x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Cine are nevoie de Teatru?

Cine are nevoie de Teatru?

de Magdalena Popa Buluc    |    16 Mar 2020   •   21:39
Cine are nevoie de Teatru?

Suspendarea spectacolelor TNB si a celorlalte activități culturale cu public pentru o perioada de timp care pare să se prelungească dincolo de data de 31 martie 2020, antrenează efecte dramatice și  în plan financiar, riscând să provoace colapsul instituției. În fiecare zi în care nu se joacă, teatrul pierde sume considerabile. Acestea sunt destinate funcționării instituției, plăților de utilități, întreținerii clădirii și, nu în ultimul rând, pregătirii și producției de noi spectacole, onorării drepturilor de autor și plății colaboratorilor externi, în mare majoritate tineri actori.

Toate spectacolele anulate din perioada de criză VOR FI REPROGRAMATE, biletele deja cumpărate rămânând valabile.  Spectatorii care își pot permite să aibă răbdarea de a se reîntâlni la o dată ulterioară cu actorii preferați și cu spectacolele TNB pe care doresc să le vizioneze, sunt rugați să NU ceară rambursarea biletelor cumpărate la spectacolele amânate din cauza epidemiei de coronavirus.

În felul acesta ajută teatrul să își poată desfășura activitatea de repetiții și de pregătire a unor noi premiere – dincolo de ușile închise temporar pentru public.

La ieșirea din acest episod dramatic prin care trece în prezent întregul glob, vă asigurăm că revenirea în sălile de spectacol ne va ajuta pe toți să ne regăsim zâmbetul  și să ne vindecăm mai repede de traume !

Dacă iubiți teatrul și pe artiști, vă rugăm să fiți solidari cu noi !


Ion Caramitru, managerul Teatrului Naţional din Bucureşti a transmis un mesaj filmat, în timpul repetiţiilor pe care le susţine cu regizoarea Carmen Lidia Vidu la TNB, pentru spectacolul „Jurnal de România. 1989”


„Mă adresez spectatorilor fideli ai Teatrului Național din București, mă adresez celor îndrăgostiți de teatrul nostru, de teatrul românesc în general, cu rugămintea de a lua în calcul ideea de a nu pretinde acum, imediat, rambursarea banilor pentru biletele pe care le-au cumpărat în avans, deoarece Teatrul Național se obligă să reprogrameze aceste spectaacole atunci când vom avea posibilitatea să o facem. Și biletele rămân valabile. Ar fi un gest de solidaritate cu ceea ce se întâmplă astăzi în țară și, în mod expres, în sălile de spectacol.
Teatrul Național trebuie să decaleze activitatea curentă pentru 45 de spectacole, pentru că noi am ajuns la performanța de a programa în avans cu aproape două luni spectacolele noastre, pentru ca oamenii să își cumpere bilete din timp. Ar fi mult mai folositor pentru noi dacă ați accepta această... să-i spunem convenție și gest de solidaritate. Pentru că ne-ați ajuta imens în a putea, în mod firesc, să ne ducem mai departe activitatea. Este foarte complicat să dăm înapoi, zi de zi, încasările pentru aproape 1400-1500 de spectatori pe care îi aveam în fiecare zi. Vă dați seama ce tevatură! Și totuși, în afară de asta, gestul pe care vi-l cerem se petrece și în alte țări. Acolo s-a înțeles lucrul ăsta și facem și noi un apel spre înțelegerea dumneavoastră. Spectacolele vor fi văzute, biletele vor fi respectate, natura dumneavoastră cetățenească va fi onorată, iar noi vom fi cei care vă vom mulțumi încă o dată cu o plecăciune până la pământ. Vă mulțumim! 

Ion Caramitru

 

 

Amintim faptul că, Teatrul Național ”I.L.Caragiale” a anunțat prelungirea,  până în data de 31 martie 2020 inclusiv,   a perioadei de ANULARE a SPECTACOLELOR ȘI A TUTUROR MANIFESTARILOR PUBLICE DIN INCINTA TEATRULUI NAȚIONAL I.L.CARAGIALE, anunțată inițial doar pentru intervalul 10-22 martie 2020.  

 

Pentru a fi informați în timp optim, vă invităm să ne urmăriți în continuare pe paginile noastre de  socializare și pe site-ul TNB. Deocamdată, vă așteptăm în spațiul online. Sperăm să ne revedem cât mai curând, la teatru! ”O parte a publicului din Ungaria a decis să nu mai solicite banii pe biletele de la concertele şi spectacolele de teatru amânate sau anulate, cu scopul de a susţine mediile culturale încercate de epidemia de Covid-19, scrie Le Figaro, potrivit news.ro. Propunerea unui cetăţean din Ungaria a fost primită neaşteptat pe internet. El i-a îndemnat pe cetăţeni să renunţe la a mai cere rambursarea banilor pentru biletele cumpărate la spectacolele anulate din cauza epidemiei cu noul coronavirus”.

 

 

 

×