x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru 24 de primăveri înfloresc de Ziua Teatrului Excelsior

24 de primăveri înfloresc de Ziua Teatrului Excelsior

de Dana Andronie    |    16 Apr 2014   •   15:45
24 de primăveri înfloresc de Ziua Teatrului Excelsior

Bucuria de a trăi prin teatru, alături de spectatori, de cei mai sinceri şi inocenţi dintre ei, copiii, este unică şi ea se petrece cu aceeaşi intensitate de 24 de ani. Există în inima Bucureştiului, un loc hărăzit de zeiţele artelor cu cele mai alese daruri. Aici, în strada Academiei nr. 28, în Casa Poveştilor, Teatrul Excelsior are întotdeauna uşile larg deschise.
Pe 24 aprilie, la ora 18.30, sunteţi invitaţi să vedeţi minunea: de Ziua Teatrului Excelsior, vor înflori 24 de primăveri. Veţi intra în lumea cu miros de vacanţă, cu arome dulci de poveşti nemuritoare.

Amfitrionul Zilei Teatrului Excelsior va fi carismaticul actor Vasile Menzel. ?i vor sta alături actorii Paula Sorescu Lucian, Janine Stavarache, Annemary Ziegler, Ştefan Velniciuc. Ei vor da viaţă câtorva poeme ale maestrului Ion Lucian, care pe 22 aprilie, ar fi împlinit vârsta de 90 de ani.

Scriitorul Dinu Săraru, profesorul universitar Ion Toboşaru, diplomatul de carieră Andrei Magheru, regizorul şi textierul Aurel Storin, actriţa Genoveva Preda, sunt câţiva dintre invitaţii de onoare, care vor împărtăşi publicului gândurile lor despre cel care a creat un univers al imaginaţiei fără limite, atât în teatrul pentru adulţi, cât şi în teatrul pentru copii.

Un moment aparte îl va constitui prezentarea unui fragment din viitoarea carte “Biruinţele unui învins”, un volum de memorii ale maestrului Ion Lucian şi mărturii despre personalitatea sa, îngrijit de Ioana Bogdan, în lectura sensibilă a actriţei Paula Sorescu Lucian.

Directorul interimar al teatrului, Aurel Mitran, v-a pregătit o surpriză de proporţii. O să vă conducă prin culisele teatrului, iar de acolo veţi fi “aruncaţi” într-o aventură uluitoare. Veţi descoperi “La Grande Magia” din ţinutul secret al copilăriei.

Sunteţi aşteptaţi la Ziua Teatrului Excelsior, să participaţi la sărbătoarea celor 24 de primăveri din Casa Poveştilor.

Mic istoric al Teatrului Excelsior

Marţi, 22 aprilie, este o zi cu totul specială în viaţa Teatrului Excelsior. Este chiar momentul de întemeiere al acestui lăcaş de cultură. Pe 22 aprilie s-a născut maestrul Ion Lucian, care în urmă cu 24 de ani, a adus pe lume cel mai drag copil al său: Teatrul Excelsior. Dispariţia tragică a fondatorului acestui teatru, la 31 martie 2012, a fost doar pământeană, căci fiinţa lui spirituală continuă să respire prin fiecare por al acestui teatru. Alături de maestru, s-au aflat la începuturile acestei aventuri teatrale: Paula Sorescu Lucian, Genoveva Preda, Daniela Anencov, regretatul Victor Radovici, Vasile Menzel, Gabriela Blebea, Nicu Alifantis şi actualul director al teatrului, Aurel Mitran. După mai bine de 12 ani de luptă cu birocraţia şi inerţia instituţiilor de cultură, în vara anului 2011, Excelsior a renăscut, iar în noul sediu situat pe strada Academiei nr.28, se ascunde Casa Copilăriei şi a Poveştilor Nemuritoare, de care avem atâta nevoie cu toţii: de la cei mici, până la cei mai vârstnici dintre noi.

×