul lui Andrei Pleşu "Adevărul ca poveste”. Vor urma "Ce mi se-ntâmplă - Jurnal pieziş" (Dan C. Mihăilescu – sâmbătă, 10 noiembrie, ora 17:00), "Despre lume, artă şi neamul românesc” şi "Cele mai frumoase scrisori” (ediţii I.L. Caragiale îngrijite de Dan C. Mihăilescu, sâmbătă, 10 noiembrie, ora 17:30). În zile viitoare ne vom (re)întâlni cu Paulo Coleho – "Manuscrisul găsit la Accra”, Vlad Zografi – "Infinitul dinăuntru” sau Andrei Pippidi – "Case şi oameni din Bucureşti”.

×
Subiecte în articol: carte humanitas librarie