x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Creşte prin teatru

Creşte prin teatru

de Adriana Vaduva    |    12 Aug 2010   •   00:00

"Creşte prin teatru" este un proiect educaţional inedit, creat pentru prima dată în România. Începând de astăzi, copiii cu vârste între 7 şi 10 ani se pot înscrie gratuit la atelierele de artă dramatică pe www.cresteprinteatru.ro. Prima serie va începe la 18 septembrie 2010. La finalul acesteia, va fi realizat un ghid de educaţie şi dezvoltare a copiilor prin artă dramatică. Ghidul va fi disponibil gratuit pe site-ul proiectului şi reprezintă un instrument util pentru toţi cei interesaţi să aplice metodologia din cadrul proiectului.

Sub îndrumarea unui expert în artă dramatică şi a unui psiholog, atelierele  urmăresc dezvoltarea personalităţii copiilor şi a abilităţilor de comunicare, precum şi stimularea inteligenţei emoţionale prin tehnici împrumutate din teatru.

Acest tip de învăţare este diferit de orice altă metodă tradiţională de educaţie, pentru că mizează pe acumularea de cunoştinţe prin joc.

Studiile dezvoltate de psihologi şi psihoterapeuţi au arătat că implicarea teatrului în educaţia copiilor este una benefică, dezvoltând capacitatea de control a emoţiilor şi exprimarea verbală. Un studiu realizat în cadrul Universităţii private Sigmund Freud din Viena a demonstrat o serie de avantaje ale educaţiei prin artă dramatică: puterea de memorare a copiilor creşte cu până la 50%, atenţia copiilor creşte cu 30%, în timp ce stima de sine în interiorul familiei şi a prietenilor urmează de asemenea un trend ascendent de până la 12%.

Proiectul "Creşte prin teatru" se desfăşoară pe o perioadă de nouă luni, fiind organizat în trei serii consecutive şi constând în ateliere de artă dramatică. În cadrul fiecărei serii de ateliere vor participa 12 copii (6 fete şi 6 băieţi), selectaţi pe baza unor obiective clare, formulate de către psihologul proiectului, iar metoda de lucru va urmări dezvoltarea graduală a unor abilităţi şi competenţe utile în viitor. Înscrierile pentru atelierele de artă dramatică se pot face prin completarea unui formular online, alături de trimiterea unei scrisori de motivaţie electronice, accesând secţiunea dedicată de pe www.cresteprinteatru.ro şi au loc până la 31 august 2010.

Prima serie de ateliere se va desfăşura în perioada 18 septembrie 2010-18 decembrie 2010, urmată de a doua serie între 8 ianuarie 2011-26 martie 2011, respectiv cea de-a treia serie între 2 aprilie 2011 şi 11 iunie 2011.

×
Subiecte în articol: teatru