„Când spun Mălăele, spun o împlinire a mea”

Din postura sa de director-manager al 'Comediei' bucurestene, actorul George Mihaita ne-a acordat un interviu, in care ne vorbeste despre infiintarea unui atelier-scoala care ii poarta numele, despre sustinerea adolescentilor, despre proiectele institutiei de spectacole, dar si despre 'implinirile' sale ca artist.


• Jurnalul National: Ideea de Atelier-scoala “George Mihaita' prinde contur. Vor fi organizate cursuri de teatru, gratuite, pentru elevi. Cum s-a nascut acest proiect?

George Mihaita: Ideea mi-a venit atunci cand am mers la un spectacol, la Sala Noua a teatrului, si i-am vazut in randul intai pe Gica Hagi, Gica Popescu si Adrian Ilie. M-am asezat langa ei si am urmarit spectacolul, in care erau trei fete: doua aveau cate 12 ani si una 15 ani. Erau fetele celor trei fosti mari fotbalisti, pregatite sa joace de o actrita profesoara - Radita Rosu. Fetele - foarte bune toate. Am vorbit, dupa aceea, cu cei trei, i-am invitat la spectacolele noastre, au venit. Apoi, mi-am zis ca, daca Teatrul de Comedie a putut gazdui acest proiect, de ce sa nu-l dezvoltam.

Dupa vreo trei luni, ma gandeam - ca tot eram legat de fenomenul adolescentin - sa incerc formarea a doua clase de 12-14 si 15-18 ani. M-am gandit si la faptul ca am si destule relatii ca sa fac rost de bani, pentru a plati profesorii si ce mai trebuie, adica bucataria din jurul proiectului. Si am plecat la drum. Nici nu-mi trebuia mult. Daca imi aprinzi beculetul cu adolescentii, eu sunt acolo, la orice ora din zi si din noapte. Ca sa-i dau credibilitate, am gandit acest atelier in jurul numelui meu. Vor tine cursurile: Mihai Bisericanu - profesor la UNATC, care se pricepe la muzica, la actorie, la miscare, la pantomima; Radita Rosu si dorim sa o luam si pe regizoarea Teodora Campineanu, care a lucrat foarte mult cu adolescentii.


• Care e scopul acestor ateliere?

Vrem sa-i ducem pe acesti pusti sa vada teatru, sa-i invatam sa recite, sa-i invatam sa vorbeasca, sa stie cum sa se comporte, nu numai pe scena, ci si in viata de toate zilele, iar profesorii sa le fie atat profesori, cat si prieteni, parinti. Am o ambitie, as vrea sa aud: 'De la clasa lui Mihaita au intrat la Teatru atatia…'. Sunt convins ca multi vor dori sa dea la Actorie. Am stat si m-am uitat: exista unii elevi foarte buni.

• Au venit multi elevi? Cum s-au prezentat la preselectie?

S-au inscris cateva sute de elevi. Am atras de partea noastra – co-organizator – Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, prin intermediul caruia s-a anuntat in scoli.

• S-au inscris si mai mici decat varsta anuntata?

Da, dragutii de ei, unii aveau 10-11 ani. Dar ne-am propus sa-i primim pe cei care au de la 12 ani in sus. S-ar putea ca in clasa de 12 - 14 ani sa intre si unii de 11 ani, daca sunt foarte, foarte buni. In fiecare dintre cele doua clase vor fi, probabil, zece elevi.

• Ce stiu ei, la aceasta varsta, despre teatru?

Nu poseda cunostinte despre arta teatrala, dar unii au un fel de intuitie. Un cunoscator isi da seama daca un actor e bun sau nu dupa cum intra in scena sau de indata cum spune primele replici. Daca nu vii cu lumea pe care o interpretezi si intri ca si cum ar intra cineva pe usa, atunci… Unii copii care au venit la preselectie sunt deosebiti.

• Ce au ales pentru preselectie: poezii, monoloage? Ce autori?

Au avut si Minulescu, si Sorescu, au avut si din Caragiale – Chiriac, Zita din 'O noapte furtunoasa' -, cam ce invata la scoala, in general, dar mai mult poezii. Ii vedeam pe unii cum ardeau, cum se concentrau. I-am si filmat. Cu siguranta, peste ani, unii vor avea poate nevoie si de imaginile de acum.

• Avem copii talentati?

Da, avem talente in ale interpretarii. Pacat insa ca nu au unde sa se dezvolte. Existau pe vremuri casele de cultura, asa cum erau - si eu am activat pe scena casei de cultura din Moreni –, dar copiii puteau merge acolo. Acum nu au unde, in case de cultura sunt discoteci. E pacat. Mai exista cate o clasa de actorie pe la liceele de arta, dar trebuie sa-i urmarim pe acesti copii, sa le vedem evolutia, sa-i invatam cat mai multe. Infiintand acest atelier-scoala, m-am gandit la fenomenul adolescentin, pe care il servesc si vreau sa-l servesc in continuare. Ma intereseaza mult si as vrea sa fac un lucru – si il voi face – de care sa fiu mandru ca l-am facut dezinteresat, ca l-am facut cu drag si ca in urma acestui gest al meu vor veni roadele: cativa dintre ei vor juca impreuna cu mine, peste nu stiu cat timp, pe scena Teatrului de Comedie sau vor juca alaturi de colegii mei mai tineri.

• Gasiti bani ca sa platiti profesorii?

Gasesc. Daca nu, dau de la mine.

• Acest atelier-scoala va avea un sediu?

Da, langa Universitate, langa 'Jos, palaria!'. Cursurile se vor tine la Sala Noua a Teatrului de Comedie, o data la doua saptamani. Nu vom galopa cu cei mai mici, trebuie luati usor, pana vor ajunge la 18 ani. Vom aduce personalitati artistice, sa-i cunoasca, sa vada ca au incredere in ei.

• Cat vor studia?

Pana la 18 ani. Cei care sunt aproape de aceasta varsta vor fi pregatiti special, vor avea ore suplimentare.

• Va propuneti sa-i pregatiti sa dea la Teatru.

Chiar daca nu vor la aceasta facultate - e voia lor -, dar noi ii vom pregati pentru asa ceva. Vom sta de vorba si cu parintii lor, sa vedem ce doleante au - asta daca elevul are un talent iesit din comun. Fiind cursurile gratuite, avem libertatea sa discutam cu parintii si sa vedem daca copilul merge spre teatru sau nu. Noi putem lua decizia daca el este bun. De altfel e pacat. Acesti copii, prin felul cum vor fi pregatiti, prin talentul pe care il vor arata, vor reusi sa intre la Facultatea de Teatru, iar noi incercam sa-i sprijinim.

• Cand vor incepe?

In ianuarie.

• Suntem la sfarsit de an. Cum a depasit Teatrul de Comedie greutatile financiare?

Chiar daca teatrele bucurestene nu au primit sumele pe care si le-au dorit, de la Primarie, sunt multumite, dupa parerea mea. Am inteles ca nu sunt bani. Ne mai strecuram la cate un sponsor, renuntam la cate un proiect, care costa ceva bani. Atata timp cat ai un repertoriu valabil si salile sunt inca pline e bine, ne descurcam.

• Pentru spectacolul 'Spiritul de familie' (Les Belles-Soeurs) de Eric Assous, pe care il monteaza acum maestrul Beligan, ati gasit un sponsor?

Da, avem pentru acest spectacol un sponsor, pe care ne bazam si pentru a-l omagia pe domnul Radu Beligan, la 14 decembrie...

• Cand implineste 93 de ani. L-ati omagiat si o data cu sarbatorirea, in 2011, a 50 de ani ai Teatrului de Comedie, infiintat de Radu Beligan, iar Sala Mare ii poarta, din 5 ianuarie, numele. Acum ce pregatiti?

Am editat la inceputul anului albumul cu figura domnului Radu Beligan, iar acum un album cu Romfilatelia, cu plicuri cu timbre ale unor actori care au jucat la Teatrul de Comedie. Sa vedeti cum e viata asta. In 1961, Radu Beligan a infiintat Teatrul de Comedie. In 2011, dupa 50 de ani, Beligan monteaza la Teatrul de Comedie. El nu a mai jucat si nu a mai montat pe aceasta scena din 1968, de cand a plecat de la conducerea teatrului, iar acum - Beligan, la Sala 'Radu Beligan'.

• Sunt niste semne?

Sunt niste semne extraordinare si avem si biserica alaturi. Sunt convins ca ne ajuta.

• Va fi aici, langa biserica, in fata teatrului, bustul lui Gheorghe Dinica.

Am propus Primariei sa avem in fata teatrului un rand cu busturile marilor actori de la 'Comedie' – Beligan, Amza Pellea, Gheorghe Dinica, Marin Moraru… Sunt convins ca toate vor fi o atractie pentru public. Mi-a venit ideea, stand de vorba cu doamna Dinica. In acest teatru sunt povesti extraordinare cu monstri sacri pe care nu poti sa-i uiti, trebuie sa-i veneram, trebuie ca tinerii sa-i stie.

• Despre proiectele pentru actorii tineri, ce ne puteti spune?

In fiecare an, se desfasoara proiectul 'Comedia tine la TINEri'. Cativa tineri regizori care au terminat UNATC monteaza in fiecare an pe scena Teatrului de Comedie, la Sala Studio, cate un spectacol, cu sprijin de la Primarie. 3.000 de euro costa un spectacol. Nu e mult, nu e nici putin, dar dorinta lor de a pune in scena e foarte mare. Doi dintre ei, bunaoara, Alexandru Mazgareanu si Vlad Cristache au fost chiar nominalizati la premiile UNITER, pentru debut. Pe Cristache il stiu de cand era in clasa a noua. Cand il vad, il intreb: 'Ce faci, copilul meu?'. Cand stii ca ai pus umarul la cresterea artistica a cuiva, e deja o implinire si pentru tine.

• Fiul cel mare al dumneavoastra nu a devenit actor, dar cei doi mai mici credeti ca vor imbratisa aceasta profesie?

Cred ca cel mic va deveni actor. Are aproape opt anisori. E devreme, desigur, sa spun, dar spre comedie se duce, oricum. Cel mare e campion la Jiu Jitsu Brazilian, cel mijlociu e foarte bun la tenis.

• Ce alte proiecte, pentru la anul, aveti la Teatrul de Comedie?

Numai cu doua zile inainte sa plece dintre noi, Alexandru Tocilescu mi-a spus ca vrea sa puna la noi 'Coana Chirita la carantina…' de Matei Millo. Dorea s-o readuca pe Stela Popescu la 'Comedie'. Imi pare rau ca l-am pierdut pe Toca, imi pare rau ca i-am spus ca ii dau raspunsul peste doua zile, iar peste doua zile iata ce raspuns i-am dat... Mircea Cornisteanu va monta un spectacol de Dumitru Solomon: 'Zapezile de altadata'.

Eu cand am venit la 'Comedie', am debutat aici cu un text de Dumitru Solomon: 'Fata Morgana'. Va monta si Vlad Massaci – regizorul teatrului: 'Jacques si stapanul sau'. In toamna, va pune in scena Alexandru Darie – 'Duhul padurii' de Cehov sau poate un alt text, cu un personaj pe potriva valorii lui Tudor Chirila. Apoi va veni Victor Ioan Frunza, iar asupra titlului urmeaza sa ne hotaram. Peste un an si jumatate, Claudiu Goga va regiza un spectacol, cu Emilia Popescu protagonista – o actrita de o forta extraordinara. La sfarsitul stagiunii, vom organiza a X-a editie a Festivalului Comediei Romanesti, iar programul va cuprinde, intre altele, spectacole regizate de Purcarete, Dabija, Cornisteanu pe texte de Caragiale

• Si cu Horatiu Malaele nu aveti nici un proiect?

Da, cand spun Horatiu Malaele, spun o implinire a mea. Horatiu Malaele, o implinire a lui George Mihaita. Cu el am avut recorduri profesionale, cu el sunt prieten in viata de toate zilele. Cu Horatiu joc in prezent in 'Femeia care si-a pierdut jartierele', in regia lui Silviu Purcarete, dar si in 'Revizorul', pe care el l-a montat. Cu Horatiu avem un proiect, o adaptare dupa 'Take, Ianke si Cadar'. Spunea ca la vara vom incepe. El va regiza, dar si va juca, impreuna cu Valentin Teodosiu si cu mine.

• Aveti public mereu.

Pentru multi spectatori, teatrul e un miracol. Sunt spectatori care au vazut de mai multe ori acelasi spectacol si continua sa vina.

• Cate titluri aveti in repertoriu acum?

Peste 20, la cele doua sali din Strada Sf. Dumitru. La Sala Noua, din pacate nu avem organigrama si doar gazduim spectacole, deocamdata. Jucam si la Sala de la Romexpo un spectacol.

• De care roluri va este cel mai dor?

De cele pe care le joc. Sunt doua: in 'Revizorul' si 'Casa Zoicai'. Aceste doua spectacole mi-au adus cele mai mari satisfactii. Bineinteles ca e o bucurie si 'Femeia care si-a pierdut jartierele', de la Romexpo. E un regal.

• Ce este actoria pentru dumneavoastra?

O joaca. A devenit in timp o joaca foarte grea, dar ca sa ajungi la premiera, ca tu sa joci, ca publicul sa te admire, e un chin, dar e placut.

• Savurati succesul pe strada, atunci cand oameni va recunosc, va saluta?

E o placere atunci cand esti recunoscut, pentru ca ceea ce ai facut a ajuns la sufletul omului. De doua ori am vazut cand lui Toma Caragiu si tot de doua ori, cand lui Amza Pellea, barbati le-au sarutat mana, pe strada. Atunci am zis: acestia sunt Dumnezei; daca au ajuns asa, inseamna ca sunt atat de adulati si omul simplu simte nevoia sa faca acest gest. Mi s-a intamplat si mie, de doua ori – o data in Romania si o data la Festivalul de la Edinburgh - dupa ce am terminat spectacolul 'Revizorul', cand a venit un englez si mi-a pupat mana. Pare jenant, dar sunt satisfactii inegalabile.