x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Compania Trilic prezintă spectacolul "Acasă", regizat de Răzvan Ropotan, la Cool Cat

Compania Trilic prezintă spectacolul "Acasă", regizat de Răzvan Ropotan, la Cool Cat

09 Feb 2012   •   14:28
Compania Trilic prezintă spectacolul "Acasă", regizat de Răzvan Ropotan, la Cool Cat

Spectacolul "Acasa" regizat de Razvan Ropotan dupa un text de Stefan Caraman, interpretat de Ruxandra Coman, va fi prezentat marti, in clubul Cool Cat din Capitala, informeaza organizatorii, compania Trilic.

"Acasa" este un spectacol interzis persoanelor sub 15 ani in care Ruxandra Coman joaca rolul Ruxandrei Coman, o fata lipsita de prejudecati care-si impartaseste povestile intime spectatorilor.

"Teatrul de cafenea este fascinant. Este greu sa ii faci pe toti atenti, dar te simti mult mai implinit atunci cand se face liniste, o liniste totala. Asta e de bine. Inseamna ca toti sunt cu sufletul la gura sa vada ce se intampla mai departe", a spus actrita Ruxandra Coman.

"Acasa" a avut premiera anul trecut, pe 7 noiembrie, in Big Mamou si s-a jucat in mai multe spatii din Bucuresti, dar si in Sibiu. "«Acasa» este in primul rand un text foarte ofertant pentru orice artist, ii multumim d-lui Caraman ca l-a scris si ca ni l-a inmanat cu incredere. Ceea ce cred ca aduce nou spectacolul este o anumita apropiere intima, dar inconfortabila. Un inconfort care nu te lasa sa fii absent sau indiferent", a declarat regizorul Razvan Ropotan.

Ruxandra Coman a absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala Cinematografica (UNATC), Facultatea de Teatru, sectia Actorie, in 2010 si a jucat in spectacole precum "Vremea dragostei, vremea mortii" de Fritz Kater si "Jocuri crude" de Arbuzov. Ruxandra Coman mai poate fi vazuta in Ploiesti unde joaca alaturi de trupa de improvizatie ICS.

Razvan Ropotan este actor si regizor, a absolvit UNATC, Facultatea de Teatru, sectia Actorie in 2010, in prezent fiind masterand al aceleiasi institutii. Razvan Ropotan a mai regizat spectacolul "camil.un oarecare", care a primit premiul de interpretare la Festivalul de teatru scurt din Tukums, Letonia.

Compania de teatru independenta Trilic a lansat pe 31 ianuarie o serie de spectacole si evenimente artistice care vor avea loc in clubul Cool Cat din Bucuresti. Primul spectacol a fost "Omul cu flori de mac crescande din mana de trecatori", interpretat de Ciprian Isidor, dupa un text de Daniil Eldar, urmat de "Monoloagele vecinului", cu/de Laurentiu Banescu.

Compania Trilic promoveaza teatrul contemporan independent si a fost infiintata la inceputul anului 2012 de Liana Iovu (director artistic), Diana Bogdan (coordonator artistic) si Ciprian Isidor (coordonator artistic).

×
Subiecte în articol: teatru spectacol compania trilic cool cat