x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Andrei Belgrader: "Profesorii mi-au dăruit cheia profesiei"

0
Autor: Ileana Lucaciu 10 Iun 2009 - 00:00
Andrei Belgrader:

Colegul de generaţie al regizorului Alexandru Tocilescu emigrează în America în 1976. Revine astăzi în România să monteze "Tartuffe" la Teatrul Naţional "I.L.Caragiale". Despre cariera sa deosebită din SUA, "acasă" nu se ştie nimic pentru că ochii care nu se văd se uită.

Andrei Belgrader după absolvirea IATC astăzi UNATC, a fost repartizat la Teatrul din Constanţa şi a mai încercat să lucreze la Sibiu şi în alte teatre din ţară. După zece reprezentaţii "Conu'Leonida faţă cu reacţiunea" este interzis de cenzură, iar "Năzdrăvanul occidentului" şi "Dargonul" după câteva repetiţii. Emigrează în SUA şi în 1978 realizează primul spectacol acolo, "Woyzeck" la Changing Space din New York.

De la acest debut dezvoltă o bogată carieră ca regizor. Amintim doar câteva din spectacolele considerate remarcabile de către specialişti: "Ubu-rege", "Slugă la doi stăpâni", "Nepotul lui Rameau", "Cântăreaţa cheală", "Scaunele", "Aşteptăndu-l pe Godot"- pentru care este distins cu permiul celui mai bun spectacol şi celei mai bune regii în 1982 de Colegiul Criticilor din Boston -, "Măsură pentru măsură", "Cum vă pace", "Troius si Cressida", etc.

Lucrează pe Off Broadway, montează în Norvegia, iar unele din spectacolele sale participă la Festivalul de la Edinbourgh, iar altele au turnee la Londra. Ultima sa ispravă regizorală s-a petrecut anul trecut şi a fost spectacolul "Sfârşit de partidă" de Beckett realizat la Brooklyn Academy of Music (BAM), în colaborare cu Institutul Cultural Roman de la New York. A fost profesor la Yale University şi la alte universităţi, iar în prezent este la University of Southern California, fabrica de actori de la Hollywood.

A fost tentat şi de televiziune şi publicitate. A regizat unele episoade din seriale TV -"Monk", "Coach", "Law and Order - Criminal intent" ( prezentat si de canalele de Tv de la noi) şi a jucat ca actor în filme alături de Isabella Rosselini sau John Turturro, sunt printe actorii americani cunoscuţi şi la noi. Biografia sa artistică este mult mai bogată,dar din păcate necunoscută celor de acasă, preocupaţi de "succesele" vedetelor de carton.

 

- Când ne-am întâlnit stăteai stingher la o masă de la Casa Universitarilor. Nu erai deranjat de blitz-urile unor fotoreporteri. După aproape 30 de ani revii în România din America, unde deţii o impresionantă biografie artistică, pentru a monta la Naţionalul bucureştean "Tartuffe". "Americanul" Belgrader crede că mai e nevoie în lume, astăzi, de teatru ?

- Cred că mai e mare nevoie de teatru şi mi-aş dori să vină lumea la teatru în America cu acelaşi entuziasm pe care l-am constatat la spectacolele văzute în România. Americanii vin la teatru când e un spectacol bun, lucru mai rar, sau dacă spectacolul e foarte spectaculos, dar... şi prost câteodată. Entuziasmul nu e ecelaşi ca aici, pe de-o parte şi pentrucă filmul concurează teatrul, dar şi pentrucă teatrul are o ofertă în mare parte minoră. Sper ca aici oferta să fie foarte bună.

Eu am văzut, e drept , doar puţine spectacole. Am văzut de pildă cum se buluceşte lumea să intre la spectacolele colegului şi prietenului meu Tocilescu. E o mare bucurie să constaţi un astfel de fenomen.

 

- In America ai schimbat o sumedenie de "locuri de muncă" - regizor la diverse teatre, regizor TV, profesor şi chiar actor de film - dar mereu ai menţionat că eşti absolvent IATC (azi UNATC) din Bucureşti, România. Cine te-a învăţat să descifrezi ABC-ul profesiei ?

- Am avut un noroc extraordinar ! Am avut profesorii cei mai buni pe care îi poate dori cineva să îi aibă. Mi-a fost dascăl David Esring în majoritatea timpului de studiu, iar la sfârşit am beneficiat de întâlnirea cu Radu Penciulescu. Nu puteam să pretind ceva mai minunat. Am avut adevăraţi maeştrii, ei mi-au dat secretul meseriei, ABC-ul ei. Si apoi am pornit la drum ...

 

- Si ai dat de cenzura comunistă. După căteva reprezentaţii ţi-a fost interzis spectacolul "Conu' Leonida..." , iar apoi ţi-au fost oprite repetiţiile la "Năzdrăvanul Occidentului" şi "Dragonul".

- Sunt amintiri tare triste. Am ajuns să fug noaptea din Sibiu, unde repetam, cu trenul. Eram interzis în toate teatrele din România, după ce am fost dat afară de la Sibiu. Ni s-a spus - pentru că mai erau câţiva în această situaţie - să plecăm repede din oraş. Si aşa am luat noaptea trenul. Am venit la Bucureşti, unde erau părinţii mei şi am plecat rapid în Grecia. Era perioada aceea foarte ciudată din '76 când s-au dat paşapoarte pentru tinerii artişti -regizori, pictori.

Am ajuns în Grecia unde am stat opt luni, şi nu a fost rău deloc. Nu aveam niciun ban, doar o bucurie neţărmurită şi în faţă o mare albastră. Nu puteam să fac nimic. Nu aveam dreptul să lucrez. Dar m-am bucurat imens. Apoi am luat-o spre America.

 

- La scurtă vreme de la ajungerea la New York reuşeşti să realizezi, în 1978, "Woyzeck". Cum s-a petrecut debutul american ?

- Am ajuns într-un cartier de oameni pierduţi, care astăzi e foarte la modă ,dar şi foarte scump. Erau nişte teatre mici pe acolo şi eu mă duceam să văd spectacole. Habar nu aveam unde sunt. Nu ştiam nimic. Am intrat la un moment dat într-un mic teatru şi mi-a plăcut la nebunie spaţiul. Erau în jur pisici, porumbei, câini. Fiind inconştient, m-am dus la domnul care era directorul acestui loc ciudat şi i-am zis: "Eu sunt un regizor din România şi aş vrea să fac aici o piesă".

"Bine" mi-a zis el. "Să vă spun ce piesă". "Te rog nu-mi spune. Vreau să-mi faci o surpriză". Am început să lucrez. Din fericire atunci eu nu prea înţelegeam nimic din viaţa americană, dacă aş fi înţeles nu cred că puteam să fac ceea ce am făcut. Am stat vre-o patru luni să-mi găsesc o distribuţie pe gustul meu. Nimeni nu ar fi răbdat să te aştepte patru luni pentru alegera distribuţiei. Am văzut sute, dacă nu mii de oameni.

Am descoperit nişte actori foarte buni la început de carieră, care erau fericiţi că şi-au găsit un loc, unde însă, se plătea foarte puţin. Printre miile pe care i-am văzut, 90% erau groaznici. Am început să lucrăm fără să ştiu că în America se repeata doar o lună pentru un spectacol. Eu, din inconştienţă totală, am lucrat cinci luni de zile, fiind, e drept tolerat. După patru luni am constatat că băieţii din teatru construiau un decor pentru o altă piesă şi în loc să îl facă mobil ei, în mijlocul scenei, construiau o casă din cărămizi.

Mi-am dat seama că eu nu mai am ce decor să mai solicit şi a trebuit să plec. Am spus la revedere pisicilor, porumbeilor şi câinilor, precum şi domnilor de acolo care erau foarte drăguţi. Am început să caut un alt teatru. Nu aveam nici un ban, dar actorii erau entuziasmaţi de ce gândisem la repetiţii. Aveam o echipă foarte bună, un scenograf bun, chiar şi un asistent de regie. Căutam prin toate bisericile, prin toate cotloanele din New York un spaţiu de joc, dar toţi vroiau bani, bani pe care nu-i aveam.

Printr-un noroc formidabil s-a întâmplat să dau de o doamnă psihiatru, foarte bogată, care avea un teatru, unde făcea exerciţii cu pacienţii. Îi bătea cu perne, făcea un fel de psihodramă. I-am spus: "Avem o piesă, dar nu avem nici un ban". Iar m-am întâlnit cu norocul choir, căci ea mi-a răspuns: "Nu-i nici o problemă, dă-i drumul în teatrul meu". Era un teatru micuţ cam de o sută de locuri, dar foarte elegant şi bine dotat tehnic.

Mi-a precizat totuşi: "Îmi dai jumătate din încasări". Am avut succes şi aşa a început drumul meu american în teatru.

MAFIA ROMÂNEASCĂ
- Valorile noastre culturale, mă refer la cele din teatru, pot fi recunoscute şi apreciate peste hotare chiar şi astăzi când este o concurenţă acerbă ?

- Credinţa mea este că da. În America, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Şerban şi cu mine am realizat nişte lucruri. Au fost foarte bine primiţi regizorii de origine română. Ni se spunea "mafia românească". Nu era adevărat, dar când semna regia un roman se zicea "iar a venit mafia românească".

 

- Cum îţi alegi proiectul unui spectacol ?

- Nu accept decât proiectele care îmi plac şi cred că ele pot comunica emoţional ceva publicului. Din fericire mi-am putut permite aceasta. N-am nici o ezitare să lucrez şi la televiziune ceva care poate fi, însă, mediocre. Sau să fac o reclamă. Pentru teatru însă, nu aleg decât proiectul pe care îl vreau eu şi îmi spune mie, interior, ceva.

 

- Pe internet criticii americani te consideră un maestru care preferă comedia şi teatrul absurd. De ce înclinaţia spre aceste genuri ?

- Nu ştiu. Eu, în cazul absurdului mă gândesc că totul e logic, doar alţii văd absurdul. Comedia îmi place foarte mult şi am nas pentru acest gen. Dacă fac un Beckett sau un Ionesco, eu nu cred că este teatru absurd. Am montat "Cântăreaţa cheală" şi "Scaunele" ca şi când aş fi fost Konstantin Sergheievici Stanislavski. La "Cântăreaţa cheală" i-am determinat pe actori să mi se adreseze cu "Konstantin Sergheievici".

Totul era de o logică realistă desăvârşită, iar spectacolul a fost de un succes dement pentrucă era foarte comic. Am văzut de multe ori spectacole cu piesele lui Ionesco tratate absurd şi erau seci, lipsite de comic. Nu m-am gândit niciodată la Ionesco în ideea că ar fi absurd.

 

- Se poartă pe la noi, intens, adaptările. De la Shakespeare la Sebastian, totul se adaptează. Ce presupune pentru tine o adaptare ?

- Niciodată nu adaptez Shakespeare. Am făcut totuşi nişte porcării, după opinia unora. Am fost înjurat şi e foarte greu de înţeles de ce, pentru cei ce trăiesc în afara Angliei, Americii şi Australiei. Limba lui Shakespeare este bătrână, nu se înţelege pentru cei ce vorbesc engleza de astăzi. Sunt piese în care înţelegi mai puţin de jumătate.

Jucate strict în limba lui Shakespeare spectacolele nu funcţionează emoţional, devin doar un act teatral snob. Lumea se duce totuşi şi la astfel de spectacole pentru că e o modă. Cred că mai mult respect pentru Shakespeare dovedesc traducerile în alte limbi. Eu de câte ori am pus în scenă Shakespeare, fără ruşine, am schimbat câteva cuvinte, lucrând cu lingvişti foarte buni. Ritmul, versul funcţionau şi se puteau înţelege toate cuvintele.

 

- Ce îmi spui tu nu e o adaptare în sensul celor de la noi,ci o traducere din engleza lui Shakespeare în cea curentă. Nu ţi-ai permis să schimbi situaţii,tipologiile personajelor sau chiar să inventezi personaje ori să le anulezi.

- Shakespeare e genial nu se poate preta la astfel de adaptări. Eu am vrut doar să-i fie mai bine înţeles cuvântul, dar am fost înjurat înspăimântător pentru asta. I-am înjurat şi eu. Am dat chiar afară de la un spectacol o doamnă cu pretenţia că ştie totul despre Shakespeare. Scria în studiile sale nişte tâmpenii. Susţine că Shakespeare ar fi împotriva femeilor. Americanii o consideră însă, o savantă în opera lui Will.

 

- Ai realizat se pare, totuşi, o adaptare "Ubu rock" după Jarry.

- Am schimbat doar limbajul, care trebuia să fie altul decât cel de pe timpul când a fost scris textul şi am apelat la foarte multă muzică din diverse stiluri. Nu era totuşi un musical. Am mai făcut nişte schimbări în final pentru a susţine semnificaţii mai directe, în spiritul textului, dar am iscat un scandal.

NU ÎMI PLAC ACTUALIZĂRILE FORŢATE
- Ţi-ai dorit o actualizare a scrierii?

- Nu. Nu îmi plac actualizările forţate. Am introdus, de pildă un cânticel, dintr-un alt text cu Ubu. Se spunea: "Haina mea are un nasture", după care "Haina mea are doi nasturi" ,etc. S-a creat o scenă de 22 de minute în care se mergea în sus cu nasturii, totul pe o coregrafie aparte.S-a stârnit o situaţie extrem de comică. Efectul a fost surprinzător.Pe la al 15-lea nasture, spectatorii începeau să arunce spontan în scenă pantofi, sutiene, chiloţi, fructe, zarzavaturi. La sfârşitul spectacolului stăteau la coadă să-şi recupereze pantofii.

Ziarele dornice de senzaţional au tot scris despre acest spectacol şi a început să dea năvală publicul. Veneau chiar şi cu pepeni să arunce pe scenă. Comunicarea directă era de tot hazul. Actorii aruncau şi ei puplicului ce aruncaseră spectatorii spre ei. Totul era o feerie de o absurditate totală. Un general, personaj din piesă, conducea această demenţă. Totul era lucrat însă, în cele mai mici amănunte. La sfârşitul nebuniei, generalul cădea împuşcat, precum în text. Începea războiul ca în piesa lui Jarry.

Eu am sfârşit brusc comedia dementă cu o ploaie în care cădeau de sus bucăţi de corpuri umane - mâini, picioare, capte, chiar şi un copil, realizate foarte realist. "Ploaia" era pe o muzică simfonică tristă, romantică. Atunci îngheţa respiraţia publicului. Era şocat emoţional la un nivel foarte profund. După exuberanţa comică, spectatorii ajungeau să plângă. Aceasta era adaptarea mea, să-i fac să se trezească în faţa ororilor războiului. Asta nu presupunea însă schimbări de situaţii. Ilustram doar ce a vrut să ne spună Jarry prin "Ubu" al său, o piesă extraordinară.

 

- În America proiectele se realizează în baza contractelor.Ce clauze presupun ele?

- Sunt foarte serioase acele contracte. Dacă un actor a semnat un contract nu mai poate face nimic ce ar presupune afectarea timpului de realizare al spectacolului. În afara orelor de lucru precizate în contract poţi face ce vrei în altă parte. Repet cu staruri de cinema care ar avea mai multe avantaje financiare dacă lucrează la un film. Dacă însă, le interesează proiectul meu şi au semnat un contract cu teatrul, îl respectă cu stricteţe. Lucrăm opt ore pe zi, şapte zile din săptămână şi scoatem rapid spectacolul.

La început nu mi-a plăcut metoda, dar m-am obişnuit că şi în cinci săptămâni se poate scoate un spectacol bun. Nu prea mai fac totuşi Shakespeare deoarece sunt prea puţine cinci săptămâni de repetiţii pentru acest dramaturg genial. Opt ore pe zi sunt totuşi echivalentul a multor săptămâni în alt context.

 

- În urmă cu un an, ai realizat în patru săptămâni, la New York, "Sfârşit de partidă" de Bechett,la Brooklyn Academy of Music (BAM) în colaborare cu Institutul Cultural Român,ce s-a bucurat de succes,având staruri în distribuţie.Ce înseamnă BAM pentru americani şi cum ai pornit acest proiect?

- BAM este locul care găzduieşte unele din cele mai bune spectacole din lume. Peter Brook, Pina Bausch, Bergman, ca să-ţi dau doar câteva exemple au făcut spectacole aici. La BAM se petrec evenimente culturale majore. Regizorii americani invitaţi la BAM sunt numai doi. Este o instituţie relativ snoabă, dacă e privită din punct de vedere American.

În distribuţie erau John Turturro şi Elaine Stritch, staruri de renume. John joaca mult în filmele independente şi mi-a fost şi student. A acceptat contractul fiind un om foarte serios. Când promite ceva, îşi respectă promisiunea. De curând am fost invitaţi să realizăm spectacolul şi la Londra, dar el nu poate sta acolo patru luni - timpul minim solicitat de englezi -, pentru ca are filmări şi o familie la New York.

Vom face spectacolul cu englezii vara viitoare şi probabil vom efectua un turneu şi pe continentul European. John Turturro a acceptat pentru maximun cinci săptămâni acest nou proiect. Repetiţiile pentru la "Sfârşit de partidă" au durat la New York doar patru săptămâni după reguli foarte riguroase. Rolurile erau practic învăţate din prima zi a repetiţiilor pentru că altfel nu se putea realiza această piesă de Beckett foarte grea.

John şi-a învăţat rolul cum ne-am înţeles, fără să rostească niciodată tare replicile. Le-a citit de mai multe ori până i-au intrat în cap. Cum trebuie să le rostească, să le interpreteze a aflat la repetiţii. Actorii americani prin o astfel de metodă intuiesc doar personajul, nu îl expun. Aceasta e o tehnică foarte bună pentru film pe care o întrebuinţează un număr mare de actori foarte mari.

Se întâmplă acum, un lucru foarte interesant în America, sunt mulţi actori de film care îşi doresc să facă şi teatru. E drept, nu toţi pot face teatru pentru că e mai greu decât filmul, aşa cred eu în urma experienţelor avute cu ei. Sunt actori de film foarte cunoscuţi care atunci când joacă pentru prima oară teatru, nu ştiu să rostească replica, nu-i auzi.Am văzut astfel de cazuri, erau penibili, jenanţi.

 

- Ai lucrat în America şi piese de Moliere ,de exemplu "Bolnavul închipuit" , iar acum te-ai oprit la "Tartuffe" pentru Naţionalul bucureştean. Mai poate fi, astăzi, de interes calsicul Moliere?

- Categoric, da ! "Tartuffe" a fost propunerea Naţionalului şi este o piesă pe care nu am montat-o niciodată. Moliere e foarte comic şi poate atrage puplicul. Are situaţii şi personaje universal valabile.

 

- Ai mai primit oferte de a regiza în România ?

- Îmi doream, de pildă, "Pericle" şi vorbisem cu Ducu Darie să-l pun la "Bulandra" şi poate o să realizez acest proiect cândva. Am mai vorbit cu Mircea Diaconu, cu Mircea Cornişteanu, cu Tompa Gabor care şi-ar dori să lucrez la ei în teatre. Dar mie nu îmi e foarte uşor să vin în România. E foarte greu să jonglez cu timpul meu liber, pentru că şi predau, nu pot pleca de la cursuri după bunul plac, ca să fac spectacole de teatru sau să filmez pentru televiziuni.

A fost bine cu Naţionalul pentru că ne-am înţeles pentru perioada în care aveam timp liber de la University of Southern California (USC).

 

- Ai predat la opt universităţi, iar acum eşti la USC , ce este un fel de fabrică pentru vedete de film. Cum e sistemul de învăţământ artistic organizat în America?

-Programele de învăţământ sunt foarte diferite de la o universitate la alta. Din fericire am avut iar norocul să predau la cele mai bune şcoli. Am predat mulţi ani la Yale School of Drama, care era considerată pe vremea aceea cea mai bună, de unde provin şi o groază de viitori laureaţi de Oscar. Eu predam întotdeauna la anul trei. În primul an studenţii la actorie învăţau realism, în cel de-al doilea studiau Shakespeare şi în al treilea, eu le distrugeam tot ce au învăţat înainte şi-i determinam să joace doar spontan.

Era un sistem excepţional pentru că se echilibrau studiile în succesiunea lor. Evident că ei studiau şi voce ,şi mişcare. Voce, mai ales, destul de mult. In plus făceau încontinuu spectacole şi erau aduşi regizori, chiar foarte buni, să lucreze cu ei. Un lucru extraordinar pentru studenţi.

Am mai predat la Juilliard School unde eram director pentru regie. Am avut în şase ani câte doi studenţi la studii. Veneau cei pentru masterate. Pe cele două locuri concurau o mie cinci sute de candidaţi. Am predat şi actorie. Studiau foarte mult pregătirea vocală. Universităţile de teatru produc actori buni. 

 

Am început apoi să predau film în cu totul alt sistem, cel de patru ani. De obicei se fac patru ani de colegiu, fără specializare. După aceea urmează alţi doi, trei, sau chiar patru ani de masterat. În medie trei ani. Aşa se ajunge până la şapte ani de studiu. Prima parte este dominată de cultură generală.

Există la Juilliard School si acum la USC încercări de specializare încă din timpul celor patru ani. După anii de studiu absolvenţii îşi caută de lucru prin ofertele de casting. Circa 90% nu lucrează. Cei de la universităţile citate reuşesc, totuşi, în majoritate să-şi găsească de lucru.

 

- Cum stă America sub aspectul numărului teatrelor instituţionalizate, susţinute de stat ? Cred ca e o întrebare stupidă.

- Eu nu ştiu să existe astfel de teatre. Poate la Washington funcţionează unul. Teatrele primesc totuşi, din când în când, bani de la stat, baza financiară fiind sponsorizările. Teatrele regionale primesc de la stat unele subvenţii şi sunt considerate teatre serioase. Clădirile lor sunt de obicei foarte mari şi nu ar putea exista doar din încasări. Fundaţiile subvenţionează teatrele insistent. In concluzie , americanii nu prea au teatre subvenţionate de stat ca în Europa.

 

- Pregătirea ta de "acasă" a fost regia de teatru. In America ai făcut şi multe episoade din seriale TV, precum "Monk" la NBC, "Coach" la ABC, sau "Intenţii criminale" tot pentru NBC. Unele au fost transmise şi de televiziunile noastre. Cum te-ai adaptat la tehnica de lucru a televiziunii ?

-La început am făcut episoade de comedie care se filmau cu cinci camere. Restul a fost de fapt film transpus apoi pentru TV. Am ajuns în lumea aceasta practic din întâmplare. La "Monk" am lucrat cu un fost student de-al meu care e starul serialului. Am lucrat cu el de zeci de ori, pentru că Tony Shalhoub este un actor superb, un actor de vis.

Am făcut cu el şi "Nepotul lui Rameau" în teatru. După ce am văzut însă, spectacolul lui David Esring, m-am gândit că nu trebuia să-l fac. Dar din cauza lui Tony care este un actor de aceeaşi mărime cum era Dinică la Esring, nu regret că l-am făcut. E drept, era diferit faţă de spectacolul profesorului meu. Calitatea actoricească era formidabilă. S-a jucat spectacolul vre-o două luni, zi de zi, cu un success delirant.

In America sistemul de programare e diferit de cel de aici. Dar să mă întorc la cinema. Când am început să lucrez eram speriat de moarte. N-ai timp să gândeşti mult, trebuie să sti ce faci. Mai întâi m-am uitat atent la seriale. Apoi am luat cursuri de film, pentru că se lucrează cu o viteză înspăimântătoare. Trebuie să cunoşti exact tehnica. O zi de filmare costă imens, aproximativ 300 000 de dolari, pentru că sunt 200 de oameni în jurul tău.

Dacă aş fi stat o oră în plus faţă de ce era programat de filmat mâncam 50 000 de dolari. Dacă nu pricepi repede tehnica , consumi timp şi bani. Am avut mare noroc şi cu aceia care se ocupau de imagine. Erau foarte buni. Acum ştiu bine tehnica TV şi îmi place această jucărie.

 

- Te tentează ideea de-a face un film de lung metraj ?

- Am participat doar la coregizarea unui film şi mi-aş dori să realizez eu, unul. Dar nu ştiu cum, pentrucă e o altă lume decât cea în care umblu eu. Ne întâlnim doar prin actori. Dar vreau să fac film. Mi-ar trebui un partener să scriu scenariul. Am multe idei, dar îmi este necesar şi cineva care să ştie să scrie replica. In America am văzut ultimele filme româneşti, care m-iau produs o mare bucurie.

 

- Care este relaţia actului cultural cu mass-media în SUA ? Promovează presa evenimentele culturale ?

- Sincer să-ţi spun, nu se bate lumea să promoveze arta. E foarte scumpă chiar şi reclama pentru teatre. Le poate costa o mare parte din buget. Spectacolele trebuie să aibă în distribuţie un mare star de cinema sau TV ca să atragă mass media. Gălăgie se face doar când un star de cinema joacă într-un spectacol, un scandal înspăimântător.

Pentru "Sfârşit de partidă" am avut 75-100 de recenzii, interviuri, etc., de fapt din cauza lui John Turturro şi a doamnei Elaine Strick, o actriţă de teatru supercunoscută. E starul cel mai mare de pe Broadway, are 86 de ani şi a fost prietena lui Marlon Brando. E o actriţă fantastică şi am lucrat admirabil cu ea. Am constatat că şi aici presa practică tot aceeaşi metodă de scandaluri cu vedete de TV sau cinema.

La noi s-a mai plictisit şi presa de sânii mari. Sunt minunaţi actori de teatru ,dar nu-i cunoaşte nimeni. Am înţeles că în România salariile în teatru sunt foarte mici, iar actorii trebuie să câştige din proiecte de televiziune, publicitate, sau film. Situaţia se aseamănă puţin cu cea din America. Am realizat multe piese cu prietenul meu Stanley Tucci.

Acum e un star cunoscut de film şi TV, şi cu un standard de viaţă ridicat pentru că a facut film. Sunt o groază dintre cei cu care am lucrat în teatru şi care nu mureau de foame, dar ajunşi în cinematografie au o altă viaţă.

 

- Poţi destăinui câte ceva despre viitorul spectacol "Tartuffe" de la Naţional ?

- Imi place enorm ce fac, dar nu ştiu dacă voi putea finaliza totul în timpul pe care mi l-am propus pentru că se lucrează foarte încet faţă de cum sunt eu obişnuit . Imi plac extraordinar actorii - Horaţiu Mălăele, Ana Ciontea, Magda Catone, Alexandru Georgescu, toţi cei din distiribuţie. Fiecare lucrează însă altfel. Am învăţat de la David Esring o rigurozitate pe care vreau să o aplic. Am o veneraţie pentru ceea ce m-au învăţat profesorii mei.

Niciunde în lume nu găseşti astfel de dascăli, de talia celor pe care i-am avut eu. Sunt considerat în America unul din cei trei profesori importanţi, dar nici unul nu suntem ca David Esring şi Radu Penciulescu. La Naţional nu am timp să prelungesc mai mult repetiţiile. Sper să le termin până în iulie. Voi veni apoi în septembrie pentru o săptămână, maximum două , să finalizez spectacolul.

 

- Care sunt obligaţiile tale acum în America ?

- In primul rand am obligaţii de profesor şi apoi mai am vre-o şase propuneri de noi proiecte. Nu am ales nici unul încă. Sper să-mi reuşească premiera cu "Tartuffe" la timpul potrivit.

Citeşte mai multe despre:   arte,   romania,   cred,   stat,   luni,   film,   ştiu,   new york,   teatru,   america,   văzut,   spectacolul,   inceput,   lucru,   spectacol,   lucrat,   york,   piesa,   shakespeare,   actori,   spectacole,   totuși,   teatre,   totu

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Licitația de Toamnă - Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești

Licitația de Toamnă - Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești
Galerie Foto Toamna se numără creațiile de valoare la cel mai așteptat și maiestos eveniment de pe piața de artă. Licitația de toamnă - Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești își deschide porțile și vă invită să...

Naționalul sibian pleacă astăzi în turneu la Shanghai.​​​​​​​ „Felii”, două reprezentații în cadrul China Shanghai International Arts Festival

Naționalul sibian pleacă astăzi în turneu la Shanghai.​​​​​​​ „Felii”, două reprezentații în cadrul China Shanghai International Arts Festival
Galerie Foto O singură actriță. Șapte identități. Și tot atâtea personaje fascinante care îl invită pe spectator într-un periplu alert prin abisurile sufletului feminin care suferă, iubește și iartă cu aceeași...

Cristian Mandeal şi Filarmonica din Târgu Mureş – concert aniversar 70. “De fiecare dată când revin, încerc să dăruiesc orchestrei tot ceea ce înaintașii lor mi-au dăruit mie”

Cristian Mandeal şi Filarmonica din Târgu Mureş – concert aniversar 70. “De fiecare dată când revin, încerc să dăruiesc orchestrei tot ceea ce înaintașii lor mi-au dăruit mie”
Cristian Mandeal va dirija pe 31 octombrie, la Palatul Culturii, un concert care aniversează 70 de ani - Filarmonica din Târgu Mureş, cu un program ce cuprinde Concertul pentru pian și orchestră nr. 2 în Si bemol...

Razii ale poliţiei în cinematografele din Atena pentru a împiedica minorii să vadă filmul 'Joker'

Razii ale poliţiei în cinematografele din Atena pentru a împiedica minorii să vadă filmul 'Joker'
Filmul 'Joker' suscită controverse chiar şi la câteva săptămâni de la lansarea sa pe ecrane, de data aceasta la Atena unde au fost organizate raze ale poliţiei în cinematografe pentru a împiedica minorii să...

Wolfgang Mozart, omagiat la Casa Artelor "Dinu Lipatti"

Wolfgang Mozart, omagiat la Casa Artelor "Dinu Lipatti"
Primăria Municipiului București prin Casa Artelor “Dinu Lipatti” vă invită vineri și sâmbătă, 25 și 26 octombrie 2019, la cea de-a treia ediție a Festivalului Mozartissimo, eveniment organizat de Ziua Nați...

Premiile Astra Film Festival 2019 - ”Teach”, cel mai bun documentar românesc, dezvoltat la Sibiu

Premiile Astra Film Festival 2019 - ”Teach”, cel mai bun documentar românesc, dezvoltat la Sibiu
Galerie Foto Premiile Astra Film Festival 2019 pleacă în Franța, Belgia, Israel, Estonia și România! Câștigătorii celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Internațional Astra Film de la Sibiu au fost anunțați sâmbătă,...

Europa redescoperă trecutul glorios al României la Europalia

Europa redescoperă trecutul glorios al României la Europalia
Galerie Foto Expoziția „Dacia Felix. The Glorious Past of Romania“/„Dacia Felix. Trecutul glorios al României” a fost deschisă vineri, 18 octombrie 2019, la Muzeul Galo-Roman din Tongeren, cel mai vechi oraș belgian, în...

Trei zile de FNT epatante

Trei zile de FNT epatante
Galerie Foto Sunt treizeci de ani de când România a intrat în libertate și în democrație. În toţi aceşti ani s-au întâmplat multe lucruri. Ne putem exprima liber, putem crea liber, putem gândi liber, iar noi, oamenii de...

„În jurul conceptului de artă modernă. De la Brâncuși la ultimele tendințe în arta modernă: poetica lui Gianmaria Potenza”. Interviu-dezbatere

„În jurul conceptului de artă modernă. De la Brâncuși la ultimele tendințe în arta modernă: poetica lui Gianmaria Potenza”. Interviu-dezbatere
Marți, 22 octombrie 2019, orele 18.00, va avea loc, în Sala de Conferințe a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția (Palazzo Corrrer, Campo Santa Fosca, Cannaregio 2214) o manifestare...

Duminică la TVR3 - lansarea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuși

Duminică la TVR3 - lansarea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuși
Galerie Foto Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, la TVR 3, în emisiunea Vizual, Marius Constantinescu vă învită la centrul BOZAR dîn Bruxelles, la deschiderea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de...

Caligrafierea Reginei Elisabeta expusă alături de lucrări de la Casa Albă, în Sala Mare a ICR

Caligrafierea Reginei Elisabeta expusă alături de lucrări de la Casa Albă, în  Sala Mare a ICR
Galerie Foto Prima ediție a ExpoCaligrafia Internațional 2019, eveniment inițiat și organizat de Asociația Liber la Educație, Cultură și Sport, se va desfășura între 24 și 30 octombrie 2019, la sediul Institutului...

Romanul “Mătușa Julia și condeierul” de Mario Vargas Llosa, pentru prima dată adaptat pentru teatru

Romanul “Mătușa Julia și condeierul” de Mario Vargas Llosa, pentru prima dată adaptat pentru teatru
Galerie Foto Pentru prima dată adaptat pentru teatru, Mătușa Julia și condeierul de Mario Vargas Llosa, unul dintre cele mai fascinante romane ale literaturii lumii, s-a transformat în spectacol, la Timișoara. Astfel că ...

Festivalul Internațional de Swing Dance LindyBug se pregătește pentru a doua ediție

Festivalul Internațional de Swing Dance LindyBug se pregătește pentru a doua ediție
Galerie Foto Festivalul Internațional de Swing Dance LindyBug 2019, cea mai importantă manifestare dedicată dansului și muzicii swing, va avea loc între 25-27 octombrie, în București.   Aflat la cea de-a doua...

Constantin Chiriac în dialog cu Ioan-Aurel Pop - Președintele Academiei Române

Constantin Chiriac în dialog cu Ioan-Aurel Pop - Președintele Academiei Române
„Național și European. Dialog, Responsabilitate, Provocări” – acesta este tema conferinței speciale FITS și TNRS din luna noiembrie când, Constantin Chiriac îl va avea ca invitat la Sibiu pe Ioan Aurel Pop

Artiști români, în cadrul expoziției „Imagined pasts” la Budapest Galéria

Artiști români, în cadrul expoziției „Imagined pasts” la Budapest Galéria
Pe 22 octombrie 2019, de la ora 18.00 Institutul Cultural Român la Budapesta, în parteneriat cu Muzeul de Istorie a Budapestei – Galeria Budapesta vernisează expoziția de artă contemporană „Imagined...
Serviciul de email marketing furnizat de