x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Gala teatrului tânăr

Gala teatrului tânăr

de Rozana Mihalache    |    18 Mar 2010   •   00:00
Gala teatrului tânăr
Sursa foto: Victor Stroe/Jurnalul Naţional

Vi se spune tot timpul că speranţa stă în voi şi că viitorul se află în mâinile voastre, dar de cele mai multe ori vă loviţi de uşi închise şi drumuri blocate. Vi se spune că sunteţi cei mai buni, dar nu aveţi unde să vă manifestaţi talentul. Vi se spune să vreţi, să cereţi, să vă impuneţi, dar vă găsiţi în imposibilitatea de a o face.



Acum însă a venit momentul să vă exprimaţi liber, să arătaţi ce puteţi, să vă afişaţi darul în faţa lumii întregi: tinerii actori români sunt invitaţi să concureze în cadrul Galei Teatrului Tânăr pentru un premiu de 100.000 de dolari. Trupe formate din maximum şapte actori, cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, se pot înscrie în concurs până la data de 28 martie 2010.

Pentru a putea participa, tinerii actori trebuie să susţină un spectacol de teatru universal, care să corespundă următoarelor genuri: teatru-dans, Comedia Del Arte, teatru-pantomimă, coregrafie-cuvânt. Preselecţia trupelor se va face în perioada 29 martie ş 2 aprilie, de către o comisie formată din specialişti cu experienţă în domeniul artistic. Selecţia va fi făcută de un juriu alcătuit din mari personalităţi ale teatrului românesc şi va avea loc la Teatrul "Nottara" în zilele de 28 şi 29 aprilie. Trupa câştigătoare va fi anunţată pe 6 mai, în cadru festiv, la Teatrul Odeon.

PREMIU DE 100.000 DE DOLARI
"Marele premiu, în valoare de 100.000 de dolari, va fi acordat sub formă de finanţare a participării trupei la festivaluri de teatru, pe mari scene ale Europei. Intenţionăm în acest fel să sprijinim teatrul românesc, actorii tineri, cu talent şi iniţiativă, să încurajăm implicarea acestora în viaţa artistică românească şi să le facilităm accesul la festivaluri internaţionale de teatru. De asemenea, ne propunem să arătăm Europei o altă faţă a României", declară Camelia Buda, directorul proiectului Gala Teatrului Tânăr.

Artiştii români salută această iniţiativă. Astfel, Ovidiu Cuncea consideră că ideea acestei gale este extrordinară din toate punctele de vedere: "Mi-aş fi dorit şi eu când aveam 24-25 de ani să existe o asemenea iniţiativă care nu neapărat că te promovează atât de mult, dar îţi dă o speranţă, ştii că există ceva care ar putea printr-o conjunctură să te ducă în vârf. Fără cultură nu ar mai fi nimic, fără cultură lumea ar înceta să existe pentru că s-ar duce civilizaţia de râpă".

La rândul său, George Mihăiţă mărturiseşte că acest proiect este deosebit şi pentru că "totul se desfăşoară pe tărâmul meu pe care îl ador şi atunci orice lucru nou, orice iniţiativă este binevenită. Cu siguranţă se va auzi peste ani despre aceşti tineri actori care se vor angrena în proiect".

5608-116276-galateatruluitanar.jpg"Cei care s-au gândit la asta parcă nu ar fi făcând parte din poporul român, parcă ar fi nişte extratereştri, pentru că este un lucru superb ca în acest moment să te gândeşti la valorificarea unei noi generaţii, într-un domeniu neglijat, dacă nu chiar ostil", declară şi maestrul Ion Lucian. Regulamentul şi toate detaliile privind participarea la concurs pot fi găsite pe site-ul Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Româ-niei, la adresa www.fudv.ro şi pe http://galateatruluitanar.wordpress.com.

×
Subiecte în articol: teatru