x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru „Hamlet”-ul regizorului Lev Dodin, aplaudat şi ovaţionat minute în şir

„Hamlet”-ul regizorului Lev Dodin, aplaudat şi ovaţionat minute în şir

de Magdalena Popa Buluc    |    16 Iun 2019   •   14:12
„Hamlet”-ul regizorului Lev Dodin, aplaudat şi ovaţionat minute în şir

Spectatorii și artiștii au cucerit orașul încă din prima zi, la FITS 2019!

În acest oraş magnific, Sibiul, în care fiecare piatră deapănă atât de multe vechi poveşti şi legende,  aerul se încarcă în fiecare an cu mii şi mii de incantaţii în toate graiurile posibile, de noi vibraţii, mişcări şi ritmuri, de lumini şi tăceri netrăite încă. Prima seară a început cu un minunat foc de artificii, așa cum festivalul i-a obișnuit deja pe toți cei care-i calcă pragul an de an. La Sibiu, în zilele şi nopţile Festivalului, Teatrul mondial se reinventează şi renaşte. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu dezvoltă dialogul, depăşeşte crizele cu iubire şi pasiune. Un loc de întâlnire al marilor artişti, alături de tineri, sub semnul marii calităţi, al diversităţii în numele frumosului.

În 14 iunie a bătut gongul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, iar spectatorii și artiștii au cucerit orașul din prima zi. Încă o dată, Sibiul și iubitorii de frumos sunt invitați să pornească în această aventură pe care organizatorii au început-o de mai bine de 25 de ani, unde magia vizuală va fi condensată în 10 zile de festival.

Până duminica viitoare, 23 mai, publicul prezent va lua contact cu cele mai importante culturi ale lumii, prin toate artele spectacolului. Tema acestei ediții este Arta de a dărui, iar organizatorii dăruiesc în acest an 540 de spectacole, cu invitați din 73 de țări.

Un spectacol-eveniment al Festivalului a fost Hamlet regizat de inegalabilul Lev Dodin, de la Maly Drama Theatre Sankt Petersburg, regizorul care a cucerit deja publicul românesc cu Intrigă şi iubire de Schiller, prezentat tot la Sibiu, şi Livada cu vişini în cadrul FNT. Spectacolul a ridicat sala în picioare, spectatorii ovaţionând. O piesă clasică, un nesecat izvor de întrebări. Sunt ei sănătoşi? Uneori, te întrebi dacă cele mai mari crime din istorie sunt comise în numele celor mai înalte idealuri, respectiv, binele şi justiţia.

Poducţie a Maly Drama Theatre-Theatre of Europe din St-Petersburg, după Saxo Grammaticus, Raphael Holinshed, William Shakespeare, Boris Pasternak, cu scenografia semnată de Alexander Borovsky şi muzică de Alfred Schnittke, Duke Ellington, Johann Bach, spectacolul i-a avut în distribuţie pe Danila Kozlovsky, în rolul titular, Ekaterina Tarasova, Ksenia Rappoport, Igor Chernevich, Stanislav Nikolsky, Sergey Kurishev, Igor Ivanov şi Sergey Kozirev.

În conștiința colectivă, Hamlet este personificarea ideilor umaniste. Hamletismul este egal cu Umanismul. Unul dintre misterele din această poveste este că acest mare umanist omoară, înnebunește și distruge aproape toți protagoniștii. Suma reflecțiilor lui reprezintă justificarea urii, a răzbunării, a crimelor. Oare am supraestimat Umanismul renascentist? Oare Renașterea este o culme a îmbogățirii intelectuale și spirituale a vechilor principii ale răzbunării, urii și anihilării? Poate că progresul este o intelectualizare a instinctelor umane de bază. Săgeata a devenit rachetă, iar scutul de metal s-a transformat într-o mașină de luptă blindată. Prin anihilarea a mii de semeni, oamenii au scăpat de riscul personal. Dorința de a reinstaura dreptatea s-a deghizat în terorism personal îndreptat împotriva unor anumiți oameni răi, iar în final în terorism în masă. Uneori, ajungi la disperare și te întrebi dacă cele mai mari crime din istorie sunt comise în numele celor mai înalte idealuri, respectiv binele și justiția. Oare cei care fac rău sunt conștienți că acțiunile lor sunt negative? Sunt ei oare sănătoși sau nebuni? Este posibil ca un nebun să fie conștient de nebunia lui? Ce ne motivează acțiunile: dorința de a face ceva ori imposibilitatea tragică de a face orice altceva? O întrebare fără răspuns. Dacă nu putem rezolva misterul umanismului lui Hamlet, trebuie cel puțin să-i găsim un sens. Această piesă este o sursă nesecată de întrebări...

Printre spectacolele jucate vineri şi sâmbătă se numără Izvorul dansului, o colaborare între coregrafii Colin Dunne și Sidi Larbi Cherkaoui, care au pus explorarea sunetului la baza relaționării dintre ei. Granițele dintre mișcare și muzică, dintre văz și auz s-au transformat în sursă ludică, creând noi modalități de exprimare sonoră între grațios și absurd.

Pescărușul, de A.P. Cehov, în regia lui Andrei Șerban şi cu decorurile concepute de Valentin Vârlan şi costumele imaginate de Doina Levintza a fost un alt spectacol bine primit de public.

„Am acceptat cu drag invitația de a lucra cu unteatru. Aici, am găsit atmosfera anilor din tinerețe, petrecuți la La Mama în New York, același spirit al libertății și al prieteniei, o comunitate de artiști care, fără a avea prea multe condiții materiale, sunt animați de pasiunea pentru teatru și de dorința de a descoperi «forme noi». Iar ideea aceasta a «formelor noi» m-a dus cu gândul direct la Treplev și la «Pescărușul», o piesă care m-a urmărit toată viața și pe care n-am înțeles-o pe deplin, deși am montat-o pe trei continente, de fiecare dată în alt mod. Sper că această variantă va fi într-adevăr ultima, cu toate că nu am reușit să dezlegăm motivul pentru care Cehov a numit «comedie» o poveste care se încheie cu o moarte violentă. Am totuși încredere că împreună vom putea (re)descoperi paradoxul că, în teatru, schimbarea continuă este singura constantă. Când acceptăm că nimic nu este definitiv, putem începe să cercetăm”, mărturisea Andrei Șerban.

Cala fiecare ediţie, Fesivalul a fost invadat de spectacolele de stradă, spre deliciul publicului, de la copii la oameni în vârstă.

Seara, Fanfara Crescendo (Crescendo Opende Bicycle Band) din Olanda a impresionat spectatorii cu un spectacol în stradă captivant, folosindu-se de  biciclete, muzică bună și minunatele lor costume tradiționale. Fanfara pe bicicletă este considerată specială, atât în Norvegia, cât și în străinătate. Din 1973, trupa Crescendo își susține spectacolele pe biciclete, acompaniați de melodii autentice cunoscute. În funcție de ocazie, artiștii îmbracă două tipuri de costume: o uniformă cu roșu și albastru la deschideri oficiale, ceremonii formale, spectacole ori parade și un costum tradițional olandez specific unui sătuc de pescari din Țările de Jos.

Combinația de biciclete, muzică bună și costume tradiționale transformă Fanfara Crescendo într-un spectacol captivant, ce susține evenimente cu adevărat unice.

Prima seară din FITS 2019 a adus în Piața Mare din Sibiu două manifestări organizate cu sprijinul Sezonului România - Franța 2019, spectacolul Singuri în Univers?, unde compania franceză Aérosculpture a creat un univers de proporții uriașe, cu acrobați, artiști pe picioroange, muzicieni, păpușari, coruri și pirotehniști, după care artistul Broken Back i-a făcut pe cei prezenți să cânte și să danseze pe ritmurile antrenante ale muzicii sale.

Atât în serile precedente, dar şi astăzi, spectatorii au fost încântaţi de În ritm și pași de samba (The Flavours of the Notting Hill Carnival), spectacol de dans al  London School of Samba, programat în cadrul Sezonului englez

London School of Samba oferă lecții de dans și de tobe, participând în fiecare an la Carnavalul din Notting Hill cu o paradă. Artiștii asociați acestei școli participă la festivaluri și la carnavaluri atât în Marea Britanie, cât și în afara acesteia, cu spectacole de înaltă calitate, ce oferă publicului șansa de a resimți emoția artelor specifice Braziliei, respectiv samba și sunetul tobelor. Costumele artiștilor sunt lucrate manual. În prezent, London School of Samba este printre cele mai apreciate grupuri de profil, pentru că dansează samba la standardele cele mai ridicate, fără a renunța la principiul incluziunii și al educației.

Muzica a înfierbântat publicul şi în cadrul Sezonului spaniol cu Frenezia carnavalului din Lanzarote.

Formaţia a luat ființă în 1998, din inițiativa unui grup de prieteni, membri ai unei cunoscute formații muzicale de pe Insula Lanzarote, care vor de fapt să se simtă bine. Aceștia creează noi ritmuri, voci și coregrafii în mod constant, obținând spectacole reînnoite și dinamice. Trupa de Batucada participă la carnavalul de pe insulă, invitând alte grupuri de oameni să creeze noi coregrafii.

Rămânând în acelaşi domeniu, în cadrul Sezonului englez, au răsunat vocile celor din  Gospel Touch Choir, în concertul Sister Act Tribute / Gospel Inspiration. Câștigător a numeroase premii, Gospel Touch Choir a încântat radioascultătorii canalelor BBC (The One Show), BBC Sport Relief Gospel choir 2018, ITV (Ant&Dec Saturday Take Away), Channel 4 (Christmas with Jamie Oliver). De asemenea, artiștii au cântat la numeroase evenimente din diverse locații, precum: Palatul St. James, pentru Charles și Camila, Ducele și Ducesa de Cornwall, ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice, Premiile BAFTA, alături de Paloma Faith, programul Songs of Praise al BBC, Cadogan Hall, Earl’s Court, Excel Centre, Ghurkin, Stadionul Harlow, O2 Arena, Manchester Arena, Parcul Olimpic Queen Elizabeth, Royal Albert Hall și Wembley Arena. În plus, el susține concerte în diverse orașe din Marea Britanie și peste tot lume: Georgia, Chicago, Ibiza, Barcelona, România, Manchester, Northampton, Birmingham și Nottingham. Nu ne limităm la Marea Britanie, dovadă stând prezența în numeroase state: Gospel Choir China, Gospel Choir Israel, Gospel Choir Italia, Gospel Mexic, Gospel Choir Țările de Jos, Gospel Portugalia, Gospel Choir Spania, Gospel Choir SUA, Gospel Choir Dubai, Gospel Choir Țara Galilor, Gospel Choir Georgia și Gospel Choir Florida.

Următoarele două seri aduc alte două concerte ale artiștilor francezi: Juniore, care abordează o multitudine de subiecte și de genuri, pe ritmuri de surf groov, sunshine pop, sizzling psychedelia și garage rock, iar seara de duminică va fi una cu muzică intimă și romantică, datorită artistului francez Adam Naas.

Un incitant spectacol a fost Jonglerii emoționale, producţie a Hippana Theatre şi Cie Maleta (Germania-Irlanda). Regia și coregrafia: Alex Allison (Cie Maleta), Jonas Schiffauer (Hippana Theatre) – ochi din exterior: Eric Longequel, Benjamin Richter.  În distribuție: Alex Allison, Jonas Schiffauer

Spectacolul Jonglerii emoționale este despre vise și aspirații. Doi jongleri naivi încearcă să ajungă în pătura superioară a societății și să atingă un moment de glorie împreună. Aceștia discută despre dezamăgirea lumii și despre dorința utopică privind o societate plină de poezie. Artiștii se confruntă cu provocarea permanentă de a-și recunoaște idealurile personale, ciudățeniile și temerile. Un show în care muzica barocă fuzionează cu stilul specific artelor stradale, surprinzând tot ce e mai bun din lumea jongleriei și a teatrului fizic. Jonglerii emoționale este o invitație ludică la visare și la reflexie.

Hippana Theatre și Cie Maleta prezintă prima lor colaborare. Alex este un creator de circ cu experiența propriilor sale creații, a numeroaselor ateliere, cercetări și festivaluri. Jonas vine cu cunoștințele acumulate pe parcursul formării sale în arta circului, a dansului și a teatrului. Cei doi au lucrat și la nivel internațional, iar spectacolul reflectă acest lucru.

Încă de la înființare, acest grup a participat la carnavalurile din toate orașele de pe insulă, precum și la mai multe concursuri și festivaluri internaționale. Batucada lor aduce ritm și culoare tuturor evenimentelor la care iau parte, creând spectacole de percuție, care le aduc adesea premii pentru ritmurile și coregrafiile originale.

 

Expoziții de artă la FITS 2019

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se bucură în fiecare an de prezența unor reputați reprezentanți ai tuturor artelor spectacolului.
Să amintim despre seria de expoziții-instalație, de fotografie, grafică sau pictură care se regăseşte în programul festivalului, însoțită de vernisaje pentru celebrarea lucrărilor prezente timp de 10 zile.

The Art of Giving: Picasso, Matisse, Dali, Klimt, curatoriată de George Şerban s-a deschis vineri, 14 iunie, la Muzeul Bruckenthal.  Moderatori - Constantin Chiriac și Octavian Saiu.

Salonul de arte plastice şi vizuale 2019 îşi propune să DĂRUIASCĂ vizitatorilor cele mai recente şi reprezentative creaţii ale artiştilor participanţi. Lucrările selectate pentru acest eveniment expoziţional oferă o imagine complexă (fără pretenţia de a fi exhaustivă) a peisajului artelor vizuale din Sibiu şi din România, marcând câteva dintre coordonatele mişcărilor, atitudinilor şi tendinţelor vieţii artistice contemporane.
Vernisajul a avut loc sâmbătă, la Galeria UAP.

La Muzeul Brukenthal, vă aşteaptă Kabuki - Teatru japonez

Prin Teatrul interior, expoziție inspirată de volumul The Metaphorical Society de Daniel Rigney (2001), Roxana Savin își propune să surprindă o metamorfoză. La căderea nopții, anxietățile cresc. Măștile dispar una câte una, scoțând la lumină frânturi de sentimente aprinse, ce stau să explodeze. Folosind mediul fotografiei artistice și sunet, expoziția ridică întrebări legate de interpretarea teatrală în viața cotidiană.
Expoziția, curatoriată de Sona Stepanyan, a avut vernisajul sâmbără, la Muzeul Franz Binder.

Micro-Folie este un proiect cultural conceput de Ministerul Culturii din Franța și coordonat de La Villette care a fost adus pentru prima dată în România în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2018. Conceput ca un spațiu complex de familiarizare cu cele mai importante capodopere găzduite de instituțiile de cultură din Franța, dar și ca un spațiu de învățare prin joc, Micro-Folie (care a fost, până în prezent, implementat în aproape 200 de orașe din întreaga lume) propune publicului de toate vârstele trei structuri complementare, fiecare cu propriul său specific: Muzeul digital, Realitatea virtuală și Fab Lab.

Începând cu data de 7 iunie 2019, Micro-Folie - Hotspot Cultural BRD Groupe Société Générale a devenit un spațiu permanent de interacțiune culturală destinat publicului de toate vârstele, găzduit de Casa Artelor, grație ajutorului Muzeului ASTRA.
Vernisajul a avut loc loc ieri la Casa Artelor.

Sub titlul „Focus FITS 2018”, fotografii FITS, Adrian Bulboacă, Cristi Cojocariu, Dragoș Dumitru, Grimm, Mihaela Marin, Maria Ștefănescu, Paul Băilă și Sebastian Marcovici expun câteva dintre cele mai dragi fotografii ale lor din ediția a 25-a a festivalului.
Expoziţia este eschisă la Librăria Habitus.

Fotograful și realizatorul de film Mircea Albuțiu s-a născut la Cluj, un oraș care l-a marcat prin poveștile și istoria sa, și spune că „își folosește camera fotografică precum un vânător“. Expoziția sa, New Energy, are loc astăzi la centrul de informare turistică din Primăria Municipiului Sibiu.

„Când am ajuns ucenic la domnul Purcărete m-am simțit de parcă aș fi căzut prin gaura iepurelui alb într-o țară a minunilor teatrale. Trebuie să povestesc ce am văzut și simțit, mi-am zis, dar mi-a fost teamă că vorbele n-ar face decât să zgârie suprafața perfectă a experienței mele. Nu știu să scriu muzică, așa că am ales culorile, mai ales că nu le cunoșteam prea bine și asta mi-a dat curaj.

Majoritatea lucrărilor sunt bazate pe schițele și mâzgălelile din caietele mele de notițe din timpul repetițiilor la ”Călătoriile lui Gulliver”, ”Oidip” și ”O furtună”, cele trei spectacole pe care le-am văzut născându-se”, spune Crista Bilciu. Artista care a creat „Purcăretiada”, o colecție de lucrări dedicate muncii regizorului Silviu Purcărete. Vernisajul a avut loc la ULBS.

Cuvinte întrupate. Imagine și formă în universul teatral al lui Matei Vişniec

urmărește să întrupeze cuvântul prin intermediul fotografiei și a artei plastice și să îl prezinte astfel, vizual, publicului larg, în încercarea de a-l atrage pe acesta mai aproape de arta spectacolului. Expoziția este un alt mod de a povesti cuvântul, într-o formă ce nu are nevoie de altă punte interculturală sau traducere decât ochiul si mintea deschise. Deschiderea expoziţiei a beneficiat de introducerea susţinută de criticul Octavian Saiu.

Îmbinând planul bidimensional al fotografiei cu cel tridimensional al lucrărilor, proiectul conturează ideea unui univers în care cuvântul ca personaj principal, odată creat, se metamorfozează și devine creator. Elementele expoziției (lucrări, fotografii) își spun propria poveste și creează o nouă poveste la rândul lor prin simpla interacțiune dintre ele, dintre ele și privitor, invitând la o descoperire individuală a textelor ce au stat a baza demersului artistic. „Pentru mine, cuvântul este elementul fondator al ființei umane”, se destăinuie Matei Vișniec
Vernisajul va avea loc duminică, 16 iunie, ora 15:30, la Teatrul Gong.

 

„Ideea de a expune instalația Ruinele Scenei este, până la urmă, un pretext de a mă reîntâlni cu obiectele create pentru diferite spectacole, de a inventa imagini noi, de a le reinvesti cu alte semnificații, reunindu-le într-o compoziție coerentă, într-un alt spectacol, privit de aproape. Spun alt spectacol pentru că și o instalatie este tot o formă de spectacol. Diferența este că în acest caz magia dispare. Ele, obiectele se prezintă “goale“ în fața privitorilor; reprezintă un fel de moment al adevărului, ca după apocalipsă, ca după un război sau ca după o “moarte“. Vreau să risc și să dau șansa Îngerului sculptat, Ochiului tun, Sculpturii-Femeie, Triciclului Mobil, Contrabasului încarcerat, Mesei- ușă care se împotriveste intrării, Căzii și Scheletului butaforie, Pendulului ochi, Viorilor- Coase să vină în față și să-și țipe poveștile. Toate odată, așa cum orice echipă de creatori de teatru face de obicei.”, spune Dragoș Buhagiar despre expoziția Ruinele teatrului.
Vernisajul, în prezența lui George Banu și Constantin Chiriac, va avea loc joi, 20 iunie, în curtea interioară a Primăriei Municipiului Sibiu.

 

Nu în ultimul rând, Festivalul de Teatru de la Sibiu propune o serie de conferinţe interesante, susţinute de personalităţii ale artei şi culturii. Menţionăm Arta de a dărui – De la Dumnezeu către om, susţinută de Pr. Constantin Necula.

Constantin-Valer NECULA, născut la 19 iulie 1970, la Brașov, este Preot ortodox, Doctor în Teologie, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Sf. Andrei Șaguna din Sibiu. Autor de carte, traducător, editor, jurnalist, a susținut sute de conferințe publice. Este, de asemenea, colaborator al TV România- rubrica Bucuria credinței. Căsătorit, cu  copii este slujitor la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

Conferința propune o abordare a istoriei Teatrului Sibian pornind de la pretextul unui om-personaj, HP Petrescu. Om de cultură, critic de teatru și excepțional prieten al unor personalități sibiene de marcă (Octavian Goga, Ion Broșu, Octavian C. Tăslăuanu etc), fin observator al vieții culturale românești, HP Petrescu a propus și prima teză de doctorat despre IL Caragiale (Leipzig). Traducerea tezei de doctorat, o antologie de creații teatrale și o antologie a articolelor sale de presă din Revista Teatrală (1914-1914) al cărui redactor a fost vor constitui substanța documentară a conferinței.

 

 În sfârşit, să amintim şi Sibiu BookFestival – Strada cu Cărți

FITS a pregătit un regal pentru pasionații de cărți și de lectură. În primul weekend al Festivalului, Piața Mică s-a transformat în “Strada cu Cărți”.

Sibiu Book Festival - Strada cu Cărți (proiect cultural organizat de CCIA Sibiu) este un eveniment asociat Festivalului Internațional de Teatru.

Pasionații de lectură și carte tipărită s-au întâlnit în Piața Mică cu volume ale celor mai importante edituri din România.

Evenimentul propune vizitatorilor 4 zile petrecute în compania cărților, lecturii și a celor mai importante edituri din România care au pregătit reduceri de preț pentru cele peste 4.000 de titluri expuse în pavilioanele amplasate în Piața Mică. Iubitorii cărților vor putea alege din cele mai noi apariții editoriale, dar și din titluri clasice din toate domeniile (albume, ediții de colecție, dicționare, cărți de ficțiune, educaționale, de dezvoltare personală, carte spirituală, cărți pentru copii, etc.)

Piaţa Mică va deveni astfel locul în care artele spectacolului îşi dau întâlnire cu magia cărţilor!

 

×