Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vera Ion, regizor si dramaturg, si Sorin Poama, actor, sunt invitati la festivalul "Absolut Fringe", care se desfasoara in Dublin intre 8 si 23 septembrie, pentru a prezenta platforma 'Scrie despre tine'.
Vera Ion si Sorin Poama reprezinta Romania la festivalul "Absolut Fringe" din Irlanda
JURNAL I: "Scrie despre tine" la festivalul "Absolut Fringe"
Corespondenta de la Vera Ion si Sorin Poama
Seara mai ramanem cu Jose. Jose si compania lui au fost castigatorii "Fringe"-ului de anul trecut si acum vor prezenta un spectacol in "Dublin Theatre Fringe". Noul spectacol se cheama "Politik" si este "un spectacol anti-spectacol" in care nu se va intampla nimic pe "scena". Spectacolul va fi de fapt despre cum pot relationa niste oameni care se afla impreuna in aceeasi incapere timp de o ora. "Mi se pare mai important ca pentru o ora 100 de oameni sa fie prezenti impreuna in acelasi spatiu. Asta e adevarata politica. Trebuie sa plece de la oameni si de la ce se poate construi intre ei. Mereu in politica oamenii asteapta de la ceilalti, sunt mereu suspendati intr-o asteptare in care au impresia ca actioneaza in dezbateri lungi si fara rost. Trebuie mutat accentul", spune Jose. Urmeaza sa mergem la o repetitie sa vedem cum se lucreaza la acest spectacol. La inceput, Jose nu intelege exact ce facem si crede ca am venit la festival sa vindem un spectacol. Ne da "ponturi" despre cum sa vindem un spectacol. Realizeaza ca nu vrem sa facem asta, ci sa prezentam ce am facut in ultimii doi ani si brusc devine mult mai atent. I se schimba tonul, pozitia si pare ca aude ceva ce il intereseaza. Dupa primele minute in care intelege despre ce e vorba, ne spune ca suntem pe punctul de a descoperi ceva nou si important pentru viitor prin sistemul in care incepem sa lucram cu "Scrie despre tine". "Aici nu mai e loc de construit", ne spune. E interesat sa vina sa lucreze in Romania si ne recomanda cativa oameni cu care sa vorbim si care vor fi la randul lor interesati. Ne propune sa facem o platforma internationala in care sa invitam colegi din Irlanda sa regizeze piesele produse in atelier sau sa colaboreze cu noi. Jose e fascinat de ce facem. "La voi se intampla "the real thing", aici lucrurile sunt mult prea established, toata lumea vrea sa vanda spectacole. Daca ai succes trebuie apoi sa ramai in top si se fac sacrificii prea mari pentru asta", spune Jose.
Vineri dimineata de la 9 mergem la evenimentul unde trebuie sa ne facem prezentarea proiectului. Se numeste "Toolbox". Ajungem intr-o camera plina de oameni si de mese, ni se spune sa stam la coada. Stam la coada, suntem trecuti pe lista si ni se explica: "Va asezati la o masa si toate persoanale cu care trebuie sa va intalniti azi o sa vina la voi". Avem programate 17 intalniri de cate 8 minute cu artisti si companii din Irlanda care fac lucruri asemanatoare cu ce facem noi. Toti artistii trec prin rotatie la toate mesele, la care sunt producatori/companii straine, iar in 8 minute trebuie sa vorbeasca despre ce fac. Ne luam cafea si ne asezam la masa numarul 35. Urmeaza trei ore in care vorbim continuu si ne intalnim cu:
Stephanie Preisner (www.fringefest.com/programme/solpadeine-is-my-boyfriend). Stephanie s-a nascut in Germania. A venit in Irlanda cand era mica. Nu stia engleza atunci, si spune ca acum cand are momente grele sau se enerveaza uita engleza. Spune ca ii este greu sa faca piese aici pentru ca vine familia si o vede si mama ei nu i-a mai vorbit patru luni dupa ultimul spectacol, in care a scris despre cum le-a parasit tatal ei. Scrie mereu pornind de la povesti personale. Ar vrea sa vina sa joace si sa lucreze ceva in Romania. "Solpadine Is My Boyfriend" este despre adictia ei de Solpadeine si despre o perioada de depresie din viata ei.
THEATREclub (www.theatreclubbing.com). Au facut un experiment online in care timp de un an au pus intrebarea "What have you learned today?". Dupa un an, din raspunsurile oamenilor au facut un traseu emotional de povesti al anului in care a inceput criza economica. Acum participa la Fringe cu "Hungry Tender", un spectacol scris si jucat de Shane Byrne, pornind de la problemele pe care le-a avut cu mancarea. "Un spectacol pentru oricine s-a trezit vreodata noaptea sa faca si sa devoreze un munte de sandviciuri. Un concert de re-intoarcere pe scena al lui Shane, despre mancare si despre Elvis Presley".
Una McKevitt Productions (http://unamckevitt.blogspot.ie/). Una ne povesteste despre spectacolul "Singlehood" si despre faptul ca scrie numai despre intamplari reale. De data asta a luat tema oamenilor "single", a facut interviuri si apoi a facut un spectacol despre asta. Ii place sa lucreze cu persoane care nu sunt actori, ci mai degraba povestitori in viata reala. Vrea sa vina sa lucreze un proiect in Romania. Scrie si produce spectacole pornind de la intamplari personale. A mai facut un spectacol anul trecut despre o persoana care ii este ruda, care suferea de depresie, si care a gasit o terapie in mersul la teatru. A vazut 520 de spectacole si s-a vindecat. "Nu prea ma intereseaza actorii. Ma intereseaza mai mult persoanele care sunt performeri in viata cotidiana". I se pare fascinant fenomenul "Scrie despre tine" si ne spune ca ar vrea sa vina sa lucreze un spectacol direct cu participantii la atelier ca actori.
Ronan Leonard. Ronan a inventat conceptul "The Adventures of a Music Nerd". Face spectacole de muzica, ia melodii, le distruge, apoi le monteaza din nou, de obicei cu o tema clara. In festival a ales tema World Cup (spectacolul lui se cheama "1 guy, 2 world cups" si porneste de la cantecele care se ascultau in Irlanda in 1990 si in 1994 in perioada campionatelor mondiale). In curand va lucra la un spectacol pe care il va face pornind de la o punga cu casete pe care a primit-o de la sora cuiva, care nu mai avea nevoie de ele. Vrea sa asculte si sa recompuna povestea acestor oameni pornind de la casetele care se afla in aceasta punga. "Imi place sa spun ca e "a comedic show" nu doar "a comedy show". Contine mai multe sentimente amestecate, nu e numai comedie, e si melancolie si enervare si tensiune si dramatism. In viata nu e numai ceva "dramatic" sau numai "comic", sunt amestecate. Da, as vrea sa vin in Romania si sa lucrez", spune Ronan.
Abie Philbin Bowman (www.abielaughs.com). Se aseaza in fata noastra si scoate o tableta pe care incepe sa scrie ce ii spunem. E foarte serios si practic si ne spune ca el e un comediant, si ca in clipa in care Obama a fost ales lucra la radio si primul lucru pe care l-a facut a fost sa se duca sa ia un interviu celor de la Ku Klux Klan. Spune ca face si workshopuri de comedie si de cum poti sa construiesti un discurs comic pornind de la lucruri reale, si ne da exemplu de cum poti transforma o informatie simpla intr-una comica, facand click cu un amanunt personal din viata celor din public. Ne lasa doua DVD-uri si ne invita la spectacol.
Dylan Tighe (www.dylantighe.banccamp.com). Primul lucru care il fascineaza sunt strugurii pe care ii avem in fata pe masa. E foarte calm. Dylan face un spectacol despre un cantec pe care l-a asculat si despre tema bolilor mentale, pornind de la o intamplare a lui si de la un episod de depresie. Il intereseaza contextul politic romanesc si cum apar temele importante in momentul in care se pune cap la cap o arhiva de povesti atat de vasta cum e cea de la "Scrie despre tine". Urmeaza sa vorbim mai multe in aceste zile. Spune ca ar fi interesat sa vina sa regizeze una din piesele generate de atelier.
Tara Brandel (www.croiglan.com). Tara face workshopuri de dans si se lumineaza la fata cand ii spunem ca lucram cu persoane care nu au background artistic. Ne invita la spectacol, "An outstanding understanding", in care danseaza o persoana cu paralizie cerebrala in duet cu o coregrafa. Spune ca ar fi interesata sa lucreze in Romania mai ales cu grupuri de non-artisti.
Conor Madden (www.fringefest.com/programme/u-r-hamlet). Conor face un spectacol despre cum se simtea cu o jumatate de ora inainte sa intre in scena si sa joace Hamlet. E foarte entuziasmat cand aude de "Scrie despre tine" si ne toarna repede vreo trei subiecte posibile pornind de la el: cum s-a despartit de prietena lui, cum s-a ranit cu spada in ochi in timpul unui spectacol cu Hamlet. "Am o gramada de chestii despre care as putea scrie. As vrea sa vin sa lucrez ceva cu voi", ne spune.
A doua zi cand plecam de acasa ne intalnim cu Peter, gazda noastra, care gateste fulgi/porridge in bucatarie si ne spune ce mai e de vazut. Ne zice de cateva muzee si de o pictura de-a lui Caravaggio, care e faima Dublin-ului, dar pe care, din pacate, au stricat-o tot irlandezii pentru ca nu au fost in stare sa o agate in expozitie. Au agatat-o stramb si s-a stricat. Apoi a trebuit sa o duca la Londra sa o repare. "Nu suntem in stare nici macar o pictura sa tinem. Te-ai astepta ca primul lucru pe care trebuie sa il invete cineva care are o expozitie este sa stie cum sa atarne un tablou. Se pare ca noi irlandezii nu am reusit asta", spune Peter. Ne mai povesteste de o trupa din Polonia infiintata in 1968, care la intrebarea "De ce v-ati infiintat?" au raspuns "Pentru ca nu ne permiteam sa cumparam bombe".
Mergem la spectacolul "Solpadine is my boyfriend". Pe scena e un bean bag imens in mijloc si in dreapta atarnat de o structura de metal, un sac de box. Apare Stephanie, actrita care a scris si textul. Povesteste cum a ajuns in Dublin prima oara cand s-a mutat. Textul e in versuri, un fel de epopee rap. Stephanie descrie drumul ametitor intr-un oras strain cu vreme oribila si taximetristi care o ocolesc. Apare un caine in poveste care latra si care ii da dureri de cap. Este mentionat ca abia asteapta sa ajunga acasa sa ia un solpadine, un amestec de codeina cu cafeina care o ajuta sa treaca peste durere. Povestea trece prin acomodarea lui Stephanie in Dublin, despartirea de prieteni, care trimit sms-uri tot mai rar. Din cand in cand solpadine apare mentionat ca un ajutor in trecerea peste latratul cainelui si peste toate schimbarile care ii provoaca agitatie. Lui Stephanie nu ii plac schimbarile. Nu ar fi vrut sa isi paraseasca orasul (Cork), dar nu putea sa se descurce acolo, asa ca a ventit "in the big city". Intra in poveste Stephan, care devine prietenul lui Stephanie. Stephan, "with ph", are ochi mari albastri, si se muta la ea. Pastilele solpadeine sunt inca prezente in poveste. Doua pastile dimineata si doua seara. O ajuta sa treaca peste durerea de cap. Sarim in timp peste cateva luni cand apar primele certuri. Stephen, "cu ph", incepe sa fie nemultumit ca nu isi gaseste job si ca toti prietenii lui pleaca in alta tara, unde e vreme mai buna si de unde trimit poze cu ei bronzati distrandu-se la petreceri. Apare reprosul ca "iei pastilele alea. Ai o adevarata problema", apar reprosuri ca daca nu ar fi relatia asta si el, Stephen, ar pleca intr-o tara unde ar putea sa lucreze si sa fie platit pe calificarea lui, adica inginer. Apare o despartire, apoi o impacare, apoi povestea continua cu mai multi prieteni care pleaca spre locuri cu mult soare. Tristetea lui Stephen creste. Stephanie incepe sa isi tina pastilele sub chiuveta ca sa nu mai apara reprosuri, pana intr-o zi cand Stephanie se trezeste beata la o petrecere pe o balustrada deasupra raului Liffey, intrebandu-se daca sare va muri inecata sau va muri direct de la impact. Stephen o salveaza si apoi se despart. Stephen pleaca intr-o tara mai calda. "Trebuie sa fac asta. Nu sunt suficient de puternic ca sa fac fata relatiei cu tine. Ai nevoie de cineva puternic", ii spune. Ii ia portofelul, il deschide. "Uite, e gol. In alta tara ar putea sa fie plin cu bani. Cu bani facuti din munca noastra", ii spune. Stephanie nu vrea sa plece si nu vrea sa se trezeasca emigranta intr-o tara straina cantand melodii irlandeze ca sa se simta mai putin singura. "Nu cant cantecele astea idioate aici, de ce m-as duce in alta tara ca sa o fac". Stephen pleaca si solpadeine devine prietenul lu Stephanie, iar de aici pana la sfarsitul spectacolului asistam la o lupta continua cu depresia, cu sentimentul ca nu esti iubit, ca toti prietenii care pleaca din tara te parasesc, ca nu insemni nimic pentru nimeni, ca toata lumea pleaca din tara si tu ramai neputincios, slab, plin de teama, ca vrei sa mori, ca incerci sa mori cu fiecare ocazie. Exista instinctul de a fugi si instinctul de a lupta. Cei care fug din Irlanda abandoneaza, iar cei care raman trebuie sa gaseasca o metoda sanatoasa sa lupte. Stephanie inca ia solpadeine pentru ca o ajuta sa treaca peste durere, desi este constienta ca asta ii face rau si va trebui sa se opreasca. Ne spune asta dupa ce bea in fata noastra un pahar in care dizolva doua pastile si apoi asteapta sa isi faca efectul. "Exista fuga sau lupta. Daca alegi sa nu fugi, atunci trebuie sa lupti. Trebuie sa gasesti o metoda sanatoasa sa lupti cum ar fi sporturile cu mult contact fizic, sportul, artele martiale", spune Stephanie in timp ce incepe sa boxeze cu furie cu sacul de box. Spectacolul dureaza o ora. Sala sare in picioare in aplauze, iar unele persoane raman inca pe scaun dupa spectacol. Vorbesc, se gandesc sau se uita lung spre scena. Timp de o ora cat se intampla spectacolul, Stephanie vorbeste in rime, schimba conventiile, stand-up, rima, povestire, monolog. Te gandesti pe rand la Ally G, Little Britain, Shakespeare. Foloseste cele doua elemente de decor in toate felurile pentru a ilustra fragmente de poveste. Alearga, se tavaleste, se epuizeaza, loveste sacul, loveste sacul de box, se taraste, bea apa, cade, se ridica, se imbraca, se dezbraca, si bea un pahar de solpadeine. Textul este scris de ea, despre ea. Ii povestim despre ce facem si hotaram ca trebuie neaparat sa o chemam in Bucuresti cu spectacolul asta. Ea ne spune din nou ca ar vrea sa vina sa lucreze in Bucuresti pentru ca i-ar placea sa joace undeva unde nu o sa vina sa o vada familia ei.
Mergem la un spectacol care se cheama "hipsters we met and liked", in care doi actori ne arata poze facute de hipsteri si joaca o poveste de dragoste despre un baiat si o fata care s-au cunoscut la liceu si si-au dat seama ca au o problema cu uniformele si vor sa se imbrace diferit. Spectacolul are votca oferita de Absolut si pare a fi o productie facuta pentru a mentiona sponsorul principal al festivalului.
Urmeaza un spectacol thriller cu o conventie de balci, in care actorii joaca doua piese "de groaza", intr-un fost castel transformat in teatru. Sunt doua episoade scurte, unul cu o dansatoare la bara care este atacata de un ucigas in serie si altul cu razbunarea sangeroasa a unui tanar care a fost atacat de iubita sa cu o sticla de acid. Radem, publicul e fascinat sau ingrozit, actorii sunt foarte buni, decorul este dat de spatiu, recuzita minima si efecte speciale pentru fata deformata de acid a personajului principal.
Seara mergem la petrecerea festivalului, care se intampla in barul de la "Project Arts Centre" si unde e o mare de oameni care vorbesc mult si in acelasi timp. O cunoastem pe Anna, prietena lui Gary Duggan, actrita si producator. Anna a lucrat 8 ani ca taximetrist si acum lucreaza intr-o fabrica aflata la o ora distanta de Dublin. Impacheteaza carne. In acelasi timp se gandeste cum sa faca rost de bani pentru viitoarele productii. Una dintre ele, "dedalus lounge", a produs-o din banii ei - 50.000 de euro. Ne povesteste ca niciun actor nu este platit in "Fringe". Ne zice ca pentru urmatorul spectacol are nevoie de 80.000 de euro. Crede ca nu o sa reuseasca sa stranga suma asta prea curand. "Costa foarte mult light designing-ul si stage managing-ul si tot", spune Anna. E destul de descurajata. Spune ca se gandesc sa emigreze. In ultimul an nu le-a mers bine deloc. Ii povestim ca de obicei noi de facem spectacolele cu un halogen pe care il caram dupa noi de vreun an, a costat cam 10 euro si il aprindem/stingem cu un triplustecher cu buton. Ne invartim la petrecere incercand sa respectam regulile nescrise ale acesui "mingle"-ing artistic. Vorbesti un pic cu cineva, apoi te duci si vorbesti cu altcineva, apoi te muti si vorbesti cu altcineva, saluti, zambesti, dai mana cu zeci de oameni care iti spun numele si pe care stii ca nu o sa ii tii minte. Totusi, cand saluta, par sa fie atenti la tine si sa faca un eye contact destul de puternic. Vorbim despre spectacolul lui Stephanie care ne-a placut foarte tare, suntem entuziasmati si cu oricine ne intalnim povestim despre ce tare e spectacolul ce mult ne-a placut si tot asa. In general oamenii par uimiti cand vad pe cineva atat de entuziasmat, feedback-ul lor e mai retinut, simtim ca suntem un pic la alta temperatura. Ne intalnim cu Ciaran, cel cu spectacolul sangeros la care ne-am distrat foarte tare. Ciaran ne spune ca isi aminteste cand a venit acum cativa ani in Romania, ca a fost foarte impresionat de publicul pe care l-a avut, de "romanian's hunger for theatre" (foamea pentru teatru a romanilor). "Au stat si langa scena si pe scari", ne zice. "In Dublin nu s-ar intampla niciodata asa ceva pentru ca nu ai voie sa stai altfel decat pe scaun. Astea sunt regulile, rules and regulations, health and safety. Dar a fost extraordinar sentimentul. Foarte multa caldura", adauga Ciaran. Apoi ne povesteste de spectacolul pe care il are acum. A primit cronici foarte proaste, o stea, iar criticii spun ca e o prostie, desi publicul il adora. E putin descurajat. La petrecere vin si actorii cu care lucreaza Gary. "Ar trebui sa vedeti Edinborough Fringe, este de 10 ori mai mare", ne spune actorul japonez. Toata lumea se distreaza, vorbeste, danseaza.
A doua zi mergem la un spectacol care se cheama "Mass" si la care suntem pusi intr-un spatiu care are o cadita cu apa in mijloc. Un tip incepe sa ne vorbeasca despre faptul ca mergea la slujba, la mass, duminica pe cand era pusti, dar acum nu mai merge si ii este dor de sentimentul de comunitate pe care il avea cand mergea la biserica, atunci cand ii stia pe toti cei care vin, vecina, vecinul, copiii vecinului. Urmeaza o ora in care se copiaza cateva elemente din slujba catolica (melodiile in grup, numai ca de data asta se canta Beatles), salutul inainte de slujba, cand dai mana cu cei de langa tine si zici cum te cheama. In rest tipul vorbeste foarte mult despre cum crede ca suntem toti facuti din apa si din energie si ca a vazut lumina si crede in sharing si in comunitate si in faptul ca toti trebuie sa isi impartaseasca povestile si experientele. In afara de el mai vorbesc trei/patru scriitori irlandezi invitati care citesc proze despre cum au vazut ei lumina in diverse ocazii. In rest, desi cuvantul cel mai des pronuntat este "sharing", singurul care isi "sharuieste" povestea este acest performer, care spune la un moment dat: "Chiar daca unii dintre voi nu au nevoie de acest spectacol, eu am". Totul se termina cu un alt cantec care zice ca trebuie sa iti traiesti viata orice ar fi, chiar daca bei, bagi heroina si mori inecat in voma.
Dupa spectacol mancam un hamburger intr-un local cu specific american si mergem sa vedem si cateva zone sarace ale Dublin-ului. Pe masura ce ne apropiem de zona marginala, apar din ce in ce mai multe grupuri de pusti in treninguri, cu glugile pe cap. Cativa pusti de 12-13 ani dau tarcoale unei motociclete scumpe care este parcata in fata unui magazin si ii mangaie ghidonul. Alarma se declanseaza si fug. Altii, dintr-un gang, dau cu mere intr-un grup de pustoaice in uniforma care trec pe partea cealalta a strazii. Dincolo de gang, pare pustiu. Trei fetite pe trotinte trec in goana scandand ceva foarte tare. Ajungem pe Sherif's Street, peisajul se schimba complet. Dincolo de un pasaj aflat langa gara, un bar, un magazim lituanian, o strada cu case marunte. In fata fiecarei case este cate un grup format din 2-3 baieti in treninguri care stau cu mainile in buzunare si se uita in jur. Mai vorbesc doua, trei cuvinte dar nu foarte mult. Se simte o tensiune foarte puternica si toata atentia este pe noi asa ca nu intram pe strada. Suntem in mod evident strainii. Ne oprim in fata unui chinese take-away si ne intoarcem. O fetita cu doua papusi in fata unui gard, se joaca bagandu-le si scotandu-le din zabrelele gardului. Un tanar tatuat pe gat se apropie si se apleaca spre ea: "Give daddy a kiss. Daddy'll be back soon". Fetita nu vrea, tanarul insista cu o voce rastita "Give daddy a kiss!!". Fetita il pupa scurt pe obraz si tanarul pleaca. In fata caselor sunt gunoaie, o canapea arsa la un colt de strada. Ne amintim ca John ne-a povestit ca s-au facut disponibilizari masive anul trecut, cand multi din oamenii de aici lucrau la docuri, dar apoi s-a importat un sistem tehnologizat, iar cei care lucrau au fost concediati."
