x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ioana Pavelescu / Impactul cu Andrei Şerban, ca un cutremur

0
Autor: Maria Sârbu 25 Feb 2009 - 00:00
Ioana Pavelescu / Impactul cu Andrei Şerban, ca un cutremur

Actriţa Ioana Pavelescu interpretează rolul Edmund în spectacolul “Lear”, de Shakespeare, în regia lui Andrei Şerban, care se joacă astăzi, mâine, apoi sâmbătă şi duminică, la Teatrul Bulandra, Sala “Toma Caragiu”. În această producţie toate personajele sunt întruchipate de femei. Capul de afiş îl ţine Mariana Mihuţ. Cheia pe care i-a dat-o Şerban Ioanei Pavelescu în descifrarea maleficului Edmund a fost: “Tu eşti Lucifer”.



Pe Ioana Pavelescu o vedem foarte rar pe scena românească. Din 1992, stă mai mult în Statele Unite. În 2003, apărea pe scena Naţionalului bucureştean cu rolul Anna Karenina, în spectacolul omonim de Helen Edmundson. Era distinsa contesă desprinsă din romanul lui Lev Tolstoi. Era femeia boemă, plină de pasiune. A ştiut să facă acel rol prin distincţia sa, fineţea fiindu-i o latură nativă. Apoi, întotdeauna a fost cucerită de literatura clasică rusă, a disecat multiple personaje, atunci când era absorbită de lectură. Nu i-a fost, bineînţeles, străină nici literatura română. A citit mult din diferiţi autori străini. Mediul în care a crescut a fost unul spiritual deosebit. În jurul ei, doar intelectuali, oameni de la care a avut ce învăţa. Despre “Lear”, despre întâlnirea cu Andrei Şerban, despre viaţa artistului de astăzi - în interviul cu Ioana Pavelescu.

  • Jurnalul Naţional: Eşti o actriţă care ai pus în faţă valoarea. Nu cred că accepţi să joci orice ţi se propune.

Ioana Pavelescu: Mă bucur că se vede acest lucru. Am fost întotdeauna foarte exigentă în a-mi alege partenerii în drumul de căutare pe care îl implică munca noastră la fiecare text. Mai ales regizorii. Mă situez printre cei care cred că travaliul întru devenire este mai important decât rezultatul, finish-ul (care de fapt nu-i niciodată finish - dar asta este altă discuţie) şi atunci mă uit cu grijă la cei cu care mă încumet la drum. Ei trebuie să fie din aceeaşi familie spirituală, să fie bântuiţi de aceleaşi întrebări, aspiraţii şi în acelaşi timp să împărtăşim acelaşi gust artistic şi unghi de opinie, pentru ca munca şi căutarea să aibă un înţeles.

  • Munca în teatru include atât repetiţiile, cât şi spectacolele. Ce ţi se pare mai important?

Repetiţia este totul. Acolo este locul misterios de muncă şi inspiraţe care dă naştere lumii pe care tu - regizor, actor - o propui celui cu care intri în “dialog” la spectacol, spectatorul. Este o legătură ca în dragoste între actor şi public, de seducţie, în care actorului îi revine rolul cochetei. Afurisită meserie! Pentru că, dacă seducerea devine scop, ai pierdut partida şi atunci te duci la şuşe şi manele.

  • Eşti exigentă faţă de tine?

Da, sunt. Ca orice actor care trăieşte şi respiră numai dacă miroase a decor, a machiaj şi preferă reflectorul luminii solare. La acest nivel de gând, exigenţele vin de la sine şi te însoţesc în drumul căutării, al devenirii, pe care ţi l-ai ales. Sunt într-o permanentă efervescenţă a creaţiei, caut în construirea personajului, caut mereu să fiu pregătită la repetiţii şi munca mea nu se termină la finalul lor. Scormonesc în permanenţă în toate dedesubturile caracterului pe care îl am de interpretat. Căutarea este continuă, caut chiar în inconştient. Iar atunci când nu lucrez la nici un proiect caut ceva ce m-ar putea interesa. Nu am întârziat niciodată la repetiţii, vin întotdeauna cu o oră mai devreme, iar la spectacol cu cel puţin două ore. Nu am făcut extravaganţe care mi-ar putea periclita condiţia fizică sau sănătatea. Sunt gata permanent pentru a intra în scenă. Nu mă simt niciodată obosită. Nu am lăsat viaţa mea de acasă să-mi invadeze munca. Sunt perfecţionistă şi exigentă şi greu fac pace cu mine. Nu am linişte niciodată. Grea viaţă, nu?

  • Tinerii actori de azi sunt la fel de responsabili?

Sunt mulţi tineri talentaţi, dar nu se vede la orizont nici măcar sugerarea unui Victor Rebengiuc, a unui Amza Pellea, George Constantin, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Dem Rădulescu şi mulţi alţii, care au marcat cu personalitatea lor decenii de teatru românesc. Cred că suntem într-un “gap” de personalitate artistică în lumea tinerilor. Un pericol pe care îl consider alarmant în lumea noastră în care actorii fluctuează de la filmele de lung metraj la telenovele şi invers, spre deosebire de Statele Unite de pildă, unde nu ai să îi vezi niciodată eroi de telenovelă pe Kate Winslet sau Leonardo Di Caprio, este acela al creării deja a unui stil, care se vrea NATURAL, adică... “sincer, noi suntem foarte liberi şi ştim să ne purtăm dezinvolt, să vorbim din vârful buzelor sau alintat, să improvizăm...”, şi totul devine dezastruos. Eu nu mă pot uita la ei în telenovele. De abia aştept să vină un actor “adevărat” ca să mai văd puţină viaţă şi gând. Actorii tineri şi buni şi interesanţi nu îi văd acolo, să nu fie oare solicitaţi? Probabil. Câţi producători de televiziune merg la teatru? Atunci când a fost solicitată Andreea Bibiri, de exemplu - un exemplu - cu talentul şi personalitatea ei, a făcut ea regulile şi a fost ea şi în conjunctura unui pseudo personaj dintr-o telenovelă. Tinerii actori de azi trăiesc într-o lume viciată de manele, prost gust şi permanent agresată de vulgaritate. Ar trebui sa le cerem mult în puterea lor de a discerne, amenda, selecţiona şi alege cu responsabilitate. Ar fi un drum mai anevoios şi poate nu imediat răsplătit de succes, dar incomparabil mai interesant şi mai important.

  • În 1992 a trebuit să pleci în Statele Unite, ţi-ai urmat soţul. Cum s-a adaptat un artist român, care şi-a dorit foarte mult să joace acolo, ştiind că există nişte reguli drastice, limba fiind un handicap?

Ştiam engleză din şcoală, dar la Washington fiind am urmat cursurile de limbă engleză timp de doi ani la Georgetown Universitry. Din 1995, în Los Angeles, am început să urmez diverse cursuri pe la tot felul de studiouri de teatru celebre din oraşul îngerilor, şi să joc în câteva spectacole de succes. A urmat New York, cu doi ani la Lee Strasberg Institute şi cu Teatre OFF Broadway. Am primit o moştenire bună de la colegii americani în apropierea şi abordarea acestei meserii a noastre, mi-am însuşit-o şi mă însoţeşte peste tot în anii ce trec - seriozitatea extraordinară şi profesionalismul, disponibilitatea şi concentrarea cu care îşi privesc munca pe scenă, respectul pentru ceea ce fac atât ei cât şi colegii de muncă, exerciţiul permanent. Când nu joacă o perioadă, din diverse motive, merg la tot felul de studiouri de artă a actorului unde îşi împrospătează şi regândesc mijloacele de interpretare. Aşa ceva nu există în România.

  • Joci acum la Teatrul Bulandra, în “Lear”-ul lui Andrei Şerban, regizorul care a montat mai multe spectacole în ultimii ani pe scene din România. Spuneai că nu accepţi orice rol. În ce măsură te-a impresionat acest regizor?

Toţi cei care am lucrat cu Andrei Şerban suntem ca în poezia lui Blaga, care spune că Dumnezeu I-a spus Evei ceva la ureche şi de atunci ea poartă sub pleoape un secret “ce noi nu-l ştim, ce nimenea nu-l ştie, nici Dumnezeu chiar”. Întâlnirea cu Andrei Şerban te face să-ţi regândeşti viaţa, să o reevaluezi şi în consecinţă nu mai poţi fi acelaşi. Impactul cu el este ca un cutremur care înlătură blastula şi în acelaşi timp clădeşte miracole din tine, pe care nici nu le bănuiai.

  • L-ai urmărit la New York?

L-am urmărit pe unde am putut: La New York, la Viena, la Paris. M-am dus la repetiţii atunci când lucra spectacole la Cluj, la Sibiu. Şi am să continui în fugărirea asta neobosită - el fiind un neobosit - pentru că întrebările lui apropo de lume, viaţă, Dumnezeu sunt la un nivel de elevaţie spirituală şi umană olimpiană.  

  • Nu-l deranjează când este astfel urmărit?

Întreabă-l pe el. Nu cred. Este unul dintre regizorii care iubeşte actorul. Pentru Andrei Şerban actorul este important. El se inspiră din actor, în laboratorul unui spectacol îi devine partener. El are nevoie de actor şi nu în spirit narcisist, ci în nevoia lui permanentă de confruntare cu el însuşi. Acest lucru ne motivează şi pe noi şi ne responsabilizează. Aşa cum l-a caracterizat atât de inspirat George Banu în prefaţa la cele două volume “Călătoriile mele” – teatru şi operă, cu ilustraţii din spectacolele lui, când a spus că Andrei Şerban este un Don Juan al scenei - el seduce totul în jur fără selecţie, exact cum face şi eroul legendar, dar în acelaşi timp este sedus la rândul lui de un text, de un actor, de o replică, de un gest.

  • Când ai aflat că face “Lear”, te-ai dus la audiţie?

Da, m-am dus la audiţie. Andrei m-a văzut, înainte de ’89, în spectacolul “Maestrul şi Margareta” al Cătălinei Buzoianu. La New York, l-am invitat la nişte premiere de-ale mele, dar nu a putut veni. Am dat audiţia, am luat proba. În două săptămâni de probe a fost o cunoaştere a noastră, a lui cu noi, a noastră cu Shakespeare. După ce a ales distribuţia, a urmat o iniţiere. Shakespeare (în traducerea excelentă şi inspirată a Ioanei Ieronim) a fost analizat în detaliu, s-a dat importanţă cuvântului, alegând varianta cea mai bună în ceea ce priveşte semnificaţia cuvântului, a metaforei. Un exerciţiu spiritual şi fizic de o mare intensitate.

  • Sunt două distribuţii. Diferă de la una la alta?

Diferă de la om la om, dar e acelaşi spectacol.

  • Era prezentă toată lumea la repetiţie, veneau toate actriţele din cele două distribuţii?

Absolut toată lumea, de la început şi până la sfârşit. Participam cu o dăruire de graţie la tot ce se întâmpla pe scenă şi mai ales sorbeam cu avariţie tot ce ne spunea Don Juanul nostru. Cred că Mariana Mihuţ face cel mai interesant şi puternic Lear din tot ce am văzut până acum, şi “rivalii” ei sunt Laurence Olivier şi Paul Scofield.

  • A fost greu sau uşor să joci rolul unui bărbat?

Nici o secundă nu m-am gândit că rolul este masculin şi că eu trebuie să intru în psihologia unui bărbat. Este vorba de suflet, de gândire, de implicare în problemă. Ceea ce ne-a preocupat a fost disecarea filosofică şi umană a personajelor. Unele replici din piesă spuse de o femeie te cutremură parcă la alte nivele şi devin mai emoţionante. Nici una dintre actriţele distribuite nu a simţit că face travesti, că joacă rol de bărbat. După cinci minute şi publicul intră în convenţie. Nu mi se pare o problemă, nu e nimic fals. Andrei Şerban cu acest spectacol a vrut să facă o demonstraţie - în premieră absolută -, care mi se pare de o valoare indiscutabilă şi în acelaşi timp un mare câştig pentru teatrul românesc.

  • Vorbeşti cu atâta încântare, de parcă ai fi făcut primii paşi în meserie.

Noi, actorii, întotdeauna facem primii paşi atunci când abordăm un text, o psihologie, un personaj sau aşa cred că ar trebui să fie. Cel mai formidabil exemplu, şi cred că unicul, este Victor Rebengiuc, care prin natura uriaşului său talent rămâne, prin nu ştiu ce miracol, cu prospeţimea unui copil la fiecare atingere cu scena. Şi cred că acesta este secretul artei lui, care nu este niciodată atinsă de rutină sau manierism. Şi asta după sute de roluri în teatru şi film.
 
  • Edmund este personajul pe care îl întruchipezi. Cum l-ai înţeles, cum te-ai apropiat de el?

Când Andrei Şerban mi-a spus la o repetiţie: “Tu eşti Lucifer”, mi-a dat cheia personajului. Diavolul când vine pe pământ se prezintă seducător şi, în acelaşi timp, posedat de menirea lui, neobosit şi percutant în demonstraţia pe care şi-a ales s-o facă. E capabil, ca şi Edmund din piesă, să întoarcă destinele oamenilor. El nu poate să bâjbâie, el seduce prin perfecţiune. Asta m-a ajutat când a fost vorba de rostire, dar şi de poziţia pe scenă, care este foarte importantă. Nu poţi să-ţi permiţi lucruri, să fii moale şi relaxat, pentru că acest personaj e în permanenţă activ. Toate gesturile sunt importante şi încărcate de semnificaţia menirii lui. De la Andrei noi am aflat că Peter Brook spune că la Shakespeare una este piesa scrisă, care se derulează în faţa sau mintea ta, important însă este să joci piesa nescrisă, piesa din spatele piesei. Cred că Andrei a reuşit acest lucru în “Lear”. A căutat metafizica gestului, a gândului în fiecare personaj. Este fantastică replica lui Lear şi pe care o repetă Cordelia: “Să ne îmbrăcăm în misterul lucrurilor ca şi când am fi spionii lui Dumnezeu”. Dacă nu eşti un iniţiat, este greu să-l înţelegi pe Andrei Şerban, să înţelegi spectacolele lui în cele mai subtile şi elevate dedesubturi.

  • Ce te-a marcat cel mai mult în viaţa artistică de până acum?

M-a marcat pe viaţă întâlnirea cu Andrei Şerban. Definitorii, de asemenea, în formarea mea ca actor a fost în primul rând mama mea, actriţa Corina Constantinescu, pe care o consider factor principal în formarea personalităţii mele ca om şi ca actorm, şi un exemplu spre care am tins întotdeauna, apoi Cătălina Buzoianu şi Dragoş Galgotiu, în teatru, iar în film Sergiu Nicolaescu, Alexandru Tatos, Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Gina Patrichi. Pentru rolul din “Osânda”, am fost nominalizată la Festivalul de la Moscova. Pentru că nu m-am dus, nu l-am primit - asta este politica lor. Filmam în acea perioadă, zi de zi, la  “Rătăcire”, în regia lui Alexandru Tatos. A primit atunci premiul la Moscova Amza Pellea, pentru care m-am bucurat foarte mult.

  • În ce măsură frumuseţea o ajută pe actriţă în meserie?

În aceeaşi măsură în care o poate încurca.

  • Care dramaturgie îţi este cea mai aproape?

Cea cehoviană, cu siguranţă. De ce? Pentru că în piesele lui Cehov, cu toate că în aparenţă nu se întâmplă nimic spectaculos, spectaculosul se întâmplă la nivelul sufletului şi totul devine mult mai complicat.

  • Ai fost o Anna Karenina distinsă în spectacolul de la Teatrul Naţional. Un personaj pe care l-ai înţeles perfect şi cu siguranţă ţi-a fost drag. Cum ai reuşit să te apropii în aşa măsură de Karenina?

Cred că am fost o Anna Karenina chinuită de dragoste şi disperare. Ai văzut spectacolul?

  • Da.

Anna este în primul rând marcată, în existenţa ei, de marea ei nobleţe sufletească şi lipsită total de “calităţile” supravieţuirii într-un cuplu. Este o neînţeleasă. Nobleţea o depăşeşte ca fiinţă. Ea nu este înţeleasă şi este incapabilă să se explice, este lipsită total de umor. Mai bine nu mă mai întreba, simt nevoia să o murdăresc, nu ştiu de ce.   

  • Ai crescut într-un mediu format din intelectuali. În casa părinţilor tăi veneau mari personalităţi. Deşi copil, erai fascinată de acel mediu. Ce te-a atras atât de mult?

Mama mea a fost fina lui Liviu Rebreanu, el a cununat-o. Desigur, eu nu l-am cunoscut. M-am născut mult după moartea lui. Marietta Sadova i-a fost mamei profesoară şi mentor spiritual, erau foarte apropiate, o relaţie de mamă şi fiică. Petre ţuţea, care din 1964, când a ieşit din puşcărie, până în 1983, când mai putea să mai meargă, a venit zilnic la noi la prânz, la invitaţia mamei. Erau prieteni înainte ca el să fie închis. Nea Petrache, aşa cum îi spuneam noi, era în casa noastră, în fiecare zi. Din anturaj mai făceau parte, desigur, violonistul Mihai Constantinescu, Victor Pavelescu, pictorul Paul Gherasim – unchii mei, Steliana Gherasim - mătuşa mea şi ea pictoriţă, dar şi fiul marelui Tonitza - Puiu Tonitza, Alexandru Paleologu, Costache Olăreanu, Mircea Horia Simionescu şi tot Teatrul Mic, unde lucra mama. Am stat printre marii de la Teatrul Mic – Radu Penciulescu, Olga Tudorache, Nicolae Tomazoglu, Vasile Niţulescu, Tatiana Iekel, Jana Gorea, Victor Rebengiuc, Ion Marinescu, Mitică Furdui, Tudorel Popa. La noi în casă erau discuţii numai despre teatru, literatură, artă, filozofie  – o atmosferă binecuvântată.

  • Ai avut şi două naşe de botez…

Am avut două naşe de botez – mă ţineau în braţe: când Fany Rebreanu, când Marietta Sadova. Mă mutau din braţe în braţe, se băteau pe mine. Marietta Sadova era o mare doamnă a teatrului românesc, a stat în puşcărie cinci ani. A iubit întotdeauna, cu pasiune, teatrul. Când a ieşit din puşcărie, monta spectacole peste tot unde era lăsată. O mare conştiinţă, o aristocrată a teatrului românesc şi o mare profesoară, ea detecta imediat talentul şi ştia cum să-l dezvolte, să-l folosească.

  • Corina Constantinescu, mama ta, care a plecat în lumea celor drepţi în vara anului trecut, l-a cunoscut pe Andrei Şerban şi a asistat la o repetiţie generală cu “Lear”. Cum a fost?

L-am rugat pe Andrei s-o lase pe mama să stea în sală în pauză la “Lear”, ştiind că publicul era rugat să părăsească sala în timpul pauzei. A acceptat. A stat puţin de vorbă cu ea. Atunci când nu am mai avut-o pe mama, când ea s-a dus, el mi-a scris o scrisoare extraordinară despre mama mea. Nici oamenii care au cunoscut-o mai mult timp nu au simţit-o, nu au intuit-o atât de bine. Încă o dovadă a puterii de înţelegere şi a sensibilităţii acestui mare artist înzestrat cu forţe nebănuite.

  • Ce-a fost cariera ta înainte de 1989 şi după 1990?

La asta să se gândească alţii. Eu mă aflu în plină activitate şi nu mă gândesc decât la ceea ce fac acum.

  • Din superstiţie nu vorbeşti despre proiecte, dar în ce împrejurare refuzi rolurile?

Am avut la Los Angeles un spectacol de mare succes pe care l-a văzut şi o tânără regizoare de film. A venit la mine să-mi propună un rol principal într-un film independent. Mi-a dat scenariul. Era povestea a doi tineri care au venit în America şi nu aveau de lucru. Pentru că era fascinată de mine, pe cei doi tineri din scenariu i-a făcut români. Am refuzat rolul. Scenariul se baza pe o demonstraţie total eronată şi împinsă la extreme, despre viaţa frustrantă a emigraţilor care nu îşi pot găsi de lucru în Statele Unite. Este o minciună jenantă. În America oricine îşi găseşte un job. Doar să vrei să munceşti. Nu am crezut în povestea scenariului şi am refuzat rolul.

  • Cu ce regizori de teatru ţi-ar plăcea să mai lucrezi?

-În afară de Andrei Serban? Cu Ducu Darie, cu Silviu Purcărete şi, desigur, mi-ar plăcea să lucrez din nou cu Cătălina Buzoianu, Dragoş Galgoţiu, Liana Ceterchi.

  • Vei juca în continuare în Statele Unite?

 Deocamdată, voi fi în România pentru “Lear”. Nu am renunţat la New York, îmi place să joc în limba engleză.
Citeşte mai multe despre:   arte,   mama,   două,   cred,   statele unite,   serban,   new york,   teatru,   actor,   rolul,   andrei,   lear

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Premiile Uniunii Scriitorilor Români pentru anul 2018 au fost decernate

Premiile Uniunii Scriitorilor Români pentru anul 2018 au fost decernate
Filozoful şi scriitorul Andrei Pleşu a primit luni, în cadrul unei gale care s-a desfăşurat la Teatrul Naţional din Capitală, Premiul Naţional al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pentru anul...

Vescan lansează piesa-imn a acestei veri, „Pierde Tot Anu’”, în colaborare cu Noaptea Târziu

Vescan lansează piesa-imn a acestei veri, „Pierde Tot Anu’”, în colaborare cu Noaptea Târziu
Vescan lansează piesa-imn a acestei veri, „Pierde Tot Anu’”, în colaborare cu Noaptea Târziu. Cei care sunt studenți sau nostalgici după acele vremuri se vor regăsi, cu siguranță, în versurile piesei și...

O lucrare a artistului Ernö Bartha, amplasată în Jardin du Luxembourg din Paris

O lucrare a artistului Ernö Bartha, amplasată în Jardin du Luxembourg din Paris
Galerie Foto Începând din 12 iunie 2019, Jardin du Luxembourg din centrul Parisului a adaugat celor 106 statui clasice pe care le adăposteşte o lucrare contemporană românească. Institutul Cultural Român, prin...

Adio, Franco Zeffirelli: cultura îl plânge pe genialul cineast

Adio, Franco Zeffirelli: cultura îl plânge pe genialul cineast
Galerie Foto 96 de ani de cinema, teatru liric şi operă. Un talent vizionar capabil de a-l reinventa pe Shakespeare.  Regizorul Franco omul din spatele geniului a plecat dintre noi. A murit în casa sa din Roma, pe Appia...

Ion Caramitru: „Să ținem minte de ce a avut loc mișcarea din decembrie 1989”. Revolta, spectacol-eveniment de balet neoclasic dedicat împlinirii a 30 de ani de la Revoluție

Ion Caramitru: „Să ținem minte de ce a avut loc mișcarea din decembrie 1989”. Revolta, spectacol-eveniment de balet neoclasic dedicat împlinirii a 30 de ani de la Revoluție
Galerie Foto Regal de balet neoclasic pe scena Teatrului Național din București, „Revolta” este primul spectacol de balet inspirat de evenimentele din decembrie 1989. Un rol important în spectacolul pus în scenă la 30 de...

„Hamlet”-ul regizorului Lev Dodin, aplaudat şi ovaţionat minute în şir

„Hamlet”-ul regizorului Lev Dodin, aplaudat şi ovaţionat minute în şir
Galerie Foto Spectatorii și artiștii au cucerit orașul încă din prima zi, la FITS 2019! În acest oraş magnific, Sibiul, în care fiecare piatră deapănă atât de multe vechi poveşti şi legende,  aerul se încarcă...

Bradley Cooper a început negocierile pentru a juca în remake-ul "Nightmare Alley" de Guillermo del Toro

Bradley Cooper a început negocierile pentru a juca în remake-ul "Nightmare Alley" de Guillermo del Toro
Actorul Bradley Cooper a început negocierile pentru a interpreta rolul principal din adaptarea "Nightmare Alley" ce va fi regizată de Guillermo del Toro şi produsă de Fox Searchlight, conform unui material publicat...

Încondeiem ouă, în Cișmigiu

Încondeiem ouă, în Cișmigiu
Galerie Foto Bucureștenii care nu au plecat în minivacanța de Rusalii au ocazia să învețe, în aceste zile, secretele ouălor încondeiate. În Parcul Cișmigiu, pe aleea principală, la umbră, Andreea Drajmici le arată...

Marele cineast italian Franco Zeffirelli a murit

Marele cineast italian Franco Zeffirelli a murit
Marele cineast italian Franco Zeffirelli a murit la vârsta de 96 de ani, transmite sâmbătă AFP care citează presa italiană. Agerpres

Missy Elliott a devenit prima interpretă de rap inclusă în Songwriters Hall of Fame

Missy Elliott a devenit prima interpretă de rap inclusă în Songwriters Hall of Fame
Cântăreaţa americană Missy Elliott a devenit joi seară prima interpretă de muzică rap inclusă în "panteonul compozitorilor", Songwriters Hall of Fame, în cadrul unei ceremonii organizate la New York şi în...

BILLY ȘCHIOPUL - cea mai recentă premieră a Teatrului de Stat din Constanța - o comedie neagră despre dragoste și cruzime

 BILLY ȘCHIOPUL - cea mai recentă premieră a Teatrului de Stat din Constanța - o comedie neagră despre dragoste și cruzime
Galerie Foto Teatrul de Stat Constanța are deosebita bucurie de a vă invita în acest sfârșit de săptămână la două reprezentații ale celei mai recente producții - spectacolul Billy șchiopul de Martin McDonagh, o comedie...

Magie de Sânziene la Grădina cu Artiști de pe 15 – 16 iunie, în Parcul Kiseleff

Magie de Sânziene la Grădina cu Artiști de pe 15 – 16 iunie, în Parcul Kiseleff
Galerie Foto Sărbătoarea de Sânziene, sau Drăgaica, se spune din moși-strămoși că e una magică, iar acesta e motivul pentru care Grădina cu Artiști o va sărbători de două ori anul acesta, pe 15 – 16 iunie în Parcul...

Spectacol de muzică și poezie ”Eminescu , În mine bate inima lumii”- Omagiu Poetului Național la 130 de ani de la trecerea în eternitate

Spectacol de muzică și poezie ”Eminescu , În mine bate inima lumii”- Omagiu Poetului Național la 130 de ani de la trecerea în eternitate
Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" la Chişinău organizează, luni 17 iunie 2019, ora 18.00,  la  Filarmonica Naţională "Serghei Lunchevici" din Chișinău, un Spectacol festiv d...

Câinele, adevăratul meu prieten 2

Câinele, adevăratul meu prieten 2
Unele prietenii durează mai mult de o viaţă. Acesta este și cazul filmului „Câinele, adevăratul meu prieten 2” continuarea succesului internațional care și-a adjudecat inimile a milioane de spectatori, o...

Invitaţie la Operă şi Operetă pentru acest weekend

Invitaţie la Operă şi Operetă pentru acest weekend
Galerie Foto „La Traviata”, pe scena Operei Naționale București Opera Națională București prezintă vineri, 14 iunie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul La Traviata de Giuseppe Verdi în regia și mișcarea...
Serviciul de email marketing furnizat de