x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru George Mihăiţă şi tărâmul pe care îl adoră

George Mihăiţă şi tărâmul pe care îl adoră

de Rozana Mihalache    |    14 Mar 2010   •   00:00

Cu puţină vreme înainte să înceapă repetiţia pe text pentru "Poker" (în două ore intra pe scenă alături de Vladimir Găitan, Valentin Teodosiu şi Simona Stoicescu), George Mihăiţă ne-a acordat un scurt interviu în care am vorbit despre...ce altceva decât teatru, "tărâmul pe care îl adoră".


TEATRUL AZI
Aş spune că teatrul românesc se află într-un stadiu bun. Personal aş fi vrut mai multe forme de noi de punere în scenă, probabil că ar trebui să ieşim mai mult în lume, să cunoaştem ce se întâmplă în lume şi în felul ăsta să putem ajunge la un nivel care se poartă, dar eu aş putea să vorbesc mai mult despre Teatrul de comedie.

Avem bucuria să constatăm că cei mai importanţi regizori ai noştri doresc să monteze la Teatrul de Comedie, iată chiar acum suntem în repetiţii şi în curând vom avea premieră cu un spectacol pus de Silviu Purcărete. E un spectacol în trei personaje, se cheamă "Femeia care şi-a pierdut jartierele" de Eugène Labiche, unde joc alături de Horaţiu Mălăele şi de Dorina Chriac şi sunt convins că va fi cea mai căutată comedie din Bucureşti.
Şi atâta vreme cât îi ai pe Tocilescu, pe Cătălina Buzoianu, pe Dabija, pe Mălăele în repertoriul teatrului, eu cred că e un lucru bun.


TINERII ŞI TEATRUL
Sigur că e greu pentru un tânăr să-şi câştige existenţa în lumea teatrală. E greu pentru că sunt multe facultăţi de teatru, vin foarte mulţi, există mirajul acesta al teatrului, se înscriu foarte mulţi şi e foarte greu pentru că teatrele sunt puţine din acest punct de vedere, chiar şi în Bucureşti, să nu mai vorbim de ceea ce se întâmplă în ţară. Dar noi, Teatrul de Comedie, am căutat formule prin care să-i atragem pe tineri.

Avem un proiect care se cheamă "Comedia ţine la tineri", unde absolvenţi ai secţiei de regie de teatru montează la Sala Mică a Teatrului de Comedie şi în 6 ani de când am demarat proiectul sunt vreo 18 nume care au montat până acum, cu actori tineri, cu scenografi tineri şi mulţi dintre ei pe urmă au avut loc şi pe scena mare a Teatrului de Comedie.

Mulţi dintre actorii tineri sunt colaboratori, iar posturile sunt blocate deocamdată, dar cu siguranţă dacă se vor debloca, minim 4 vor fi angajaţi ai Teatrului.

Aşadar, ne gândim şi la tineri şi nu numai noi, şi alte teatre au diverse proiecte care , însă din păcate nu atât cât ar avea ei nevoie, teatrele nu acoperă dorinţa lor, dar vă spun că un actor tânăr talentat până la urmă reuşeşte să iasă la suprafaţă.

De asemenea sunt roluri care nu pot fi jucate decât de către cineva tânăr şi atunci regizorii fac casting-uri, cum e cazul lui Gelu Colceag care acum pune în scenă "Cui i-e frică de Virginia Wolf", cu Emilia Popescu şi Ştefan Bănică şi alţi doi actori tineri, care au fost aleşi în urma castingului.


DE LA ETAJUL 3 DIRECT PE SCENĂ
Dacă a diminuat plăcerea de actor, după ce am acceptat să iau conducerea Teatrului de Comedie? Din contră. Dacă nu luam Teatrul nu eram în fiecare zi aici.
Aşa am şi putut să intru în câteva piese care se bucură de mare succes.
Acum sunt în fiecare zi şi mi-e uşor să cobor de la etajul 3 pe scenă.

×
Subiecte în articol: teatru