x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Shakira: Acesta e destinul meu

Shakira: Acesta e destinul meu

de Cristina Ologeanu    |    18 Iul 2006   •   00:00
Shakira: Acesta e destinul meu

Peste 40.000 de persoane s-au lasat fermecate, aseara, la Timisoara, cu ocazia concertului sustinut de cantareata columbiana Shakira. Dar pana a se urca pe scena ea a stat cateva minute de vorba cu reporterii romani. Cititi, in exclusivitate, care este, dupa Shakira, pretul succesului.

Inainte de concertul de aseara, diva columbiana a purtat o discutie cu reprezentantii partenerilor media. Inainte sa-i adresam cele cateva intrebari, Shakira ne-a salutat, dupa care ne-a intrebat daca nu ne deranjeaza sa discutam in limba... romana!

Reporter: Cand erai mica ai avut o premonitie...
Shakira: Inca mai sunt mica (rade).

Ma refeream la acea premonitie pe care tu spuneai ca ai avut-o in copilarie, cand ai visat ca vei fi cantareata.
De cand ma stiu m-am simtit mai aproape de muzica, de poezie, de arta in general. Intotdeauna m-am vazut ca fiind parte din acest domeniu. Nu stiu daca sa-i spun premonitie, pentru ca nu prea cred in lucrurile astea. Lumea ar spune ca acesta a fost destinul meu, ca fiecare este arhitectul propriului destin. Asta este ceea ce fac eu, asta este pasiunea mea. Am stiut ca trebuie sa-mi implinesc acest vis.

E mai greu pentru tine acum, cand esti atat de faimoasa, decat atunci cand erai o persoana necunoscuta?
Intotdeauna este greu. Este vorba despre multa munca. Niciodata nu incetez sa muncesc. Ma simt ca o albinuta care munceste mereu. In fiecare zi trebuie sa fac ceva. De fiecare data, cand urc pe scena si vad acei oameni care canta alaturi de mine, ma simt binecuvantata.

Comparatie

Cum este Shakira pe scena si cum este in viata de zi cu zi?
Cred ca Shakira de pe scena lasa impresia ca e lipsita de inhibitii, ca e foarte curajoasa. In realitate, insa, sunt foarte timida. A trebuit sa invat cum sa ascund acest lucru. Ceea ce fac pe scena ma reprezinta. Trec prin stari si personalitati diferite. Asta nu inseamna neaparat ca am personalitate multipla, ci doar ca sunt mai multe aspecte, uneori contradictorii. Prin cantecele mele pot trece de la o stare foarte romantica la alta agresiva.

Crezi ca succesul tau se datoreaza vocii tale, dansului provocator, parului blond sau este vorba si de altceva?
Clar este vorba despre parul meu blond (rade). Glumesc desigur. Cred ca este o combintie de munca, incredere si urmarirea propriului vis. Mai este vorba si de faptul ca am reusit sa distrug monstrii si obstacolele care nu te lasa sa ajungi acolo unde vrei, sa-ti implinesti visul. Mai este vorba si de faptul ca am alaturi de mine in echipa oameni care ma ajuta si cred in mine si, nu in ultimul rand, mai este vorba si de fanii mei.

Vise

Daca nu ai mai canta, ce altceva ai face?
Probabil ma voi dedica fundatiei mele de ajutorare a copiilor nevoiasi din Columbia. Visez la o ferma cu multe animale si sa plantez rosii. Ceea ce am remarcat la Timisoara si mi-a placut foarte mult este faptul ca in parcuri sunt foarte multi trandafiri, iar eu iubesc plantele. Visul meu insa este sa fac... tot muzica.

Iti este dor sa fii libera, sa faci ce vrei, cand vrei?
Totul are un pret. Poate fi propriul rai, dar si propriul iad in acelasi timp. Simt ca fac ceea ce mi-a fost destinat. Daca as face altceva, probabil as fi frustrata.

La interviu au participat jurnalisti de la Antena 1, Jurnalul National, Radio 21, Cool Girl si Tabu. Intregul interviu va fi difuzat pe Antena 1, duminica, 23 iulie a.c., ora 17:15.
×
Subiecte în articol: cultura