x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru “Băiatul care a învățat să zboare”, un spectacol pe care copiii nu trebuie să-l rateze

“Băiatul care a învățat să zboare”, un spectacol pe care copiii nu trebuie să-l rateze

28 Noi 2017   •   12:18
“Băiatul care a învățat să zboare”, un spectacol pe care copiii nu trebuie să-l rateze

Circul din Bucuresti va invită în fiecare sâmbătă de la ora 15.00 şi duminică de la ora 11.00 să îl cunoaşteţi pe “Băiatul care a învaţat să zboare”. Regizorul Octavian Jighirgiu vă propune o poveste despre forța unui vis pe care iubirea îl transformă în realitate.

Acrobaţi, clovni jucăuşi, jongleuri, dansatori, cai, câini şi papagali vor intra într-un carusel al jocului, aşa cum doar la Circul din Bucureşti puteţi vedea. Sub cupola Circului, veţi urmări de fiecare dată o altă poveste ce vă va purta în universuri diferite, de emoție și visare.

În lumea tăcerii, dragostea face minuni pentru un copil născut în lumea circului. Forțat mult prea devreme să se maturizeze, Tim descoperă o lume în care, cu ajutorul animalelor, poate să se bucure de copilărie. Ce se va întâmpla în continuare aflați venind să vedeți spectacolul “Băiatul care a învățat să zboare”. Preţul biletelor este cuprins între 25 şi 60 lei, în funcţie de locul din sală.

×