x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Gulliver, călător între Sibiu şi Edinburgh

Gulliver, călător între Sibiu şi Edinburgh

de Maria Sârbu    |    29 Feb 2012   •   21:00
Gulliver, călător între Sibiu şi Edinburgh

'Calatoriile lui Gulliver', acesta este titlul viitorului spectacol de la Sibiu, la care Silviu Purcarete (foto 1) a inceput lucrul in 19 februarie, chiar a doua zi dupa premiera cu 'O furtuna', montata de el la Craiova. E un amplu proiect gandit acum trei ani, o coproductie intre Teatrul National 'Radu Stanca' din Sibiu/ Festivalul International de la Sibiu, Festivalul International de la Edinburgh, Teatrul National din Dublin si Festivalul International de la Belfast, care aniverseaza 50 de ani de existenta. Spectacolul are la baza o idee (apar­tine lui Purcarete) dupa romanul omo­nim al lui Jonathan Swift. De­co­rurile si costumele le asigura sce­nograful Dragos Buhagiar, iar muzi­ca o scrie marele compozitor irlandez Shaun Davey.

Directorul Teatrului si Festiva­lului din Sibiu, Constantin Chiriac (foto 2), a spus pentru Jurnalul National ca acest proiect este 'o importanta aventura teatrala' a Romaniei si, dupa primele cinci reprezentatii care vor avea loc in luna mai si premiera oficiala programata in cadrul Festivalului International de la Sibiu (25 mai – 3 iunie), spectacolul 'Calatoriile lui Gulliver' va avea o serie de cinci reprezentatii, intre 16 si 22 august, la Festivalul de la Edinburgh, in 'cel mai mare teatru din acest oras' cu o capacitate a salii de circa 1.300 de locuri. Apoi se va juca la Dublin si Belfast.

Spre deosebire de 'Faust'-ul si­bian, care a fost realizat intr-un spatiu ne­con­ven­tional, spectacolul 'Ca­la­to­rii­le lui Gulliver' este montat pe scena ita­lia­na. S-a dorit ca aceasta co­pro­duc­tie sa circule mult si sa fie vazuta de cat mai multi oameni.

Constantin Chiriac a remarcat faptul ca, potrivit contractului, nu­ma­rul interpretilor din spectacol trebuie sa fie maximum 25. Atatia vor aparea in scena. Toti actorii sunt de la Sibiu. Bugetul total al proiectului, cuprinzand costurile de productie si de turneu, este de 890.000 de euro, buget divizat in patru (la patru coproducatori).

Astazi si maine, la Sibiu, este as­tep­tat directorul Festivalului de la Edinburgh, Jonathan Mills (foto 3), pentru a sustine doua conferinte in fata studentilor de la Facultatea de Li­tere si Arte a Universitatii 'Lucian Bla­g­a'. Chiriac spune ca o conferinta e despre 'dimensiunea artistica si fi­lo­sofica' a prestigiosului festival pe care Mills il conduce, iar a doua con­fe­rinta e despre dimensiunea practi­ca: implicari economice, promovare etc. 'Sunt doua lucruri complemen­ta­re a ceea ce inseamna realizarea unui festival', sustine Chiriac. De­sigur, Jonathan Mills se va intalni si cu creatorul spectacolului 'Ca­la­to­riile lui Gulliver', Silviu Purcarete.

In perioada repetitiilor la acest spectacol, Teatrul National din Sibiu are programate doua turnee importante, in perioada 21 martie – 11 apri­lie. Va prezenta la Budapesta 'D-ale car­navalului' de I.L. Caragiale, in regia lui Silviu Purcarete, si apoi la Bogotá (Columbia) 'Asteptandu-l pe Godot' de Beckett, spectacol regizat de acelasi Purcarete, si 'Electra' – montare semnata de Mihai Maniutiu dupa Sofocle si Euripide.

×
Subiecte în articol: sibiu teatru festival silviu purcărete