Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În Săptămâna Luminată s-a deschis la Teatrul “Ştefan Iordache” din Caracal festivalul care adună şi omagiază valorile. Fascicule de lumină pe teatru, în teatru, în sufletele artiştilor, în sufletele spectatorilor. Cu lumină pentru toţi au venit şi la această a treia ediţie organizatorii: Mişcarea de Rezistenţă susţinută de Primăria Municipiului Caracal şi Consiliul Judeţean Olt.
Lumina e Cultura, care întotdeauna purifică gândul şi sufletul, de aceea niciodată să nu îi ia locul obscuritatea. Aceasta e menirea Festivalului de Teatru Caracal, ajuns la a treia ediţie, şi care s-a deschis vineri seara (10 mai) cu „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, în regia lui Felix Alexa, o producţie a Teatrului Bulandra. Este pentru prima dată când acest spectacol, care a avut premiera în aprilie 2008, se joacă pe altă scenă decât cea a Teatrului Bulandra. Aşa cum preciza în deschidere directorul festivalului, criticul Marina Constantinescu, spectacolul a fost invitat în festival pentru valoarea lui, dar s-a făcut un efort mare din punct de vedere tehnic, căci scena Teatrului din Caracal (o bijuterie arhitectonică ce datează de mai bine de un secol) e mult mai mică decât scena pe care s-a realizat această montare. Valoarea spectacolului se datorează în primul rând distribuţiei, cu nume mari ale artei teatrale româneşti, cum ar fi Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, alături de care joacă Dana Dogaru, Şerban Pavlu, Marius Chivu, Claudiu Stănescu, Dan Aştilean, Valentin Popescu, dar şi mai tinerele actriţe Amalia Ursu şi Alexandra Murăraş.
Marina Constantinescu motiva străduinţa de care se dă dovadă în organizarea şi desfăşurarea acestui festival: pentru a face o reverenţă în faţa valorilor; pentru a acorda o atenţie majoră Culturii. Poate de aceste lucruri ar trebui să se îngrijească şi mulţi alţi organizatori de evenimente ce ţin de spirit.
Reprezentaţia de vineri seara i-a copleşit pe spectatori, printre care se aflau (şi este lăudabil că au venit) ministrul Culturii, primarul oraşului, preşedintele Consiliului Judeţean, care au auzit, prin viu grai de la directorul festivalului că ceea ce se face de trei ani în acest teatru este ca să reziste în timp.
Dacă prima ediţie a fost închinată memoriei lui Ştefan Iordache iar a doua dedicată celui care a făcut teatrul modern în România, Liviu Ciulei, de această dată festivalul are loc sub semnul unui mare artist în activitate - Victor Rebengiuc. Ca un însemn al valorii sale, în foaier sunt expuse fotografii care reprezintă momente ale drumului parcurs de acest uriaş actor în teatrul românesc. În plus, Victor Rebengiuc va avea aici marţi, 14 mai, spectacolul „Legenda marelui inchizitor” după Dostoievski.
Deci, Victor Rebengiuc, la cei 80 de ani ai săi, joacă şi este admirat în teatrul denumit Ştefan Iordache, deci numele actorului cu care a şi jucat cândva în „Iulius Cezar” de Shakespeare. El a fost prezent şi la primele două ediţii ale festivalului. Mi s-a părut că are o reacţie afectivă, când a văzut expoziţia cu lucrările fotografice expuse pe fondul spendidului interior al clădirii teatrului şi l-am întrebat pe maestru dacă îl încearcă emoţiile în astfel de momente, când i se dedică un festival. Şi el mi-a răspuns: „E adevărat, sunt foarte emoţionat, pentru că sunt într-o încurcătură, după cum mi se întâmplă de multe ori când sunt lăudat. Îmi lipsesc mijloacele de a părea firesc într-o asemenea situaţie. Îmi vine greu să primesc laude şi iată dedicaţia unui festival. Sigur, mă face fericit în profunzimea eului meu. Nu consider necesar că trebuie să fiu lăudat. Îmi văd de treabă, am o profesie, vreau să o fac cât pot mai bine, cât timp mai pot să o fac şi pentru asta nu aştept nici un fel de recompensă. Faptul că există oameni care se gândesc să îmi dedice un festival mă face şi fericit şi nefericit, în acelaşi timp (n.r.. râde). Pentru că nu ştiu ce ar trebui să fac, cum ar trebui să mă comport în asemenea situaţie. Evident că sunt destul de matur şi destul de echilibrat ca să spun: gata, acum ştiu tot şi nu mai am ce învăţa, lucrurile sunt stabilite, şi că mai tare şi mai mare ca mine nu există nimeni; ei nu este aşa, nu am să trag asemenea concluzii. Ştiu că am de învăţat în continuare. Mă uit la cei tineri care se ridică acum în urma noastră şi care sunt foarte buni. Toată lumea poate să fie liniştită: teatrul românesc nu-şi pierde forţa şi reprezentanţii, nu-şi pierde oamenii care ştiu să facă teatru. Desigur, îmi face plăcere, mă bucură, sunt fericit când văd că munca mea este apreciată. Aşa cum mă bucură aplauzele. În sara asta am avut parte de nişte aplauze extraordinare. Un public care a înţeles şi a suferit alături de noi, actorii, a respirat o dată cu noi şi asta a fost extraordinar, mi-a plăcut la culme comuniunea care a existat între sală şi scenă. Astea sunt lucruri care mă fac fericit şi pentru care am ales să fac această profesie”.
Şi Mariana Mihuţ şi-a exprimat mulţumirea pentru ceea ce se întâmplă la Caracal din punct de vedere teatral: „Venim cu foarte mare plăcere să jucăm aici. Acolo unde eşti atât de bine primit nu se poate să nu răspunzi prieteniei şi felului extraordinar de cald în care eşti primit”. Actriţa, care are o surpriză pentru public, în stagiunea viitoare probabil, dar nu ne-a dezvăluit-o (spunem doar numele regizorului: Radu Penciulescu), va fi, asta ne-a mărturisit-o în şoaptă, „subiectul focus-ului” Festivalului Naţional de Teatru din toamnă.
Pentru prima dată a văzut clădirea Teatrului din Caracal ministrul Culturii Daniel Barbu, rostind cuvântul „magnifică”, fiind totodată recunoscător organizatorilor că au pus suflet în „trupul” acestui teatru, care „merită să fie animat nu numai zece zile pe an, ci mai mult”.
A doua zi a festivalului a fost marcată de două recitaluri extraordinare. Actorul Emil Boroghină, cel care a fost coleg la Facultatea de Teatru cu Ştefan Iordache, împlinindu-se, iată, 50 de ani de când au absolvit-o, şi rămând prieteni pentru totdeauna, a susţinut spectacolul său „Recitindu-l pe Shakespeare”. Fiece cuvântul rostit de el a inundat creierul şi inima fiecărui spectator, care asculta versul shakespearian aidoma unei rugi în catedrală. Asta pare să fie puterea adevărată a teatrului...
Apoi a venit cu un altfel de recital, dar deloc străin teatrului, Nicu Alifantis, căci creaţia sa îngemănează slova bine aleasă, sunetul pătrunzător şi alinat şi vocea lui niciodată ostenitoare. Şi publicul mereu rămâne vrăjit.
Aşa a fost vineri şi sâmbătă în extraordinara sală a Teatrului „Ştefan Iordache” în care se respiră adânc pagini din istoria teatrului românesc.
