Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O aniversare este un prilej de întâlnire şi amintiri neuitate pentru oameni. Mai ales dacă aceştia sunt actori. Mai ales dacă aceştia sunt şi din generaţii aflate la senectute: nonagenari şi octagenari. Câte gânduri pot depăna... Câte momente din istoria teatrului pot fi scoase din tăcere... S-a întâmpla la Teatrul de Comedie miercuri seară, la data de 5 ianuarie 2011. Pentru că a fost ziua de naştere a acestei scene. La 5 ianuarie 1961 avea loc premiera spectacolului „Celebrul 702”.
O jumătate de secol a trecut şi încă o zi, care este începutul traiectoriei spre centenar. Semicentenarul l-a adus în seara amintită pe întemeietorul trupei Teatrului de Comedie: Radu Beligan. A venit lume multă, multă. Nu e uşor să le înşiri numele celor care au dat curs invitaţiei lui George Mihăiţă, actualul director, însă pe unii trebuie să-i plasăm în faţă pe acest spaţiu mic de ziar, căci au scris o filă importantă în istoria teatrului românesc în anii '60, '70, '80, '90 şi poate chiar au jucat pe diverse scene în primul deceniu al celui de-al treilea mileniu: Ion Lucian, Sanda Toma, Dumitru Rucăreanu, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Mihai Fotino, Ştefan Radof, Sebastian Papaiani... Unii nu au putut veni, din varii motive. Au fost pomeniţi însă mulţi dintre cei plecaţi pe Tărâmul celălalt...
Spectacolul dedicat jubileului a fost unul „construit” cu umor, în spiritul „Comediei”, gândit de Alexandru Dabija. Rolul de amfitrion l-a avut, desigur, George Mihăiţă, care a venit cu fanfara pe scenă, cu Fanfara „Zece prăjini”, în fruntea căruia stătea Ovidiu Lipan Ţăndărică.
Pentru că naşterea Teatrului a avut loc în 1961, Mihăiţă a „onorat” imnul Republicii Socialiste România, intonat de membrii fanfarei. Apoi a trecut în revistă câteva evenimente ale acelui an: John Fitzgerald Kennedy devenea preşedintele SUA; URSS trimitea în Cosmos un om, pe Gagarin; americanii, „puţin mai prudenţi”, au trimis în Cosmos un cimpanzeu; în România, Gheorghe Gheorghiu Dej devenea preşedinte al Consiliului de Stat, declarând sus şi tare că „a învins socialismul”. Şi tot în 1961, chiar în a cincea zi a anului, avea loc premiera cu „Celebrul 702” la „Comedie”. Se datora lui Radu Beligan, cel care fusese numit director cu aproape o lună în urmă – în decembrie 1960. În aplauzele asistenţei şi în ritm de fanfară, a ieşit în scenă primul director, la braţul directorului de azi.
Mai întâi, George Mihăiţă i-a smuls un „da” pentru un proiect, înainte de a anunţa proiectul: „Din această seară, această sală (Sala Mare a Teatrului de Comedie – n.r.) se va numi „Radu Beligan”. Un zâmbet şmecher pe chipul lui Radu Beligan. Maestrul „şi-a intrat în drepturi”, în stilul său cunoscut şi admirat:
„...Este o idee bună şi am să-ţi spun de ce. Eu stau într-un bloc cu o bulină roşie înspăimântătoare şi, dacă va trebui să ies vreodată de acolo, mă instalez într-o cabină, aici, pentru că sunt la mine acasă, nu? E în regulă, accept.” Apoi, pe un ton mai serios, a spus că este un eveniment şi trebuie reţinut, căci „e prea important” pentru istoria teatrului românesc. Şi a lăsat să se audă o frumoasă-aducere aminte din viaţa teatrului în primii şapte ani, cât a fost director şi actor aici: „În decembrie 1960, profitând de lichidarea unui ansamblu falimentar (...), directorul general al teatrelor m-a chemat şi mi-a propus crearea unui nou teatru în Bucureşti. Cu o grabă pe care nici astăzi nu mi-o explic, mi-a dat o coală de hârtie şi un stilou şi, pe colţul biroului lui, am făcut în 15 minute o listă de 26 de actori, doi regizori şi un scenograf. Acesta a fost actul de naştere al Teatrului de Comedie (...).
De neuitat au rămas serile în care după spectacol nu ne înduram să ne despărţim. Amza Pellea ne făce să murim de râs; Rucăreanu ne desfăta cu romanţe, Marinuş Moraru îl imita uluitor pe Laurence Olivier în rolul Hamlet (...). Majoritatea trupei era tânără, cei doi regizori – Lucian Giurchescu şi David Esrig erau şi ei tineri şi inspiraţi (...), iar secretarul literar, colaboratorul meu de nădejde, Elvin, m-a ajutat să fac repertoriul care a înregistrat succes după succes” (...). În final, s-a exprimat: „Sper că cei ce vor organiza centenarul ne vor pomeni şi pe noi”.
Au vorbit şi Sanda Toma, şi Ion Lucian, şi Mircea Albulescu, şi Vladimir Găitan, şi Horaţiu Mălăele... Mălăele a spus şi o poezie, cu trimitere la primul director şi la actualul director: „Teatrul care-mi place mie/ Este cel de Comedie/ Iar directorul baban/ este George Beligan”.
