Anatoli Vasiliev: „La Teatrul Bolşoi e o rutină sovietică”

L-a interesat toata viata cercetarea teoriei si practicii teatrale. Este un mare regizor si pedagog rus, dar atunci cand i-a fost inchisa 'casa' – Scoala de arta dramatica, pe care el a fondat-o la Moscova, a ales 'exilul', acum sase ani, mergand in Occident. Anatoli Vasiliev s-a dedicat, 'in aceasta ultima etapa a vietii' (la primavara implineste 70 de ani), invatamantului teatral, intr-un 'mod fatal'. La Paris, el, sustinand de cu­rand o conferinta in Salonul de Aur al Palatului Béhague, unde era vernisata si expozitia de scenografie 'George Löwendal – un aristocrat in luminile rampei', am avut norocul sa-mi acorde un scurt interviu, caci este o personalitate greu de abordat.

● Jurnalul National: Nu ati fost niciodata invitat in Romania, dupa cum spuneati, dar acum v-a facut o invitatie oficiala Ariadna Avram, presedintele Fundatiei Löwendal. O acceptati?
● Anatoli Vasiliev: Da, voi veni. Nu cunosc teatrul romanesc si nici eu nu sunt cunoscut acolo. Nepoata lui Löwendal mi-a vorbit despre acest artist. Am reusit sa vad un stand foarte frumos in aceasta expozitie, cred ca e un artist colosal.

● In Romania sunt multi care stiu despre dumneavoastra, chiar si de la un fost student pe care l-ati avut la Moscova, Andriy Zholdak. Lu­crand spectacole la noi, el vorbea des des­pre popularitatea pe care o aveati: in timpul cursurilor dumnea­voastra veneau toti studentii si cursurile altor profesori nu se mai ti­neau, in acelasi timp. Avea dreptate?
● Nu a mintit.

● Si nu va este dor de acei studenti, care umpleau aula?
● Mi-e dor de ei, dar acei studenti nu vor mai fi. Veneau la mine studentii, cand pe strazile Moscovei era revolutie; e vorba de evenimentele din ’91-’93. Imi este greu sa gasesc asemenea studenti acum; ge­neratiile se schimba.

● Dar ei va cauta.
● Eu ma intorc. Am lipsit sase ani. Dupa sase ani, Moscova ma cheama inapoi. Imi da 'casa' pe care mi-a luat-o. Ma intorc pentru a crea Ca­tedra-laborator de teorie si cercetare a tehnicii teatrale. Ma intorc la 'casa' de pe strada Povarskaia.

● Va ingrijoreaza faptul ca astazi teatrul nu mai este 'viu'. De ce are nevoie o scoala de teatru?
● De maestri, care trebuie readusi in invatamantul teatral. De pedagogii maestri, caci pedagogul e ca un parinte, de dimineata pana seara e cu elevii sai. Daca esti maestru trebuie sa ai griva de studenti. E necesar, dar nu e ceva tipic.

● Exista solutii?
● Nu poti schimba lumea de azi.

● S-a redeschis 'Bolsoi Teatr'. Ati fost invitat sa puneti in scena acolo acum, caci ati montat si opera?
● Am refuzat. Nu vreau sa lucrez acolo. E o rutina so­vie­­tica. Nu vreau sa fiu participant la o rutina sovietica. E acelasi teatru so­vietic, numai ca i se spune 'Bolsoi' rusesc.

"Exista o problema, dupa mine: scolile de tea­tru sunt mereu gata sa fabrice actori. E actorul care e pregatit sa-si vanda personalitatea regizorului sau producatorului sau chiar publicului. Si s-a terminat. E actorul care nu mai are personalitate, nici nume, dar e in sirul de ve­dete (...) din seriale si nu numai. Si nu e bine".
Anatoli Vasiliev

'Teatrul de bulevard a castigat in fata teatrului de arta'
Conferintele, atelierele lui Anatoli Vasiliev sunt ca o sursa proaspata pentru alimentarea cunostintelor tinerilor actori si regizori. Multora le schimba total conceptia despre teatru. La atelierele lui de la Paris, sustinute la Scoala de actorie ARTA (Association de Recherches de Traditions de l’Acteur) – Cartoucherie de Vincennes, au fost, in noiembrie, si studenti si actori masteranzi de la UNATC Bucuresti, iar in cadrul evenimentului 'Nopti teatrale – La­boratorul', organizat de ICR Paris, Vasiliev a acceptat sa vorbeasca despre sine, despre ideile sale refe­ritoare la teatrul de astazi, despre maestrii sai, despre mentorul sau Jerzy Grotowski.

Vasiliev, care are in spate creatii scenice memorabile in teatre din Rusia, care este adeptul 'laboratoarelor' destinate montarilor noi, a scris multe si diverse carti privind arta teatrala, toate aparute in strainatate. In Rusia, el nu isi publica volumele. Desi se ocupa acum de 'practica', un nou titlu – 'Teatrul fara oameni' – va aparea in Anglia peste cativa ani.

Vorbea la conferinta in picioare, chiar daca venise seara, dupa o zi de ateliere. Avea in fata un public 'necunoscut'. Se simtea jenat ca trebuie sa vorbeasca despre sine, despre ce a facut din 1968, cand s-a apucat de teatru, despre spectacolele sale din Rusia sovietica prezentate in Europa inca din 1988 si care niciodata nu au ajuns in Romania, despre spectacolele sale create in Grecia, Italia, Franta.

Vasiliev vorbeste simplu, spune fraze scurte, fara sa se rataceasca prin metafore. Vasiliev vorbeste numai in ruseste, oriunde ar conferentia, oriunde ar lucra. O are alaturi pe asistenta sa, Natasa, care stie bine limbi straine si ea ii traduce. Vorbele sale sunt ca o marturisire. Iata unele franturi din gandurile exprimate la acea conferinta:

'Stau in fata dumneavoastra asa cum sunt... Viata mea e simpla: hoteluri, valize, spectacole, pedagogia, iar hoteluri, iar valize...'; 'Am fost rugat sa vorbesc despre teatru. Nu stiu care e situatia in invatamantul teatral romanesc, va rog sa ma scuzati. Am sa vorbesc despre pedagogia teatrala din Rusia si Europa. Cred ca pe teritoriul european a castigat, in cele din urma, unul si acelasi teatru, indiferent de limba vorbita. Acesta e numit de francezi teatrul de bulevard, dar poate fi numit teatrul comercial, teatru care nu e de arta. Acesta, la inceputul secolului al XXI-lea, a castigat in fata teatrului de arta';

'In invatamantul european contemporan exista scoala imitatiei actiunii. Pentru mine e tragic. Da, predau mari specialisti, dar ei sunt specialisti de formare in teatru co­mercial. E un teatru protejat, precum se­xul protejat. Nu procreeaza. Lip­seste samanta. E marea problema a aceastei arte...'; 'Teatrul-laborator e un teatru unic, la fel si Scoala Tea­tru-laborator e unica'; 'In ’88, cand am pus bazele teatrului meu, la Mos­cova, eram convins ca teatrul va fi ajutat de actori, ca aceasta arta va fi salvata de actori. Am facut multe in acest sens. Dar peste 15 ani am vazut ca actorii nu salveaza arta teatrala. Din pacate, actorii depind de toate fluc­tuatiile care au loc in viata politica si cea sociala si ei nu tin piept. Atunci mi-a venit ideea sa ma ocup in special de pregatirea regizorilor. A trecut iar timpul si am inteles ca nu-i nici aceasta o salvare si m-am adresat in­va­ta­mantului. In el stau sursele artei dramatice, caci tanarul vine mai intai la pedagog, acolo i se formeaza gandirea, sentimentul, profesia. In in­va­ta­mant se face totul.'