x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru La aniversare, Florin Piersic joacă cu casa închisă!

La aniversare, Florin Piersic joacă cu casa închisă!

25 Ian 2010   •   00:00

Actorul Florin Piersic va împlini miercuri 74 de ani şi va sărbători, ca şi în 2009, pe scena Naţionalului clujean acest moment al vieţii şi carierei sale.



''Cel mai iubit dintre clujeni'', cum i se spune actorului, printr-o parafrază a titlului romanului lui Marin Preda, sau Mărgelatu, după rolul jucat în filmele ''Trandafirul galben'' (1982), ''Misterele Bucureştilor'' (1983) ''Masca de argint'' (1984) sau ''Colierul de turcoaze''(1985), Florin Piersic va urca pe scenă, de ziua lui, alături de Emilia Popescu, în spectacolul cu piesa ''Străini în noapte'', o adaptare în regia lui Radu Beligan, după piesa lui Eric Assous, "Les Montagnes russes".

Comedia ''despre infidelităţi, seducţie şi pasiuni'', scrie Agerpres, se joacă cu succes pe scenele teatrelor din România, de peste doi ani. Şi în Franţa piesa lui Assous a făcut, cu ani în urmă, săli pline, datorită interpretării pline de farmec a lui Alain Delon. Toate biletele pentru reprezentaţia de miercuri cu Floric Piersic sunt epuizate de două săptămâni, iar pe afişul spectacolului, amplasat pe faţada Teatrului Naţional ''Lucian Blaga'', clujenii recitesc, cu plăcere, urarea ''La mulţi ani Florin Piersic!''.

Premiera spectacolului 'Străini în noapte' a avut loc în septembrie 2007, la Opera Naţională din Bucureşti, în prezenţa lui Eric Assous, o surpriză pentru public, dar şi pentru Florin Piersic, secretul regizorului Radu Beligan fiind dezvăluit numai la finalul spectacolului, când dramaturgul francez a fost invitat pe scenă, în aplauzele pline de entuziasm ale spectatorilor.
În 2009, Florin Piersic declara, la aniversarea celor 73 de ani, că citeşte invers vârsta sa, pentru că se simte de 37 de ani, după ce a jucat în peste 1.000 de reprezentaţii teatrale şi peste 50 de filme. Actorul a primit, în 2009, premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

×
Subiecte în articol: teatru