Mioapa cu capul spart şi debutantul cu sabia înţepenită

Scena este un tărâm al miracolelor, fiindcă acolo harul sădit de ceruri în nişte oameni deveniţi actori izbucneşte spre bucurarea atâtor şi atâtor spectatori. Chiar actorii greu pot să ex­plice momentul inspiraţiei co­bo­râ­te de undeva într-un moment ne­pla­nificat, ­inspiraţie care duce la întruchiparea unor personaje în creaţii fabuloase. Muza este chiar ceva care există, muza ridică tempe­ra­tura sufletului, fierbinţeala talentu­lui dintr-un artist aducându-i aproape zborul înalt al creaţiei. 

Acel pisc al actoriei româneşti numit Ştefan Iordache mi se destăinuia în timpul unei emisiuni. După ce într-o seară îl joacă pe Richard, iar a doua seară îl întrupează pe un barman beţiv, ca a treia sea­ră să-l interpreteze pe un actor la asfinţitul carierei care nu se poate împăca însă cu amurgul, ei bine, după ce se îmbracă în pielea atâtor perso­naje, ajunge să se întrebe chiar el cine mai e de fapt Ştean Iordache. Nu-i era uşoară descărcarea de persona­li­tatea eroului jucat seara, şi la sfârşitul spectacolului rămânea singur în sala fără spectatori şi la lumina unui bec chior pe scenă mai rostea o replică im­portantă a personajului, simţind că se desparte de el, ca să purceadă la ro­lul de a doua zi. 

De altfel, marele Ştefan Iordache recunoştea că are şi su­perstiţii. Se duce la teatru doar pe tro­tuarul pe care a mers în seara unei pre­miere de succes şi evită să se inter­sec­teze cu un popă sau cu o pisică nea­gră, culmea, el mare iubitor de pi­soi. Dar tainele scenei ascund şi gafe neaşteptate făcute de actori în tim­pul spectacolelor. Se mai întâmplă şi secvenţe tensionate apărute din senin. Iată amănunte ale acestor cu­lise care întregesc splendoarea me­se­riei de actor aducătoare de bucurii oa­menilor obişnuiţi. Stela Popescu obiş­nuise publicul cu apariţiile sale stră­lucitoare de la Revistă, unde cânta şi rostea cuplete în stilu-i inegalabil, îm­brăcată în rochii cu sclipiri de paie­te împodobite cu pene de struţ.

A por­nit la drum însă o piesă care s-a do­vedit de mare succes, „Preşul” de Ion Băieşu. În acea piesă, Stela Po­pescu interpreta rolul femei de serviciu dintr-un bloc. Apăsată de muncă, femeia de serviciu din piesă trebuia să arate rău, aşa că Stela Popescu s-a machiat şi cu nişte negi dizgraţioşi pe faţă, şi-a lăsat părul în dezordine şi a îmbrăcat halatul plin de pete de unsoare împrumutat de la mecanicul de bloc. În sute de reprezentaţii, spectatorii au aplaudat frenetic o Stela Popescu cu straie şi vorbire de femeie de serviciu şi nu o Stela Popescu strălucitoarea divă de la revistă.

O altă actriţă de superb talent este Emi­lia Popescu. Personajele interpretate de ea s-au lipit de suflet spectatorilor graţie talentului, sensiblităţii, patimii pentru actorie care se însumau în Emilia Popescu. Mioapă cu vechi state de serviciu, Emilia Popescu avea hachiţa ei de a nu-şi pune ochelarii în timpul desfăşurării pieselor. Se orienta cu chiu cu vai fără dioptrii pe scenă, până când vederea în ceaţă a mioapei actriţe i-a jucat festa de a se lovi cu capul de un decor şi a-şi răni fruntea. 

O altă întâmplare nostimă petrecută pe scenă, unde actorii îşi mai fac şi glume, l-a avut în miezul farsei pe Sebastian Papaiani. Proaspătul absolvent al Academiei de teatru fu­sese repartizat la teatrul din Sibiu, unde însă stătea mai mult pe tuşă şi nu apuca să intre într-un rol chiar mic. Până când guturaiul unui coleg de teatru i-a deschis uşa spre debut. Rolul era de „câţiva centimetri” şi în piesa „Înşir-te mărgărite”, Papaiani trebuia să intre o singură dată în scenă, să scoată sabia şi să strige: „Te omor cu mâna mea!”. A repetat bucăţica de replică până seara debutantul Papaiani şi a pornit spectacolul. Numai că nişte colegi hazlii au vrut să-i facă o farsă şi i-au băgat invers sabia în teacă. A venit momentul lui Papaiani, care a izbucnit în scenă strigând singura replică „Te omor cu mâna mea!”, însă sabia introdusă invers de colegi nu a ieşit din teacă. Panicat Papaiani a mai făcut o încercare, a strigat iarăşi replica şi a tras din răsputeri de sabia înţepenită în teacă. Nici un rezultat. De ciudă, i-au dat lacrimile şi stagiarul Papaiani a mai ţipat o dată „Te omor cu mâna mea!” şi s-a opintit vârtos în sabia blocată în teacă. Efortul lui a dat rezultate, sabia a ieşit din teacă, dar i-a zburat din mână şi a aterizat în rândurile sălii. Un sibian cu grai molcom ardelenesc i s-a adresat actorului debutant Papaiani: „N-o fişior, mai domol, că eşti în luptele de la Şelimbăr”. Sala s-a prăpădit de râs, şi a doua zi tot Si­biul vorbea de Papaiani.