Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O impresionanta poveste despre existenta in lumea de astazi, in care scara valorilor s-a inversat, propune Victor Ioan Frunza in dipticul de la Teatrul Metropolis 'Ingeri in America'. Creatorul a montat cele doua piese – 'Sfarsitul lumii e aproape' si 'Perestroika' –, scrise in anii ’90 de americanul Tony Kushner, in asa fel incat produsul scenic sa fie vazut doua seri consecutiv, desi fiecare parte reprezinta un spectacol in sine. Sa vezi acest text integru, in profunzimea lui, pe scena este o surpriza, mai ales ca multa lume are tendinta sa-l minimalizeze, luand in considerare strict tema spectaculoasa care este maladia SIDA, asa cum crede Frunza. Or 'Ingeri in America' are diverse teme, predominanta fiind, desigur, cea a intolerantei fata de cei care sunt altfel decat restul lumii. Sunt abordate si teme politice actuale, teme existentiale.
Textul (ambele piese), situat intre primele zece texte dramatice ale secolului al XX-lea, vorbeste si despre tata si fiu, intr-un mod cu totul aparte, si despre relatia mama – copii, si despre divinitate. O astfel de 'policromie existentiala', poate sa atraga publicul, crede creatorul. Si are dreptate.
El si echipa au pregatit spectacolul indelung, pentru ca este vorba de o simfonie care se canta in doua seri si e un lucru deosebit de dificil. A taiat foarte putin din 'capodopera' lui Kishner. Dar, asa cum il stim, Frunza a lasat o amprenta destul de personala asupra textului din scena, mai ales ca aceste piese arata ce se intampla cu avangarda cand trece timpul. In opinia sa, valoarea textelor, scrise la inceputul anilor ’90 (dar actiunea este plasata in partea a doua a anilor ’80), se indeparteaza de actualitatea imediata, de aspectul documentar si isi deschid universalitatea. Accentuat este aspectul religios. Autorul spectacolelor a adus in scena un inger, dar nu unul de film stiintifico-fantastic. L-a orientat o sugestie: 'Ingerul tuseste, din cand in cand'. Si de aici ideea lui Frunza de niste ingeri bolnavi. Apare un inger care zboara intr-un fel prin aer, dar despre care aflam la sfarsit ca e destul de obosit, cu aripile frante, bandajate.
Sunt opt actori in scena pentru cele vreo 20 de roluri: Virginia Mirea, George Ivascu, George Costin, Sorin Miron, Alexandru Ion, Adrian Nicolae, Nicoleta Hancu, Cristiana Raduta Bobic. E uimitor cum fiecare creeaza personaje diferite destul de concludent, trecand lejer de la un rol la altul. Bunaoara, Virginia Mirea este si mama, si rabin, si general sovietic, si doctor, si victima... Este fenomenala. Te impresioneaza toate creatiile actoricesti, caci sunt notabile. Rolurile ii ajuta si pe cei mai putin experimentati pe scena sa se apropie mult de linia sintagmei 'actori mari'.
E de admirat curajul lui Victor Ioan Frunza de a face acest diptic teatral. E de admirat Adriana Grand: te prinde cu scenografia ei. Tot respectul Teatrului Metropolis ca a avut curajul sa accepte un asemenea proiect. Chiar daca scena de la 'Metropolis' nu e mare, acest text mare incape aici fara probleme. Intr-un spatiu mic este creata o lume ampla. Una din frumusetile celor doua spectacole tine de intrepatrunderea planurilor. Sunt scene care se desfasoara concomitent, gandite in asa fel incat spectatorul sa le poata recepta in acelasi timp si sa nu piarda nimic din actiune. Nu e greu sa le urmaresti, mai ales ca tehnologia de azi ne-a obisnuit sa captam simultan informatia, imaginile din diverse colturi ale lumii. Scenografa porneste de la un decor simplu, care apoi se revarsa in multe imagini.
Frunza nu a inclus muzica originala in aceste doua spectacole. Nu i-a gasit loc in contextul epocii descrise. Dar ilustreaza sonor cu sunete ce vin din aparatul de radio al unei bolnave, acele sunete create de cautarea frecventei dorite. Aceasta 'muzica' e distribuita printr-un program de calculator aleatoriu.
Sunt multe de descoperit in aceste doua spectacole, pe care vi le recomandam. Intrand in sala veti avea in fata o statie de metrou (s-a apelat la o formula brechtiana), in care se asteapta. Ce? Sa se deschida niste usi spre necunoscut. Dar necunoscutul e descifrat atat de ordonat in dipticul lui Frunza 'Ingeri in America', cu ingeri de pretutindeni.
