x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Nu doar zvonuri, ci şi bârfe, şi minciuni... Reprezentaţia celui mai nou spectacol al TNB, la 25 ianuarie

Nu doar zvonuri, ci şi bârfe, şi minciuni... Reprezentaţia celui mai nou spectacol al TNB, la 25 ianuarie

de Maria Sârbu    |    22 Ian 2014   •   19:23
Nu doar zvonuri, ci şi bârfe, şi minciuni... Reprezentaţia celui mai nou spectacol al TNB, la 25 ianuarie
Sursa foto: Picasa


Prima farsă a lui Neil Simon, dramaturgul Broadway-ului, după cum îl numesc unii, a ajuns pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Piesa, scrisă în 1988, se numeşte în original “Rumors” (adică Zvonuri), dar capătă în această variantă românească titlul din trei noţiuni: “Bârfe, zvonuri şi minciuni”. Este astfel parcă mai aproape de viaţa Capitalei noastre. Deci un titlu pe undeva inventat, dar în alcătuirea textului celebrului autor american sunt cuprinse şi zvonurile, şi bârfele, şi minciunile. Aşa că povestea este adusă dintr-o lume posibilă, cea a New Yorkului, în lumea Bucureştiului, unde nimic nu este imposibil.

Ion Caramitru, regizorul spectacolului, arată prin varianta sa montată la Sala Studio că şi la noi, ca şi în America, sunt poveşti de viaţă care interesează publicul, sunt cupluri care s-au căsătorit şi rămân împreună nu datorită sentimentelor, ci din cauza intereselor.

Pe scenă e interiorul luxos al unei vile ce aparţine viceprimarului oraşului New York. Cu prilejul aniversării a zece ani de căsătorie, acesta îşi invită patru prieteni cu soţiile. Toţi, cu situaţii asemănătoare! Au fie ambiţii politice, fie ambiţii  economice... Dar sunt puşi în situaţie limită.

Prietenii viceprimarului, care niciodată nu apare, sunt cei ce îi apară nişte interese: avocatul său; omul care se ocupă de problemele lui financiare; psihologul său şi un candidat la Senatul american. Cuplurile vin pe rând în această casă, fără a fi întâmpinate de stăpân, care ar fi încercat să se sinucidă; prin lobul urechii i-a trecut un glonţ, dar numai că el dormea şi nimeni nu putea afla ce s-a întâmplat.

Şi acţiunea se derulează ca într-un film de acţiune. Toate personajele prezente sunt descrise ca fiind principale. Fiecare cuplu este bine conturat, având o structură aparte, dar împreună formează omogenitatea grupului. Părerile, bârfele, minciunile şi desigur zvonurile nu sunt decât nişte elemente ce le sudează relaţiile. La cele patru cupluri mai apare unul – doi poliţişti, la fel el şi ea.

Este greu să descrii subiectul piesei. Dar trebuie de remarcat faptul că actorii, dirijaţi de regizor, joacă cu un temperament nebun, ţin “în mâini” textul, de altfel deloc uşor. E un spectacol “de echipă”, cu interpreţi de acelaşi calibru, care se completează excepţional în scenă. E omogen, ca şi piesa lui Neil Simon, fără să iasă în evidenţă regia, jocul unui actor, scenografia. Da, s-a văzut echipa, s-a văzut efortul comun, cel de a-l face pe spectator să se simtă relaxat, urmărind o “petrecere” la care ajung nu numai zvonuri, ci şi bârfe, şi minciuni... Ca pe la noi!

Au dat naştere personajelor actorii (cupluri în scenă) Monica Davidescu - Marius Bodochi, Cecilia Bârbora - Silviu Biriş, Rodica Ionescu - Armand Calotă, Oana Ioachim (în alte reprezentaţii Florentina Ţilea) - Gavril Pătru, Victoria Dicu - Dorin Andone. Decorurile sunt realizate de Cătălin Ionescu Arbore, iar costumele de Liliana Cenean.

Spectacolul poate fi văzut sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 19:30.


×