„Fata cu cărămida-n gură” se joacă la „Unteatru”

La Teatrul 'Unteatru', aflat in Bucuresti pe Strada Ilfov, se joaca pe 29 si 30 iulie spectacolul 'Fata cu caramida-n gura', text si regie Theo Herghelegiu. Din distributie fac parte Cristian Toma, Adelaida Zamfira, Adriana Parvu/Gabriel Dutu. Reprezentatia, cu durata de o ora, va incepe la 20:00.

Am rugat-o pe Teo Herghelegiu, o creatoare nonconformista, ale ca­rei spectacole aduc intotdeauna ce­va nou in peisajul teatral autohton, sa ne spuna despre ideea acestei noi montari si iata ce a raspuns: 'Dorin Tudoran propunea intr-o carte pu­blicata prin '98, «Kakistocratia», ca pe steagul Romaniei, in locul ramas gol dupa ce stema i-a fost smul­sa/decupata in decembrie ’89, sa fie pusa, ca insemn national, o… capra! De ce? Pentru ca zicala «Sa moara si capra vecinului» este emblemati­ca pentru acest popor.

In momentul de fata, nu numai ca dorim moar­tea patrupedului cornut, dar avem grija sa otravim si turma de oi, sa gatuim si gainile si sa impuscam si calu' bietului om… Acest spectacol nu vorbeste insa nici despre capre, nici despre gaini. Eroul acestei piese este un caine. Cainele John se intal­nes­te cu nefericita traducatoare Glo­ria (plina de intrebari exis­ten­tia­le si tendinte suicidale) si au impreu­na o patanie. Amandoi sunt fugiti de-acasa, in sensuri diferite. Intersectarea lor duce la o descoperire sim­pla, omeneasca, esentiala – des­coperirea sentimentului si a gestului de tandrete. Numai ca lucrurile nu ajung niciodata (sau mult prea rar) acolo unde ne-am dori. De aceea, Fata cu caramida-n gura in­ter­vine, ca un factor de destin, sau ca un om oarecare si «rezolva trea­ba»… in felul ei. Dupa care, evident, nu mai este nimic de facut'.

Ce fel de poveste spune 'Fata cu caramida-n gura'? Pe cea a 'omu­lui de azi – modelul uman care a ajuns sluga cruzimii in cea mai pura forma a sa, dar, ce-i drept, im­pa­chetata-n foita de aur; poveste pe care n-a scris-o nimeni altcineva decat noi insine, noi, cei care am to­lerat si toleram rautatea, ticalosia, jo­cul marsav al manipulatorilor de constiinte si, nu in ultimul rand, im­postura'. Mai este vorba in spectacol si despre 'singuratate, dragoste si moarte', si despre 'o trasatura a individului contemporan; sau, cel putin, a individului roman contemporan: ceea ce nu pot avea, prefer sa ucid'.