Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După avanpremiera cu “Noul locatar” de Eugène Ionesco, în regia lui Tompa Gábor, care a avut loc pe data de 5 iulie la Teatrul Nottara din Bucureşti, actorul spaniol Francisco Alfonsín, interpretul rolului principal în acest spectacol, a acordat un interviu pentru Jurnalul Naţional. El ne-a vorbit despre personajul său, Domnul, despre experienţa sa alături de actorii români, despre colaborarea cu Tompa Gábor, cel care a pus în scenă şi în 2004, dar în Anglia, aceeaşi piesă, cu acelaşi Francisco Alfonsín.
Alina-Elena Vasiliu: Protagonistul din piesa “Noul locatar” reprezintă tipul de persoană mai degrabă solitară. Vă regăsiţi în acest personaj?
Francisco Alfonsín: Într-o anumită măsură, da. În 2004, când lucram în Newcastle - Anglia - la “Noul locatar”, eram un străin. Ajunsesem acolo ca să fac teatru. Nu aveam prieteni, mă simţeam complet singur. Personajul acesta are ceva care seamănă puţin cu mine. Acum locuiesc singur la Marseille, de două luni, şi mi-am dat seama că sunt un nou locatar eu însumi, în locul acesta unde am început să-mi încarc memoria cu tot felul de obiecte… Sunt apropiat de această singurătate, de tendinţa de izolare faţă de restul lumii. Când am citit textul pentru prima dată - îmi amintesc că l-am citit în spaniolă -, m-am gândit: “Cum o să pună Tompa Gábor asta în scenă?”. În cele din urmă, mi-am dat seama că mă regăsesc foarte mult în acest personaj, în mod cert.
Această asemănare v-a ajutat, aşadar, să interpretaţi acest personaj.
Eu lucrez mult făcând apel la corp, la mişcare, la muzicalitate. Personajul meu a preluat toate acestea şi, încet-încet, a prins contur. Eu nu lucrez cu emoţiile, nu pun accent pe memoria emoţională. Eu şi Gábor am găsit un limbaj asemănător, o comunicare fantastică. Pentru mine, relaţia între regizor şi actor este importantă în timpul creaţiei.
Cum aţi început colaborarea cu Tompa Gábor?
În Anglia, unde lucram atunci, am descoperit un limbaj teatral diferit şi acest lucru m-a condus spre Europa de Est, pentru care am un respect deosebit cu privire la diferenţele găsite aici faţă de cultura teatrală spaniolă, franceză sau chiar engleză. Comunicarea cu Tompa Gábor a fost spontană, am început să lucrăm, ne-am înţeles bine. Apoi ne-am tot gândit că trebuie să lucrăm împreună mai departe. S-a întâmplat acum, aici, la Bucureşti, şi o să continuăm la anul, cu un alt proiect.
În ce măsură v-a marcat această colaborare?
Am citit foarte mult din ceea ce aparţine Europei de Est. Să trăieşti totul în mod real este magnific! Detest teatrul ca modalitate de a spune poveşti. Prefer cinematografia pentru asta. Eu aparţin mai degrabă teatrului contemporan.
Aţi mai avut experienţe asemănătoare cu regizori din România?
Nu, este singura. Am lucrat cu regizori spanioli, englezi, francezi, italieni, olandezi, dar niciodată cu regizori români, unguri sau din altă parte din Europa de Est.
Aţi jucat în filme, aţi scris scenarii. Care este suportul cel mai confortabil pentru dumneavoastră: scena sau ecranul?
Scena! Dar tocmai pentru că nu e confortabilă. Experienţa se trăieşte pe scenă, cu publicul în mod direct. Fiecare seară este diferită, fiecare spectacol este diferit. Bineînţeles că prefer teatrul, pentru că mă face să simt că lucrez. Când fac cinematografie, turnăm filmul şi apoi vedem un produs final care a fost tăiat, editat şi nu mai poţi să faci nimic. În teatru, luăm deciziile împreună. Aşadar, cu siguranţă teatrul! Nu e aşa de bine plătit ca filmul, dar… Eu sunt actor de teatru.
Ce puteţi să ne spuneţi despre colaborarea cu actorii români Ada Navrot, Ion Grosu şi Gabriel Răuţă, alături de care jucaţi la Teatrul Nottara?
Dacă există ceva foarte important în meseria mea, e privilegiul de a lucra intens cu foarte mulţi oameni. Este prima dată când joc alături de actori români. Fiecare are stilul lui...
A fost limba română un obstacol?
Pe mine mă agaţă muzicalitatea limbii. Dificultatea constă în pronunţie, există sunete care-mi sunt străine. Trebuie să reuşesc să mă fac înţeles de public, pentru că el trebuie să înţeleagă ce spun. Nu este un obstacol în calea interpretării, e mai degrabă un obstacol la care trebuie să lucrez pentru a fi înţeles de spectatori. Este însă o nouă provocare.
Dar publicul înţelege atunci când rostiţi replici în diverse limbi în “Noul locatar”?
Piesa aceasta prezintă o lume în care e foarte clar ce se întâmplă. Bineînţeles, cuvintele sunt şi ele importante. Momentele în care trecem de la engleză la română au fost bine studiate de Gábor. Totul a fost un proces. Am lucrat cu o copie a textului în română, o copie în engleză, una în franceză şi una în spaniolă. Am făcut asta pentru a uşura efortul publicului de a urmări piesa.
Domnul din “Noul locatar” e un personaj curajos?
Da. E curajos, pentru că ştie ce vrea, “totul e calculat”. Nu se teme de greşeli. Nu are întrebări. E nevoie de curaj ca să te izolezi de lume şi să fii proprietarul destinului tău. Portăreasa poate să-i influenţeze destinul, dar el spune: “Nu! N-am nevoie de serviciile dumneavoastră, doamnă!”.
Putem spune că mesajul piesei reflectă un sindrom al societăţii actuale?
Nu cred că e neapărat un sindrom al societăţii actuale, cred că acest tip de personaj a existat totdeauna în istorie, tipul de om care nu-şi găseşte locul sau care nu găseşte o modalitate de a trăi alături de ceilalţi. Noul locatar nu e materialist, nu urmăreşte să aibă, să aibă tot mai mult. Tot ce a adunat el are un sens, are o poveste în spate, iar obiectele sunt parte din identitatea lui. Jucăriile, instrumentele muzicale, cărţile, fotoliul… toate au un sens.
România este mai aproape de cultura mea, o cultură latină, o cultură a familiei, a grupurilor de prieteni care petrec timp împreună. Eu, când stăteam în apartamentul meu din Marseille, îmi spuneam: “Sunt absolut singur. Dar nu pentru că-mi place asta”. Nu cred că noului locatar îi place să fie singur. Este o situaţie care se întâmplă.
Aţi lucrat în teatre din Spania – ţara în care v-aţi născut, dar şi din Franţa, Anglia şi, iată, acum în România. Unde sunteţi “acasă”?
Nu ştiu... Acum, acasă sunt la Marseille. Am început să lucrez în România, sper că o să continui. Revin în Anglia în această vară şi voi lucra şi la toamnă acolo. Sunt spaniol şi aş spune că sunt mai degrabă sudist. Unde găsesc sudul, mă simt confortabil.
Aţi spus ceva despre un viitor proiect cu Tompa Gábor. Despre ce este vorba?
Suntem încă în discuţii. Vrem să lucrăm împreună şi după “Noul locatar”, o piesă pe care o iubesc şi în care Gábor şi cu mine ne regăsim foarte mult. Asta a creat o relaţie importantă şi a condus la idei despre viitoare proiecte, dar nu pot să spun nimic acum.
Va fi în România?
Da, aşa sper.
Lucraţi la alt spectacol în acest moment?
Nu. Acum lucrez ca dramaturg şi ca regizor. Vreau să lucrez şi în Anglia, dar nu ca actor, ci ca regizor.
Vă doriţi să reveniţi în România?
Desigur. Mă simt foarte bine aici. În Bucureşti vom juca în septembrie, octombrie şi noiembrie, iar la începutul lui decembrie vom fi la Cluj. Relaţia cu Teatrul Nottara este minunată, lumea e ospitalieră şi sunt încântat. Sper că vom juca mult timp “Noul locatar”. Dar e imposibil să mă gândesc că aş putea juca un rol mai mare în limba română. E foarte dificil!
