Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Marele om de teatru, George Banu, care a fost aproape 40 de ani profesor la Sorbonne Nouvelle, iar de puţină vreme a devenit membru de onoare al Academiei Române, şi-a sărbătorit cei 70 de ani de viaţă sâmbătă la Bucureşti. A dorit să fie cu prietenii într-o casă care îi este foarte dragă: sediul Fundaţiei Löwendal. La invitaţia sa au venit academicieni, actori, regizori, critici, ziarişti, au venit şi viitori muzicieni. Iar George Banu, căruia i s-a alăturat preşedinta Fundaţiei Löwendal, Ariadna Avram (onorată că o asemenea personalitate a ales să fie la o zi mare pentru el aici), a fost o “gazdă” minunată. Desigur, alături mereu şi soţia lui, Monique Borie, profesor de studii teatrale la aceeaşi universitate din Paris, Sorbonne Nouvelle.
La 22 iunie 1943, el apărea pe lume, la Bucureşti. Acum, la 70 de ani, o vârstă venerabilă, ne-a mărturisit gândurile: “Să avansezi fără să mai vrei să tulburi ordinea lumii; să înaintezi lin pentru ca declinul să-ţi fie senin, iar aceasta nu înseamna să te resemnezi, ci doar să adopţi calmul izvorului care dispare în deşert”. Totodată Banu spune: “22 iunie este prima zi a declinului astronomic, dar 22 e totuşi ziua de naştere a celor ieşiţi din comun. 22 iunie - o decepţie şi o excepţie. La 70 ani, să admiţi ce eşti. Să-ţi accepţi timpul trăit, dar mai cu seamă să nu uiţi timpul ce rămâne de trăit. Să nu vrei să fii nici inţelept, nici tânăr. Să le reuneşti pe amândouă în procentaje variabile, niciodată aceleaşi. 70 ani, vârsta vieţii ce se aseamană cu o ultimă vară indiană. Cu soare milos, cu sentimente palide, un binevoitor erzat de viaţă”. Aşa a grăit George Banu la împlinirea a 70 de ani, care ne-a mai spus că s-a simţit bine cu prieteni în această casă de care îl leagă lucruri frumoase.
Despre Banu, Dan Hăulică remarca în faţa tuturor celor adunaţi: “...El dă prospeţime autentică oricărei experienţe (...). E peleirin al cuceririi de valori, de versante spirituale. E un rege al pelerinilor...”.
Iar Mirella Patureau, critic de teatru, care trăieşte la Paris, ne-a spus: “L-am cunoscut de multă vreme pe George Banu; din vremea studenţiei. Ne-am regăsit la Paris şi acum ne regăsim pentru sărbătorirea lui, din nou, la Bucureşti, într-un cadru extraordinar de bine prezentat ca decor, ca personalităţi, ca personaje. Deci este realmente o scenă de teatru a unui mare personaj, care se întoarce în decorul natal. Nu pot să fiu decât încântată pentru prietenul meu George Banu”.
Despre frumoasa prietenie dintre George Banu şi Felix Alexa se ştie şi de aceea i-am solicitat regizorului o părere la acest eveniment: “Astăzi pentru mine e un moment foarte emoţionant, e aniversarea a 70-a a unui prieten foarte drag, a unei personalităţi din lumea teatrală, George Banu. El mi-a marcat ultimii 22 de ani din existenţa mea. Ne-am întâlnit în 1991 pentru prima oară şi faptul că şi-a pus amprenta asupra teatrului şi a multor dintre cei care fac teatru în România este un fel de moştenire vie pe care el o lasă artei teatrale şi prieteniei în arta teatrală. Face parte din elita teatrală mondială şi sunt mândru, sunt fericit şi recunoscător că mă număr printre prietenii lui”.
A venit să-i cânte lui George Banu şi i-a încântat pe toţi cei prezenţi un minunat foarte tânăr pianist, de o sensibilitate ieşită din comun, în vârstă de numai 14 ani, Luca Rusu. Sâmbătă dimineaţă, Luca, elev la Colegiul Naţional de Arte “Dinu Lipatti”, aflase că e premiant al unui concurs de pian. Iar la pianul Yamaha al Fundaţiei Löwendal, Luca Rusu a interpretat lucrări de Chopin, Bach, Haydn şi Grieg. Tânărul pianist, ai cărui părinţi sunt oameni de teatru, mi-a mărturisit: “Piesa «Din vremuri trecute» de Grieg i se potriveşte foarte mult lui George Banu, seamănă cu viaţa lui şi cu ce face el. Şi într-un fel, i-am dedicat-o. El este un om foarte special şi îl iubesc foarte mult. Îmi pare bine că e cu noi. Aş vrea să vină mai des în România, să ne vedem mai mult şi să vorbim. E foarte frumos că a venit în această zi, alături de prieteni. Mă bucur foarte mult pentru el şi pentru Monique (Borie - n.r.). Să-i ţină Dumnezeu cât mai mult timp împreună în viaţă şi să fim împreună cu ei. Avem nevoie de ei în lumea teatrului. Merg la teatru foarte des. Teatrul mi-a fost insuflat de părinţii mei, de când eram mic. Dar eu mi-am găsit drumul spre muzică. Şi sper că acesta va fi drumul meu”.
O declaraţie mai frumoasă, din partea unui prieten, nici că se putea!
