Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ca spectator, te pregatesti de cum se arata zorii atunci cand mergi la teatru. Intri intr-o forma de transa, iar cand stii ca mergi sa vezi actorul pe care-l admiri si il vei intalni in carne si oase, expresie nefericita, dar reala si des uzitata, bucuria ta este una care depaseste granitele acestei lumi. Fata in fata cu artistul Mihai Constantin. O clipa unica, pe care o pastrezi in suflet cu atat mai mult cu cat acesta acorda rar interviuri. Si mai este ceva... Mihai Constantin crede cu tarie ca un compromis cat de mic atrage dupa sine alt compromis. Acest lucru nu i se pare in ordine, drept urmare le refuza. Pe ele, compromisurile.
In foaierul Teatrului “Bulandra', Gradina Icoanei, are loc o intalnire aparte. Mihai Constantin repeta cu fostii sai studenti. Il stiam pe Mihai Constantin din atatea piese, dar fateta aceasta a profesorului m-a emotionat, caci dirija copiii, la care tine enorm, cu minutie, cu calm, cu patima, cu inversunare, incercand sa le dea din ceea ce stie el. Mihai Constantin le impartasea din placerea de a cauta, de a incerca forma cea mai expresiva de joc. “M-am angajat in Teatrul «Bulandra» printr-un concurs organizat de domnul Liviu Ciulei. Tin minte ca aveam colegi care invatau poezii lungi, dar de talentul cuiva iti dai seama dupa primele doua versuri. Eu am invatat o poezie scurta, iar domnul Liviu Ciulei mi-a spus sa ne jucam putin si am repetat-o in cinci moduri diferite.
De fiecare data dintr-un alt punct de vedere. Trebuia sa vada daca puteam merge pe linia lui. Si am putut. Sunt aici din 1985, cand am jucat in primul spectacol «Dimineata pierduta», dupa romanul Gabrielei Adamesteanu, regizat de Catalina Buzoianu, in care jucau mari actori: Tamara Buciuceanu Botez, Gina Patrichi, Rodica Tapalaga, Victor Rebengiuc, Marcel Iures. A fost o adevarata scoala. Cum depasesc momentele grele ale unei zile? Simplu. Ma intalnesc cu copiii acestia. Incerc sa le spun lucruri pe care, din pacate, nu mai au unde sa le auda. Eu am avut norocul sa traiesc intr-o familie de artisti in adevaratul sens al cuvantului si sansa sa vin de tanar aici, in Teatrul «Bulandra», care este pentru mine un loc extraordinar. Aici am invatat meserie si aici am cunoscut mari personalitati, aici am vazut mari spectacole, aici am cunoscut prima oara succesul. Aici ma simt respectat si apreciat. Este foarte important respectul colegilor tai. Eu cred ca un mare actor nu este facut de public, ci de breasla.
Cred ca este valabil in toate domeniile lucrul acesta. Deci, aici ma simt bine, aici am crescut si nu-mi imaginez, cel putin acum, ca voi parasi vreodata acest loc sfant, pentru mine, care este Teatrul «Bulandra». Nu stiu daca exista un cuvant pentru momentul divin care se intampla pe scena la un moment dat. Nu exista nici o explicatie. Se intampla lucrul acesta in mod sigur. Coboara Dumnezeu pe scena uneori. Nu foarte des, dar cand se intampla este uimitor', completeaza Mihai Constantin. “Le spun mereu copiilor, cand ne vedem la repetitii, ca singurul lucru de care esti sigur este clipa de fata. Daca faci in clipa asta lucrul pe care ti l-ai ales, in speta meseria de actor, cat poti de bine cu concentrare, cu emotie, cu tot sufletul tau, maine sau peste 20 de ani exista posibilitatea sa zica cineva despre tine ca ai fost un actor bun.'
Cum era acum 20-30 de ani teatrul romanesc? Ce performante actoricesti erau, ce mari actori. Si? Ce s-a ales? Sunt doar cateva dintre intrebarile pe care actorul Mihai Constantin si le pune. “Parca toate teatrele au venit putin inapoi, au trait un recul. Nu stiu de ce se intampla asta. Probabil tot din cauza noastra. Copiii despre care vorbeam mai devreme sunt fostii mei studenti de la clasa Adrian Pintea. Adi a plecat si eu am fost nevoit sa raman sa ma ocup de ei si cu ocazia aceasta mi-am descoperit poate una dintre putinele mele pasiuni, aceasta de a lucra cu copiii. Imi place foarte mult acest lucru. Intra foarte multi la facultate si dupa ce termina nu-i angajeaza nimeni. Nu e nimeni care sa faca vreun spectacol cu contract sau ceva. Avand in vedere ca ai mei au terminat de trei ani si inca nu au jucat nimic, mi-au propus sa-i ajut asa, de pasiune, si sa lucram un text impreuna, chiar daca nu vom ajunge sa jucam un spectacol. Sau vom ajunge, Doamne ajuta! Am primit cu mare bucurie si mandrie propunerea lor, pentru ca ma onoreaza ca ei vor sa stea sa se uite in gura mea. E si pentru mine un lucru nou, nu am facut regie decat o singura data, in facultate.
Ma intalnesc cu ei asa cand avem timp. Ei ma repecta, pentru ca vad ca studiaza textul, unii dintre ei l-au si invatat. Incerc sa-i invat ce am invatat si eu de la marile personalitati pe care le-am intalnit in viata mea. Este extraordinar. Sunt oameni seriosi, pe care ii cunosc, am lucrat cu ei. Cred ca este important sa intalnesti oameni care vibreaza alaturi de tine, cu care ai ce sa vorbesti. Oameni care iubesc in primul rand meseria aceasta tot atat de mult pe cat o iubesc eu. Iti dai seama ce se intampla aici, cand nimic nu se mai face fara bani? Venim si «ne pierdem timpul» fara sa castigam nici un leu. Stam aici, discutam, ne punem probleme, urmarim niste personaje si incerc sa-i fac fericiti pe acesti baieti tineri, sa se suie pe scena si sa constientizeze, unii au facut-o deja, cat de minunata este aceasta meserie. Si in acelasi timp cat de dura', afirma Mihai Constantin.
Pentru cei dinafara, pentru oamenii simpli, pare complicat tot ce se intampla pe scandura, pare magie, pare uneori imposibil. Dar pentru artist este febra cautarilor, in fapt marea satisfactie a meseriei pe care Dumnezeu i-a harazit-o. Mihai Constantin paseste pe scena de atat de multa vreme incat o considera casa lui. Nu-i plac mutarile, pentru ca este un statornic. La Teatrul “Bulandra' a avut norocul sa fie de la primul pas si spera sa ramana aici pana la sfarsit. “Sa poti sa nimeresti un loc unde sa traiesti ce traiesc eu aici nu e deloc putin lucru. Sunt un fericit din punctul acesta de vedere si ma mandresc. Am jucat mult. Am facut un spectacol cu Alexandru Tocilescu, Dumnezeu sa-l odihneasca!, foarte interesant, «Elizaveta Bam» de Daniil Harms, si tot cu el «Sfarsit de partida» a lui Becket, o experienta uluitoare. Am mai facut un spectacol cu Horatiu Malaele care m-a bucurat si m-a imbogatit foarte mult, «S-a sfarsit cum a-nceput» de Sean O’Casey. Am invatat foarte multe lucruri de la Horatiu si sunt fericit ca am putut sa lucrez cu el.
Acum am facut un spectacol cu Ducu Darie, pe care l-a preluat din mers de la domnul profesor Ion Cojar, «Din insemnarile unui necunoscut». Un spectacol profund si extrem de greu pentru mine, pot sa spun. Dar daca imi place ce fac nu e o problema. Am avut posibilitatea sa ma intalnesc cu texte si roluri mari fara sa le caut. Am jucat alaturi de oameni de spirit extraordinari. Cand incerci sa construiesti un rol, se creeaza un fel de conflict de lucru intre regizor si actor. Trebuie sa fii abil, intelept, intelegator, rabdator, sa ai energia necesara sa ajungi la un numitor comun. Eu n-am urmarit niciodata sa fiu profund. Am vrut sa fiu cinstit cu mine si cu cei care ma privesc. Or, daca faci actorie, cu cinste si cu credinta, la fiecare reprezentatie, te consumi enorm', a incheiat Mihai Constantin.
Da, magia teatrului nu este la indemana oricui. Meseria aceasta, daca nu ai har, este un chin. Soarta a vrut ca Mihai Constantin sa devina un stalp al teatrului romanesc, aidoma tatalui sau. “Intuitia si talentul, care sunt de la Dumnezeu si nu si le poate explica nimeni, fac lucruri uimitoare, senzationale', incheie Mihai Constantin.
