x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

„După ce mi-am făcut un nume în America, am fost uitat în România”

0
Autor: Maria Sârbu 21 Iul 2011 - 21:00
„După ce mi-am făcut un nume în America,  am fost uitat în România”

Noile generatii de artisti de la noi aproape ca nu stiu nimic despre creatorul de teatru Nic Ularu, considerat unul dintre marii scenografi ai Statelor Unite, cetatean cu pasaport american dar care spune pretutindeni ca este roman. A plecat din tara la mijlocul anilor '90, pe cand avea 43 de ani. Experienta sa de om de teatru si de profesor universitar de acasa l-a ajutat totusi, desi peste Ocean a luat totul de la zero. Revine in Romania, ori de cate ori exista ocazii. In acest an l-am intalnit de doua ori: la Festivalul de la Sibiu, unde a sustinut un atelier, apoi la Praga, la Cvadrienala de Scenografie, acolo fiind invitat, in calitate de creator american, pentru un workshop. La standul national al Romaniei din cadrul Cvadrienalei, Nic Ularu a acordat un interviu pentru Jurnalul National.

• Jurnalul National: Ati participat de multe ori la Cvadrienala mondiala de scenografie si pe cand traiati in Romania, si dupa ce ati plecat din tara. Cum ati caracteriza editia 2011, tinand cont ca ati fost candva curator al standului national romanesc la acest eveniment, iar cu patru ani in urma, adica la editia precedenta, curatorul standului national al SUA - ales de Institutul de Tehnologie Teatrala al Statelor Unitea dintr-un numar, cum spuneati, de peste 10.000 de scenografi americani?

Nic Ularu: Editia din acest an difera in comparatie cu precedenta, pentru ca pavilionul traditional in care s-a desfasurat, inca din 1960, pana acum patru an, a ars. E alt spatiu, care are, desigur, si lucruri bune si lucruri rele. Ca sa va raspund la intrebare: sunt roman si raman roman, chiar daca am plecat din tara, si sunt cetatean american. Am fost placut impresionat de standul romanesc, gandit simplu si cu efect vizual (curator Stefania Cenean – n.r.). Nu e usor pentru un curator sa ia o decizie, in momentul in care are foarte multe lucrari, tendinta fiind sa expuna cat mai mult. La editia trecuta eu am avut probleme cu standul Statelor Unite. Si, pastrand proportiile, Statele Unite este o tara mult mai mare ca Romania, numarul de scenografi este incomensurabil mai mare, iar cel care organizeaza o expozitie nationala oricand va fi contestat, intr-un fel sau altul, de colegii sai.

Intotdeauna vor fi scenografi lasati pe-afara si care isi pot spune nemultumirea, dar acesta este procesul curatorial si se intampla oriunde. Faptul ca esti pus in situatia sa alegi, faptul ca esti acreditat de tot felul de organisme sa reprezinti o natiune este o raspundere extrem de mare, care vine cu placerile si cu neplacerile ei. Standul romanesc de la aceasta editie mi s-a parut unul dintre cele mai bune pe care le-a avut Romania vreodata. Standul american a fost gandit ca un 'political statement', sa zicem asa, foarte politic, e un fel de 'ne cerem scuze pentru razboaiele din Iraq si de oriunde pe care nu noi, poporul, le-am facut, ci politicienii'. Eu nu am fost niciodata de acord cu astfel de lucruri in momentul in care este vorba de prezentarea lucrarilor de teatru.

• Cvadrienala poate fi si o bursa, un targ?

In primul rand, Cvadrienala este un loc de intalnire si un loc de schimb de experienta. Din 1979 si pana acum am fost la majoritatea editiilor, cred ca am lipsit de la una singura; am participat si cu lucrari. La editia din acest an nu am participat cu lucrari, dar este un loc in care toti scenografii din lumea aceasta se aduna si se inspira.

• Ati sustinut un workshop aici.

Da, intitulat 'De la imagine la text'. Am avut 20 de studenti din Franta, Finlanda, Suedia, Statele Unite, Coreea, Japonia si pe care i-am pus sa lucreze impreuna. A fost o experienta extraordinara, le-a placut foarte mult si mie mi-a placut la fel de mult. Am fost inspirati impreuna.

• Legat de Cvadrienala a fost si expozitia romaneasca de scenografie dedicata artistului Löwendal, expusa la ICR Praga.

Asta este una din marile si placutele surprize posibile pentru scenografia romaneasca. Am indemnat multi scenografi americani sa mearga sa o vada. Cred ca este o mare descoperire in istoria scenografiei romanesti, care, fara acest personaj extraordinar, George baron Löwendal, a fost trunchiata. Are niste lucrari de o modernitate extraordina. Este un reviriment. Am discutat cu colegi regizori si scenografi la Sibiu, printre care Helmut Stürmer, care era uimit de modernitatea scenografiei acestui om, in anii '20. Culmea este ca eu am fost profesor la Universitatea de Arte din Bucuresti si habar nu aveam ca acest domn Löwendal a predat si el acolo. Si albumul despre scenografia lui, lansat aici, este foarte frumos prezentat, iar ideea de a avea aceasta expozitie la ICR si de a fi inclusa in cadrul Cvadrienalei mi se pare, de asemenea, extraordinara si sper ca multi dintre participantii la Cvadrienala au avut ocazia sa-l descopere.

• Ati plecat din Romania si ati luat-o de la inceput. Cum ati parcurs traseul scenografic peste ocean?

Am plecat din Romania la sfarsitul anului 1994, dar in 1995 am fost comisarul expozitiei nationale a Romaniei la Praga. Eram pe atunci intr-un du-te-vino, intre Copenhaga si Bucuresti. Am plecat, am fost profesor la Scoala Nationala de Teatru din Copenhaga pentru doi ani, iar in 1997 am plecat in America, in calitate de profesor de scenografie, la un colegiu renumit de pe Coasta de Est, Smith College, din SUA, care era la vremea respectiva al 14-lea in topul institutelor de invatamant din Statele Unite. Din 2001, functionez la Universitatea din Carolina de Sud, sunt directorul Programului de Scenografie. A fost o ruptura destul de grea, dar de care aveam nevoie. Au fost tot felul de intamplari care m-au dus catre lucrul acesta.

Nu regret nici un moment. Nici plecarea nu o regret, nici intoarcerea. Am avut mult noroc in procesul meu de imigrare si practic am luat totul de la zero, dar in scurt timp am ajuns printre scenografii cunoscuti din Statele Unite. Am luat un premiu foarte important la New York, Premiu OBIE, am fost comisarul expozitiei nationale a Statelor Unite la Praga si am desenat standul, am lucrat si lucrez profesional in New York, in Boston, in Arizona, in diverse alte orase. In acelasi timp, s-a intamplat un proces foarte ciudat: dupa ce am reusit sa-mi fac un nume in Statele Unite, numele meu a fost uitat in Romania. E un proces firesc; sunt cateva generatii de studenti sau de tineri oameni de teatru care nu au auzit de mine, caci atunci cand au facut ei ochi in aceasta profesie eu eram deja plecat. In schimb, am format cateva generatii de studenti inainte de plecare si la UNATC, si la Arte Plastice. La UNATC i-am avut studenti pe regizorii de film si televiziune care acum au luat premii la Cannes, la alte mari festivaluri si sunt reprezentantii noului val al cinematografiei, printre ei numarandu-se Cristian Mungiu, Oleg Mutu, Radu Muntean, Calin Netzer.

Sunt foarte mandru ca cinematograful romanesc a fost in sfarsit reevaluat si pus la nivelul la care ar trebui sa fie. Intotdeauna am avut puseuri prin Liviu Ciulei, Lucian Pintilie sau prin Dan Pita, care a luat, cu un film la care eu am facut scenografie, 'Hotel de lux', Leul de Argint la Venetia. Insa baietii acestia au adus un aer proaspat, un suflu foarte puternic si foarte omogen. Asa cum se vorbea in anii '70 de noul val german, asa se vorbeste acum de noul val romanesc. Sunt foarte curios unde o sa duca. Apropo de promovarea tinerilor cineasti in lume. Ce a facut Corina Suteu, directorul Institutului Cultural Roman din New York este o munca extraordinara. Cred ca niciodata cultura romana nu a fost mai bine reprezentata in lume decat in acest moment. Niciodata presa din New York – New York Times sau Variety, alte ziare importante - n-au avut ample articole care sa vorbeasca despre ceea ce se intampla in plastica romaneasca sau in filmul romanesc sau in teatrul romanesc.

• La Festivalul International de Teatru de la Sibiu ati avut in acest an un workshop, dar anii trecuti ati organizat parade ale costumului, pe pietonala din orasul vechi. Intoarcerea dumneavoastra in Romania inseamna, insa, si montarea unor spectacole.

Am avut o lunga si frumoasa colaborare cu Festivalul de la Sibiu. Am fost invitat si cu o piesa care a luat foarte multe premii in America, cu o piesa de-a mea. Workshopurile internationale pe care le-am sustinut au adus, acum trei ani, costumul folcloric din toata lumea si influenta lui in teatru. A fost un simpozion pe care eu l-am organizat, o expozitie si o parada stradala. Acum doi ani am avut o altfel de tema – 'Elementele primordiale si personajele shakespeariene' si tot asa am creat impreuna cu studentii americani, japonezi si romani aproape 30 de costume pe care le-am prezentat intr-o parada stradala. In acest an, tema a fost 'Costumul asiatic traditional' si am avut un grup de 16 studenti din Hong-Kong si cu care am facut regia unui mic spectacol stradal inspirat din opera traditionala chineza.

De asemenea, am avut un workshop pentru studentii romani despre costumul traditional asiatic, la care ei au facut 25 de costume din materiale neconventionale si prezentate in cadrul paradei, impreuna cu spectacolul stradal. Si este o surpriza placuta sa vezi publicul festivalului care priveste cu placere aceste spectacole stradale, le fotografiaza. Este o modalitate de reintoarcere acasa. O alta modalitate este ca am fost chemat la Teatrul National din Cluj, de directorul Mihai Maniutiu, ca sa regizez un spectacol scris de mine - o continuare a piesei 'Livada de visini' de Cehov ('Livada de visini. O continuare' - n.r.), un spectacol pe care l-am facut in prealabil la Teatrul LaMaMa si primit foarte bine la New York. In noiembrie voi monta un alt text scris de mine, la Teatrul National din Targu-Mures. Spectacolul va fi jucat apoi in America, in ianuarie, timp de doua saptamani. Unii colegi scenografi din Romania, care sunt si profesori, vor ca sa ma intorc din cand in cand si sa fac cate un proiect pentru studentii romani. Totodata, mi-as dori foarte mult sa pot sa aduc in America cativa studenti talentati din Romania, pentru programul de master. Este foarte important sa expunem ce e mai bun in Romania la cultura americana.

• In echipa unui spectacol, scenograful vine dupa regizor, dupa actori. E cumva al treilea, desi e parte integranta a creatiei. Ce ar trebui sa faca scenografii ca sa fie mai vizibili?

Este un soi de marginalizare impusa sau de felul: lucram in Romania, avem succese in Romania si ce ne mai trebuie si in alta parte. Dar intr-o lume in care este globalizata cultura nu poti sa faci o nota discordanta si sa fii suficient, cu ceea ce faci in Romania. Am avut o discutie cu fosti studenti de-ai mei care sunt acum in top in Romania si care nu sunt interesati. E un lucru foarte rau. Regret ca Romania nu mai face parte din Organizatia Internationala a Scenografilor, Tehnicienilor si Arhitectilor de Teatru - OISTAT si la care a fost membru fondator in anii ’60, pentru ca nu s-a ingrijit nimeni sa faca rost de bani si sa plateasca cotizatia. Este o rusine, dupa parerea mea, ca Centrul Roman OISTAT nu mai exista. Este o rusine ca scenografia romaneasca, arhitectura de teatru romaneasca sau publicatiile de teatru romanesc nu sunt reprezentate, pentru ca nu exista aceasta afiliere. Sunt tari care au luptat ani de zile ca sa devina membre ale acestei organizatii.

• Fiica dumneavoastra, actrita Ana Ularu, este un veritabil talent si cred ca este mai cunoscuta acasa decat dumneavoastra. Este deja celebra. Sunteti un reper pentru ea. V-ar placea sa treaca si ea Oceanul, sa stea in America, ca sa aiba de unde sa se intoarca?

Sunt unul dintre parintii foarte fericiti. Iar faptul ca mi se intampla din cand in cand sa fiu prezentat unor artisti mai tineri si ei sa spuna, a, sunteti tatal Anei Ularu, este un lucru superb pentru mine. Sunt extrem de mandru de ea. Nu stiu daca este o celebritate, dar este o fata foarte serioasa si profunda. Ma bucur foarte mult ca suntem foarte apropiati si artistic. Inca imi cere sfatul si eu ii cer sfatul. Si cred ca este cel mai bun cititor si critic al meu. In acelasi timp, a crescut in domeniul artistic si, dincolo de micile sau mai marile succese, e un om foarte modest si sunt foarte mandru de asta. Caci exista o generatie de fite, cum se spune acum, in care apar starlete peste noapte sau false personalitati. Te uiti prin ziare sau te uiti la televizor si vezi tot felul de aberatii.

Ei, ea a stiut, dincolo de succese, sa se mentina pe o linie foarte serioasa si profunda. Sigur ca as vrea foarte mult sa-i pot oferi sansa sa lucreze in America, sa-si depaseasca oarecum conditia de pura Romania si sper ca in curand sau mai tarziu va avea un agent, ca unii actori romani de frunte, cum este Maia Morgenstern sau Marcei Iures, si sa poata sa lucreze in America fara probleme. Sa poata fi invitata si sa-si faca profesia si dincolo de Romania. Intr-un fel sau altul, mi se rupe inima pentru ca constat cu durere conditia actorului roman, constat cu durere modalitatea la care mari actori, oameni extrem de respectabili in meserie ajung sa faca lucruri mediocre in televiziune pentru a-si asigura existenta.

Sper ca societatea romaneasca, mai devreme sau mai tarziu, sa reevalueze conditia materiala a unor oameni care si-au pus viata in slujba culturii romane, care au facut sacrificii si acum sunt adusi la o conditie in care trebuie sa-si castige existenta facand lucruri care sunt sub valoarea lor. As vrea ca fiica mea sa nu imbatraneasca intr- tara care nu-si pretuieste asa cum trebuie valorile. Sunt roman si voi fi intotdeauna roman. Cred ca suntem un popor extrem de talentat, dar care nu stie sa se vanda. Avem o tara frumoasa, avem oameni talentati, avem resurse materiale. Teoretic, avem tot ce ne trebuie. Nu stiu cum se face, desi avem tot ce trebuie suntem intr-un declin si intr-un marasm politic si social parca fara de sfarsit.

Citeşte mai multe despre:   interviu,   teatru,   scenografie,   nic ularu

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Miercuri, 15 iulie, Jurnalul îți oferă o carte de suflet: ”Gențiane”, de Cella Serghi

Miercuri, 15 iulie, Jurnalul îți oferă o carte de suflet: ”Gențiane”, de Cella Serghi
Jurnalul îţi aduce miercuri, 15 iulie, încă o carte a Cellei Serghi, una dintre cele mai sensibile, dar totodată puternice scriitoare române. ”Gențiane” este povestea Radei Ionac, o tânără de origine...

Expoziții ale muzeelor românești în luna Iulie

Expoziții ale muzeelor românești în luna Iulie
Galerie Foto „Nicolae Grigorescu și poetica imaginii”. Un medalion expozițional compus din șase tablouri pictate de Maestrul Artei Românești – Nicolae Grigorescu, expuse la Palatul Suțu, vor completa expoziția temati...

Ediţie specială Bucureştii lui Caragiale: Parcul Cişmigiu devine scena teatrelor bucureştene

Ediţie specială Bucureştii lui Caragiale: Parcul Cişmigiu devine scena  teatrelor bucureştene
         Două luni de teatru în aer liber, oferit de festivalul „Bucureştii lui Caragiale”: după o lungă perioadă de cultură online, bucureştenii vor avea din nou...

Vara Filarmonicii deschide publicului două terase ale Sălii Thalia

Vara Filarmonicii deschide publicului două terase ale Sălii Thalia
Galerie Foto Cel mai tânăr proiect al Filarmonicii Sibiu – ”CONCERTE PE ACOPERIȘ” - debutează sâmbătă, 11 iulie 2020 și va include 12 evenimente programate pe Esplanada și terasele Sălii Thalia. În 26 iulie este prog...

În slujba războiului. Alianța secretă dintre astrofizică și armată de Neil deGrasse Tyson

În slujba războiului. Alianța secretă dintre astrofizică și armată de Neil deGrasse Tyson
Reputatul om de ştiinţă american Neil deGrasse Tyson şi coautoarea Avis Lang descriu pe larg felul în care metodele şi instrumentele astrofizicii au fost utilizate în slujba războiului de-a...

Corul Madrigal deschide seria concertelor din Stagiunea estivală 2020

Corul Madrigal deschide seria concertelor din Stagiunea estivală 2020
Duminică, 19 iulie 2020, ora 21:00, Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, deschide seria concertelor estivale cu evenimentul “Hora staccato” – Concert...

Vara Magică începe la Bucureşti în aer liber, în Curtea Ateneului Român, pe 15 iulie

Vara Magică începe la Bucureşti în aer liber, în Curtea Ateneului Român, pe 15 iulie
Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a noua vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în această vară să vină la seria...

„Fantomele fiordului”, un excelent serial din genul „Nordic noir”

„Fantomele fiordului”, un excelent serial din genul „Nordic noir”
Galerie Foto Din 13 iulie, TVR 1 difuzează, în premieră în România, unul dintre cele mai apreciate seriale din genul „Nordic noir" şi cea mai scumpă producţie de televiziune realizată vreodată în Islanda: ne...

Casa Artelor Dinu Lipatti îşi redeschide porţile şi invită publicul la festivalul Mozartissimo

Casa Artelor Dinu Lipatti îşi redeschide porţile şi invită publicul la festivalul Mozartissimo
Primăria Municipiului București, prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, organizează cea de-a  IV-a Ediție a Festivalului „Mozartissimo”, vineri, sâmbătă și duminică - 17, 18 și 19 iulie 2020, în aer li...

Ce urmeaza dupa pandemie? 43 de experti fac o analiza la cald in volumul „Lumea de maine”

Ce urmeaza dupa pandemie? 43 de experti fac o analiza la cald in volumul „Lumea de maine”
Curtea Veche Publishing si think tank-ul New Strategy Center au publicat un volum-cheie despre cele mai acute intrebari ale prezentului si cele mai mari probleme legate de viitorul post-COVID-19. „Lumea de...

Clasic e fantastic. 10 ani

Clasic e fantastic. 10 ani
Asociația „Clasic e fantastic” anunță apariția volumului Clasic e fantastic. 10 ani. Timp de 10 stagiuni, pe scena Sălii mari a Ateneului Român și, la început, pe scena Sălii de operă a...

A apărut revista “FILM” nr 2/2020

A apărut revista “FILM” nr 2/2020
          Noul număr al revistei “Film” apare , după perioada de izolare  generată de pandemie şi  în zilele unui început de relaxare cu dilatări şi...

10 iulie – Ziua Muzeului Naţional Cotroceni

10 iulie – Ziua Muzeului Naţional Cotroceni
Muzeul Național Cotroceni aniversează 29 de ani de existență în spațiul cultural românesc.             Înființat în anul 1991, prin Hotărârea...

Martin Scorsese susține programul CINEVARA al Fundației9. Proiecția de joi de la Rezidența BRD Scena9: Black Girl, „primul film al Africii subsahariene”

Martin Scorsese susține programul CINEVARA al Fundației9. Proiecția de joi de la Rezidența BRD Scena9: Black Girl, „primul film al Africii subsahariene”
Joi, 16 iulie, de la ora 21.00, în grădina Rezidenței BRD Scena9 (Str. I.L. Caragiale 32), va fi proiectat filmul artistic senegalez Black Girl, regizat și scris de Ousmane Sembène, în cadrul programului de proiec

Atelierele Walk & Shoot 2020 – artă fotografică și explorare urbană

Atelierele Walk & Shoot 2020 –  artă fotografică și explorare urbană
La intersecția dintre artă fotografică și explorare urbană, Walk & Shoot propune în această vară cinci ateliere coordonate de unii dintre cei mai cunoscuți fotografi români: Cristian Crisbășan, Cornel...
Serviciul de email marketing furnizat de