x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru La Romexpo, Cirque du Soleil cu nouă showuri „Saltimbanco”

La Romexpo, Cirque du Soleil cu nouă showuri „Saltimbanco”

de Alex Revenco    |    06 Feb 2012   •   21:00
La Romexpo, Cirque du Soleil cu nouă showuri „Saltimbanco”

Incepand de maine si pana duminica, cea mai faimoasa trupa de acrobati din lume prezinta la Bucuresti un spec­tacol care a facut turul Europei, Americii de Sud, Australiei sau Ja­po­niei si care este demult sold out.

Este vorba despre 'Saltimbanco', cel mai longeviv spectacol al trupei, ce va fi prezentat de noua ori in cinci zile la complexul Romexpo, in Pavilionul Central. 'Saltimbanco' a fost prezentat prima data in 1992 si a facut de atunci inconjurul lumii, adunand aproximativ 11,5 milioane de spectatori! Iata o caracterizare a showului: 'un clasic Cirque du Soleil la apogeul sau, «Saltimbanco» este o sarbatoare ca­leidoscopica si captivanta, dedica­ta agilitatii si artei, cu o distributie de 50 de artisti de mare calibru pro­ve­nind din 20 de tari diferite. Atat reprezentatiile solo, cat si coregrafiile de grup din «Saltimbanco» constituie momente de acrobatie unice, uluitoare si in acelasi timp demonstratii incredibile de forta, incepand de la demonstratiile de echilibru, salturi si piruete la limita imposibilului din «prajinile chinezesti» si «leaganul rusesc», continuand cu momentele de «trapez» si «bungee» ce sfideaza gravitatia si cu reprezentatiile de jonglerie care fac deliciul publicului, pana la indelung aclamatii si unicii clovni'.

Expertiza tehnica si designul extravagant se impletesc cu costume spectaculoase, jocuri orbitoare de lumina, umor, muzica senzationala si magie.

×
Subiecte în articol: teatru