x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Cehov va "transmite" ştafeta lui Caragiale?

Cehov va "transmite" ştafeta lui Caragiale?

de Maria Sârbu    |    06 Noi 2011   •   21:00
Cehov va "transmite" ştafeta lui Caragiale?

Spectacolul "Ivanov" de Cehov, regizat de Andrei Serban la Teatrul Bulandra, a fost ales pentru gongul final al celei de-a XXI-a editii a Festivalului National de Teatru, programat duminica, nu cu mult inainte de miezul noptii, pe scena Salii "Toma Caragiu" cu sampanie si caviar. Asta pentru ca sectiunea "Focus" a FNT 2011 a fost dedicata lui Andrei Serban – "Cehoviziuni". Cu un spectacol Cehov, montat de Serban la Teatrul National din Budapesta ("Trei surori", productie invitata in FNT), s-a deschis Festivalul la 28 octombrie, pe scena Salii Mari a TNB; cu spectacole Cehov realizate de acelasi maestru al regiei, dar si de alti apreciati regizori, a fost delectat publicul si pe parcursul evenimentului. Au fost multe creatii scenice Cehov produse anul trecut in teatre, pentru ca in 2010 s-au im­plinit 150 de ani de la nasterea acestui mare dramaturg.

Ca o paranteza: sa ne as­tep­tam la editia viitoare la o abundenta de montari Caragiale, caci in 2012 se implinesc 160 de ani de cand a ve­nit pe lume acest unic in felul lui scri­i­tor roman si 100 de ani de cand a in­cetat din viata. S-ar putea ca Cehov sa-i "transmita", pentru editia a XXII-a a FNT, stafeta lui Caragiale. Deja au fost montate la in­ceputul acestui an producti in unele tea­tre ("D’ale Carnavalului" – Na­ti­o­nalul din Sibiu – s-a jucat in FNT) si ur­mea­za multe altele, anuntandu-se chiar si integrala Caragiale, la TNB, regizorii antamati fiind Purcarete, Malaele, Dabija, Afrim.

De fapt ultimele doua zile ale Festivalului au fost foarte bogate in spectacole memorabile de autori precum Cehov, Shakespeare, dar si Hasek, Federico Garcia Lorca sau Pavel Sanaev, spectacole semnate si de Yuri Kordonsky, Alexandru Dabija, László Bocsárdi, Victor Ioan Frunza, Alexander Hausvater, László Béres. Sambata au avut loc trei re­pre­zen­tatii, la Sala "Liviu Ciulei" (Izvor), cu "Negutatorul din Venetia" de Shakespeare, regia László Bocsárdi – Teatrul "Tamási Áron" din Sfantu Gheorghe (s-a dat o reprezentatie in plus, la "cerere"). Si Teatrul Tan­da­ri­ca a participat in FNT, cu "Galaxia Svejk" de Jaroslav Hasek, spectacol definit de regizorul lui, Alexander Hausvater, "un HAMLET cu papusi, pentru adulti". Emo­ti­o­nan­ta in acest week-end a fost si montarea semnata de Dabija la Teatrul din Brasov si prezentata la TNB – "Despre iubire la om" (o adaptare facuta de Niculae Urs dupa povestirea "Marfa vie" de Cehov. Tinerii din trupa "Tompa Miklós" a Teatrului National din Targu-Mures au fost programati cu "Platonov" de Ce­hov, regia Zsolt Harsányi – "o stranie tragicomedie a singuratatii" (pe scena Teatrului National de Ope­reta "Ion Dacian"). De la Piatra Neamt au adus "un dans in teatru", pentru sambata si duminica, actorii Tea­trului Tineretului: "Yerma" de Fe­derico Garcia Lorca, in regia lui László Béres. Altceva decat un spectacol ce domina o scena a fost creatia "Mansarda la Paris" de Matei Vis­niec, in regia lui Alain Lecucq (Papierthéatre & MJC Intercommunale d’Ay, Franta), protagonist – ac­torul Brice Coupey. Publicul a asistat la "teatru de hartie", superb gandit, in care eroul, Emil Cioran, apare ca intr-o poveste cu papusi.

"Furtuna" lui Victor Ioan Frunza au adus-o, cu cea mai mare stra­du­in­ta, pe scena de la Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Balcescu", patru tineri interpreti, care joaca foarte bine sub bagheta acestui director de scena atat de special.

Si, duminica seara, la Teatrul Bulandra (Sala "Liviu Ciulei" – un regal teatral, cel mai emotionant si mai puternic spectacol, dupa mine, al stagiunii trecute: "Ingropati-ma pe dupa plinta" dupa Pavel Sanaev, dramatizarea si regia apartinand lui Yuri Kordonsky. Protagonistii Mariana Mihut si Marian Ralea creeaza doua personaje atat de tulburatoare incat pleci de la spectacol cu o adanca durere sufleteasca, dar si cu satisfactia unei creatii exceptionale.

×
Subiecte în articol: teatru