Freelancer-ul Vlad Ivanov.

Una dintre cele mai calduroase zile de primavara m-a gasit asteptandu-l pe Vlad Ivanov in gradina de la Green Hours. Il banuiam a fi o persoana placuta si avand in vedere ca a acceptat sa ne intalnim imediat dupa Paste si cu o zi inainte sa plece la Londra, la un festival de film, se poate spune ca nu m-am inselat.
Ii marturisesc ca m-am hotarat sa-l invit la o vorba dupa ce am vazut 'Fir'mituri', un spectacol de Lia Bugnar, la care am ajuns la aproape cinci ani de la premiera si in care perso­najul interpretat de Vlad stoarce zambete cu lacrimi...

'Da, «Fir'mituri» e un spectacol la care tin foarte mult si pe care Lia l-a scris in doar trei zile. E si una dintre putinele ocazii in care mi s-a ofe­rit sansa sa interpretez un personaj extrem de sensibil si cu un suflet frumos, asta ca urmare unei discutii pe care am avut-o cu ea inainte sa se apuce sa scrie. Atunci ne-a intrebat pe fie­care cam ce vrem sa jucam. Trebuie sa recunosc ca mi se intampla uneori pe strada sa-mi dea lacrimile cand ma gandesc la monologul din «Fir’mituri». Acel strigat: «Vreau sa fiu fericit!» in ciuda a tot... pana la urma e povestea unui om obisnuit, si asta banuiesc ca ii face pe spectatori sa se identifice cumva cu perso­na­jul. Imi place sa joc in Green Hours, unde intotdeauna stiu ca vom avea parte de un public elevat. Ceea ce se intampla aici in ge­neral este un lu­cru extraordinar, si acest lucru i se da­to­­reaza in totalitate lui Voicu Radescu.'

Ma priveste de sub cozorocul unei sepci negre. E foarte calm, relaxat si sigur pe sine. Cand vorbeste despre ceva ce ii place, o lumina jucausa i se iveste in ochi.

• Jurnalul National: Au fost in­ce­pu­turile cu Dan Pu­ric, apoi ai ajuns la Bucuresti, au ur­mat scene ale tea­trelor mari, spatii ne­conventionale sau underground, canti, dansezi, esti Domnu’ Bebe din 432…

Vlad Ivanov: Dan Puric a deschis noi orizonturi pen­tru mine. Am invatat ca pentru a reusi, pentru a face ceva trebuie sa vin in Capitala. Locul unde totusi lu­crurile 'se intampla'. Am inceput sa fac meseria asta dintr-o mare dra­gos­te si acum ca am ajuns in acest punct nu-mi doresc decat sa fiu liber sa o fac in conti­nua­re, sa fiu liber sa-mi aleg proiectele, sa nu fiu conditionat de ni­mic, de aceea am si renuntat la statutul meu de bugetar, de angajat al unui teatru.

• Asadar, esti somer?

(rade)
Nu, ca nu mi-am depus actele. Se poate spune ca sunt freelancer.

• Esti recunoscut pe strada?

Da, mi s-a mai intamplat sa fiu recunoscut si sa primesc zambete din partea oamenilor. Unii ma recunosc din reclame, dar ma bucur cand imi dau seama ca ma recunosc, si din teatru si film. E o senzatie placuta. In acelasi timp imi amintesc o intamplare pe care am trait-o acum cativa ani la Sibiu, cand intr-o seara am zarit pe strada o silueta care mi-a atras atentia, un personaj cu aer de nobil, de aristocrat. Purta un fular alb la gat, parea misterios... era Lev Dodin, pe care il apreciez enorm si care ma cucerise cu 'Gaudeamus' si 'Stele in lumina diminetii'. Am avut un impuls sa merg la el si sa-i spun cat de mult il apreciez, cat de mult inseamna pentru mine, dar m-am oprit, pentru ca momentul acela de liniste in care parea absorbit m-a intepenit.

• Te-as intreba cum esti si ce faci cand nu trebuie sa fii Vlad Ivanov, cel cunoscut de public.

Sunt asa cum ma vezi, si cand am putin timp liber imi place sa merg sa ma plimb in parc sau la Muzeul Sa­tu­lui, dar doar in zilele cand stiu ca nu sunt prea multi oameni in jur, cand e mai liniste. Altfel, imi place sa ma vad cu prietenii, sa vorbim. Nu poti sa impartasesti totul, sa fii pe deplin sincer decat cu oamenii care iti sunt cu adevarat apropiati sau cu cealalta jumatate, si uneori e nevoie si de astfel de momente.

• Ai vreun loc preferat in care te simti ca 'acasa'? Oriunde in lume.

In fata Catedralei Notre-Dame. Pot sa stau acolo ore intregi si sa ma uit la ea, sa-mi imaginez ce-a fost si prin ce-a trecut…

• Daca sa zicem… am fi fost amici vechi si ne-am fi vazut la o cafea, ce mi-ai fi spus?

Buna, ce faci?

In ora pe care am petrecut-o impreuna, am invatat de la si despre Vlad Ivanov ca poti fi constient de propria valoare si in acelasi timp sa nu-si pierzi capul, ca e timid si sincer, dar stie cat sa dezvaluie astfel incat sa nu se lase descoperit, ca isi face prie­teni peste tot si ca isi priveste meseria prin prisma spuselor Sandei Manu: 'Asta e meserie de regi'.