Ion Caramitru: “Până la sfârşitul anului, clădirea Teatrului Naţional din Bucureşti va funcţiona pe de-a-ntregul”

Spre finele anului 2015, clădirea Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti “va funcţiona pe de-a-ntregul”; ne-a spus-o directorul instituţiei, Ion Caramitru. În doar câţiva ani, clădirea înfăşurată în beton a căpătat aspectul original. Sub borurile “pălăriei”, care ar fi inspirată din pălăria lui Caragiale, există o citadelă a artelor. În minunatele spaţii pe care le are TNB acum pot avea loc atât spectacole de teatru, cât şi evenimente referitoare la celelalte arte.

“Cred că e primul simbol comunist pe care l-am dat jos”, afirma Caramitru, vizând faţada construită de Ceauşescu, după un incendiu. Atunci, în anii '80, a fost reconfigurată şi Sala Mare, distrugându-se acustica, dar şi vizibilitatea. Căci sala, care avea 900 de locuri, a fost mărită iniţial până la 1.500 de locuri, rămânând apoi 1.200. Ion Caramitru remarca faptul că în urma acelor lucrări au fost scoase “din dotarea antiseismică a Sălii Mari diafragme de rezistenţă antiseismică” şi înlocuite cu stâlpi, care reprezentau “un pericol real în cazul unui cutremur de 6,5 grade pe scara Richter; teatrul s-ar fi prăbuşit”.

“Acum am putea spune că Teatrul Naţional din Bucureşti este un adăpost antiseismic, clădirea rezistând la cutremure şi de peste 8 grade pe scara Richter. Imaginaţi-vă că în Teatrul Naţional, între orele 18:30 şi 23:00, sunt permanent peste trei mii de oameni şi vor fi şi mai mulţi de acum înainte”, ne-a spus Ion Caramitru.

Săli multe are acum Naţionalul bucureştean, deschise treptat. Dar cel mai aşteptat eveniment este totuşi redeschiderea Sălii Mari, care va avea loc la începutul lunii martie cu un spectacol inaugural, realizat de Dan Puric (scenariu şi regie), “Înşir-te, mărgărite”, despre care directorul afirma: “Va fi un spectacol cu inserţii moderne, pornind de la structura clasică a textului. Acesta e spectacolul pe care mizăm”. Sala a fost supusă unor transformări totale şi îşi aşteaptă publicul; are 900 de locuri. Se mai pun la punct dotările tehnice ale scenei. Ion Caramitru afirmă că scena Sălii Mari este, din punct de vedere tehnic, una dintre cele mai performante în Europa, că are toate dotările unei scene moderne încă de la început. A fost realizată tehnic de o firmă celebră la acea vreme din Austria. Directorul spune că mulţi creatori sunt fascinaţi de scena mare, că şi cunoscutul regizor Lev Dodin, când a prezentat aici unul din marile lui spectacole, s-a arătat extrem de încântat, spunând că e una dintre cele mai performante scene întâlnite vreodată.

Constructorul edificiului a promis că spre sfârşitul lunii februarie Sala Mare va putea fi folosită. Se va lucra! Ion Caramitru spune că la începutul lui martie publicul va intra în acest extraordinar spaţiu. Vor fi aduse înapoi unele spectacole realizate pe această scenă, printre care “Dineu cu proşti”, dar şi spectacole conservate, precum “Vizita bătrânei doamne” şi “Toţi fiii mei”. Până la sfârşitul anului va fi montat la Sala Mare încă un spectacol: “Visul unei nopţi de vară”, în regia lui Petrică Ionescu.

Sala Mare se află în Aripa A a clădirii, care are o suprafaţă construită de aproximativ 27 - 28 mii metri pătraţi. “Aici vor funcţiona şi Teatrul în aer liber de pe acoperiş, care va fi sediul unui teatru de vară şi deschis atunci când teatrul dramatic este în vacanţă, şi cafeneaua, care acolo sus se numea Lăptăria lui Enache. Vom vedea ce se va întâmpla mai departe, pentru că toate aceste spaţii noi vor fi scoase la licitaţie, conform legii. E şi restaurantul din spatele teatrului... Sunt şi spaţii mai puţin ştiute de publicul larg, precum sala care s-a numit 99 şi care va fi în continuare de folosit, cu spaţiile fostelor foaiere de la fosta Sală Amfiteatru, care se vor transforma în galerii de artă”, a afirmat Ion Caramitru, adăugând că îşi va intra în drepturi şi muzeul teatrului. Se intenţionează ca atunci când va fi totul gata să aibă loc vizite organizate în înteg spaţiul Teatrului Naţional, “vizite care se vor încheia, aşa cum am făcut deja experiment, cu un spectacol tehnic al scenei Sălii Mari”.

Persistenţa lui Ion Caramitru e pilduitoare. Această încercare prin care a trecut îi dă o... satisfacţie. L-am întrebat care e satisfacţia. A râs: “...era să folosesc un slogan la modă: satisfacţia lucrului bine făcut. Sunt bucuros că am reuşit să trec proiectul prin cinci guverne. Fiecare guvern a trebuit să adjudece din nou acest proiect, căci e vorba de un proiect investiţional. E adevărat, nu sută la sută, pentru că 50 % din valoarea investiţiei vine dintr-un împrumut realizat de guvern la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (...). S-a reuşit!”. E satisfăcut şi pentru faptul că împreună cu arhitectul Romeo Belea, cel care a proiectat teatrul, au găst soluţii pentru toate spaţiile eliberate, soluţii pentru noua configurare a teatrului: s-au creat trei spaţii noi de joc, teatrul în aer liber etc, etc. Directorul spune că pentru Bucureşti cel puţin, căci locul e considerat kilometrul zero al oraşului, va fi un mare punct de atracţie: “Dacă vom avea sprijin în continuare de la guvern, vom putea face şi alte lucrări, care nu erau prinse în proiectul iniţial, cum ar fi parcul pietonal din jurul teatrului. Există un proiect şi trebuie realizat!”.

E un vis împlinit al lui Ion Caramitru – de a deschide teatrul diminieaţa şi de a-l închide seara, după modelul Teatrului Naţional din Londra. Iar în interior, dincolo de săli de spectacole, vor fi librării, cafenele, galerii de artă! Jos pălăria!