x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Nu suporta mediocritatea"

0
Autor: Andreea Tudorica 18 Mai 2009 - 00:00
Victor Stroe/Jurnalul Naţional

Timp de trei ani, între 1941 şi 1944, Liviu Rebreanu a fost di­rec­torul Teatrului Naţional. A vrut să facă din "toaleta în dă­râ­mare", aşa cum spunea că arăta Teatrul atunci când a preluat directoratul, un "templu luminos de artă".



Maestrul Ion Lucian, angajat de Reabreanu în Teatru la vârsta de 18 ani, spune că a reuşit.

● Jurnalul Naţional:Vă întreb direct. Fără alte introduceri. Când şi cum aţi intrat în teatru?
● Ion Lucian:
Eu am intrat în Teatrul Naţional printr-o întâm­pla­re fericită în 1942. Începând cu anul 1940, eu eram în atmosfera Naţionalului pentru că, fiind elev de liceu în ultimele clase, făceam figuraţie în teatru, datorită unui coleg de clasă de-al meu care era descendent din familia Caragiale. Şi era un ajutor material foarte bine simţit, pentru că părinţii mei se despărţiseră în sensul că tatăl meu a trebuit să rămână în Cadrilater pentru administrarea uzinelor româneşti de acolo, iar mama împărţea cu mine jumătate din leafă la Bucureşti. Am simţit nevoia să ajut, şi atunci am intrat în figuraţie. În felul acesta am intrat în ambianţa teatrală. În anul următor m-am înscris la Conservator, deşi eram şi la liceu în ultimul an, iar după aceea am terminat liceul şi întâmplător s-a făcut un concurs pentru ocuparea a cinci posturi de actori. Începuse să se facă simţit războiul, adică o parte din actorii bărbaţi de la Naţional plecaseră pe front. Concursul se anunţase a fi cu absolvenţii de facultate sau studenţi în ultimul an. Or, eu eram la jumătatea anului I, deci nu îndepli­neam condiţiile. Şi, ca atare, nu m-am înscris. Dar fiind acolo, i-am dat replica unui coleg care dădea concurs. În ziua con­cursu­­lui a trecut pe lângă noi Calboreanu. M-a văzut şi m-a întrebat: "Puştiule, tu când intri în concurs?". Eu i-am răspuns: "Maestre, eu n-am voie, pentru că sunt în anul I". "Fă o cerere to­tuşi, să vedem, poate reuşesc să-i conving pe colegii mei de co­misie." Comisie care era prezidată de Liviu Rebreanu. Am scris o cerere aşa, pe genunchi, i-am dat-o maestrului Calboreanu, care s-a dus cu ea la Rebreanu, care a fost de acord ca eu să  intru în concurs. Şi pentru că nu eram pregătit, am intrat cu scena care era de fapt replica pe care i-o dădeam studentului care mă ru­gase să îl ajut. Am spus vreo trei sau patru replici şi am auzit "Vă mulţumim". Mi-am zis nici nu am dreptul să intru în concurs, nici nu m-au lăsat să termin, e clar deci... Şi de ruşine nu am dat prin teatru.


"ERA SEVER, DAR JUST"
● Cât timp?
● Două săptămâni. Dar m-am dus într-o zi să-mi iau gajul meu amărât de figurant şi m-a întâmpinat regizorul tehnic spunând: "Unde umbli, dom'ne, te căutăm de două săptămâni". "De ce?" "Păi ce, nu ştii?" "Nu." "Ai reuşit la concurs." M-am văzut al treilea din 136 de concurenţi. Aceasta a fost pornirea. După aceea am fost angajat la Naţional la 18 ani. După aproape două luni, făceam figuraţie în continuare la "Coana Chiriţa", dramatizarea lui Muşatescu după Alecsandri, într-o seară pe la ora 8:00 m-am trezit chemat în scenă (deşi ca figurant intram abia pe la 10:00). Nu ştiam de ce, ce se întâmplase. Era toată distribuţia adunată şi am aflat că interpretul lui Guliţă nu a venit la teatru. Calboreanu m-a întrebat: "Măi copile, ai curajul să intri în rolul lui Guliţă?". Cu inconştienţa vârstei am răspuns "Da". "Atunci, îmbracă-te şi vino repede, căci cu tine începe." Am intrat în scenă, neştiind nimic din rol, decât ce am apucat să fur aşa, din ce auzisem şi mi se mai spusese în fugă până să intru în scenă. Rezultatul a fost un aşa succes, încât a doua zi Rebreanu a dat o dispoziţie ca eu să rămân definitiv pe rol, mulţumindu-mi pentru salvarea spectacolului. Şi mi-a dat o gratificare care era echivalentul a trei lefuri pentru mine. Şi din clipa aceea am devenit actorul preferat al multor regizori şi, cred că pot să spun, simpatia marelui Rebreanu. Şi o spun pentru că am jucat în trei stagiuni 74 de roluri. Pentru că acest om, când avea încredere, când punea ochii pe un interpret, acela putea să fie convins că, dacă nu face vreo prostie, are cariera asigurată. Preţuia foarte mult talentul, dar am spus, dacă nu făcea vreo prostie, pentru că era fără milă la respectarea deontologiei teatrale. Era extrem de sever, dar extrem de just, de drept şi stăpânea morala într-un mod exemplar. Era o figură luminoasă, pentru că avea persona­litate. Când intrai în biroul său deveneai stânjenit puţin de prezenţa majestuoasă a lui. Ştiai de la început că vorbeşti cu un intelectual rafinat, nu puteai să-l înşeli cu nimic, nu-ţi rămânea dator cu nici un fel de replică. Aşa că pot să spun că trei ani, cât a mai fost director, a fost pentru mine şi un înger păzitor, şi un factor moral care mi-a imprimat pe lângă seriozitatea profesiei şi morala şi deontologia ei. Nu îi ierta nici pe marii actori când călcau pe alături cu disciplina, în schimb îi respecta şi n-am auzit în cei trei ani pe cineva care să-i impute cea mai mică oscilaţie din punct de vedere moral şi profesional.


● Presupun că avea uşa deschisă tot timpul pentru cei din teatru...
● Uşa nu era deschisă ca să poţi să intri. Pentru că în primul rând nu aveai nici curajul şi nici obrăznicia să intri. Dar din clipa în care anunţai că vrei să stai de vorbă cu el, puteai să fii sigur că cel târziu a doua zi puteai să fii prezent în biroul lui.


● Spunea atunci când a venit în Teatrul Naţional că l-a găsit "în toaletă de dărâmare, cu reţete de circa 5.000 de lei, în loc de 30.000 de lei".
● Foarte corect...


● "... Şi cu un deficit de aproximativ 6 milioane de lei"...
● Aceste date îmi sunt foarte prezente, pentru că se regăsesc într-un articol pe care l-am scris. Le confirm fără echivoc.


● Cum a fost Naţionalul după directoratul lui Rebreanu?
● Păi, în primul rând că el a redresat această cădere a Teatrului Naţional, în aşa fel că, imediat după debarcarea lui şi venirea directorilor următori, recuperarea nu a fost atât de dificilă. Însă a avut în componenţa teatrului nişte regizori cum au fost Soare Z. Soare, Şahighian, Cornuciati şi Bumbeşti, care au pus spectacole care au reanimat teatrul. Au făcut reţete maxime, astfel încât teatrul şi-a revenit, deşi era plin război.


● Şi era chiar şi după revolta legionară...
● Cu revolta legionară a fost o adevărată criză. Multă vreme sala a fost aproape goală.


● Vorbeaţi de "debarcarea" lui Rebreanu...
● Debarcarea asta a fost semioficială, adică el a fost mai mult silit să plece. Şi a plecat cu fruntea sus. I s-a creat o atmosferă neplăcută, spunându-i-se că trebuie să vină un comunist. Era şi bolnav, şi a profitat şi de asta pentru a se retrage.


● Care a fost secretului lui Reabreanu pentru a face publicul să se reîntoarcă în sala de teatru după această revoltă legionară?
● Vreau să vă spun că şeful lui de cabinet era Radu Gyr, care era şef legionar. El a creat un fel de legătură între opiniile şi cre­din­ţele artistice ale lui Rebreanu şi angrenajul întregului aparat. A fost un echilibru. Teatrul nu a avut de suferit de pe urma poli­ti­cii legionare. Rebreanu a redresat calitatea teatrului printr-un repertoriu remarcabil. Aşa că lumea nu s-a îndepărtat de teatru cum s-a întâmplat când s-a îndepărtat de multe dintre insti­tu­ţii­le legionare. Teatrul nu a fost considerat ca un cuib de legionari.


● Spuneaţi că Rebreanu intervenea în repertoriu. O făcea brutal sau elegant?
● El avea un Consiliu artistic extrem de puternic cu oameni de cultură, oameni cu răspundere, dar pe lângă asta a fost marea lui personalitate care a impus un repertoriu de mare valoare.
"NU A COCOLOŞIT PE NIMENI"
● Vorbea Rebreanu la vremea respectivă despre o criză a actorilor şi a regizorilor buni. O criză a teatrului. Rebreanu iubea teatrul, dar credea el în viitorul lui? A mai continuat criza?
● Nu, nu a continuat. Pentru că, aşa cum şi-a făcut propria declaraţie, nu a cocoloşit pe nimeni. Nu a suportat prezenţa unor mediocrităţi sau a unor valori care neglijează...


● Mai degrabă, a unor nonvalori...
● Da, exact. Şi atunci, ştiindu-se această opinie a lui şi fiind
liderul Teatrului, regizorii care erau atunci în teatru, şi nu erau, cum să spun, nişte incapabili sau mediocri... De fapt, criza era în realizările lor pentru că şi propunerile lor din punct de vedere repertorial nu se ridicau la valoarea la care Rebreanu jinduia. Din acest motiv spunea că regia era în criză. Din această cauză nu a mai permis regizorilor Naţionalului, care erau nişte valori, să propună în repertoriu lucruri de valoare discutabilă. Şi a urmărit şi procesul de muncă, dar, în special, rezultatul. A făcut, de exemplu, în acea perioadă evenimentul care a răscolit toată Capitala, "Din jale s-a-ntrupat Electra", spectacol de cinci ore. Venea lumea cu mâncare la pachet şi la orele 3:00-4:00 dimineaţa erau la coadă să cumpere bilete.


● La începutul directoratului a mizat mai mult pe repertoriul românesc. Apoi pe cel clasic mondial. De ce a abordat o astfel de reţetă? Şi a avut ea succes?
● Eu cred că este directorul Teatrului Naţional care a promovat cele mai multe piese româneşti. Avea un comitet de lectură. Acolo intrau pentru prima oară piesele. Piesele marilor autori români nu le băga în comitet. Le citea întâi el. Stătea de vorbă cu autorul, îi spunea opinia lui, eventual propunea anumite modi­ficări şi când credea că totul este bine atunci o băga în comitetul de lectură ca să aibă argumente să o susţină. Şi cred că a fost directorul cel mai serios din cei care au promovat literatura românească. Pentru că el era scriitor. Era, evident, un parti-pris favorabil culturii.


● Ţinea cont mai mult de critici sau de critica publicului?
● Ţinea cont şi de critică, dar nu foarte mult. Bine, dar pe vremea aceea erau nişte cronicari, că aşteptai cronica aşa, ca o sentinţă judecătorească. Cred că în vremea lui Rebreanu am avut cei mai mulţi critici de valoarea francezului Jean Jaques Gaultier, care a fost primul şi singurul critic teatral făcut academician. Erau Ion Marin Sadoveanu, Carandino, Mircea Ştefănescu. Nişte nume mari. Dar cronica atunci era şi altfel decât este acum. Aveau un tipar, dar un tipar, după părerea mea, foarte bine statornicit. Era o cronică analitică, adică nu cum e acum, cum se spune, "te înjură sau te laudă". Se puncta fiecare actor, fiecare rol şi spectacolul în detaliu. Şi fiecare îşi argumenta opinia lui de cronicar-spectator.


● Dar în momentul în care era o cronică defavorabilă...
● ... Rebreanu intervenea public. Cu argumente. Criticul cutare spune cutare lucru, părerea mea este că... Dar analiza toate argumentele criticului.


REPERTORIU DE VALOARE
● A încurajat promovarea tinerilor în teatru. Iar dumneavoastră sunteţi chiar un exemplu...
● Da, am să vă spun chiar şi o mică istorioară. La un moment dat, la o piesă în regia lui Şahighian, "Prinţesa îndepărtată", între regizor şi Toma Dimitriu (actor în piesă) a avut loc o dispută verbală, Toma refuzând să mai joace. Am alergat după el şi l-am în­trebat: "Domnule Dimitriu, dacă nu mai vreţi să jucaţi, îmi daţi voie să vă dublez?". Şi el, la nervii pe care îi avea, a fost de acord. M-am dus la Şahighian să cer acceptul pentru a-l dubla pe Toma. Şi-mi spune: "Tu eşti nebun? Tu ai 18 ani, iar personajul are 72 ...". Am insistat să mă lase şi am făcut o cerere şi mi-a pus rezo­luţie favorabilă. Apoi m-am dus, normal, la Rebreanu. S-a uitat luuuung la mine şi mi-a spus: "Măi copile, tu ai făcut un succes frumos în teatru, toată lumea te iubeşte, te preţuieşte. De ce vrei tu să-ţi rupi gâtul acuma? Că tu nu poţi să fii credibil în pielea acestui personaj la vârsta ta". Am insistat, invocând că şi Toma, şi Şahighian au fost de acord. Şi i-am spus: "Ştiu că în Teatrul Naţional, dacă apuci să ai succes cu rol de copil, până ieşi la pensie numai copii joci". A început să râdă şi a fost de acord. Şi mi-a dat un matineu. În concluzie, eu am făcut o cerere aberantă. El ca director putea să mă dea afară pe uşă. Dar a fost de acord, a încercat. La spectacol, Rebreanu a venit în loja lui special pentru scenuţa mea. Şi i-a plăcut. Dar apreciez că nu s-a opus atunci, recunosc cu maturitatea de acum, la cererea mea aberantă. Iubea într-adevăr tineretul, în cel mai bun sens al cuvântului.


● A vrut să facă din teatru "un templu luminos de artă". A reuşit?
● Da, a reuşit. Pentru că stagiunile '41, '42 , '43 au fost, în pofida dominaţiei naziste, extraordinare. Repertoriul a fost înalt. Uite, de exemplu, s-a jucat un Gogol sub nemţi.


● Când v-am sunat şi v-am spus despre ce vreau să vorbim, ce amintire legată de Rebreanu v-a venit mai degrabă în minte?
● (Zâmbeşte) N-aş vrea să diminuez monumentalitatea lui, dar avea şi umor. Şi îmi aduc aminte de o scenă cu unul din marii farsori (Nichi Atanasiu) ai teatrului şi una din victimele acestuia. Atanasiu a făcut într-o zi o distribuţie fictivă pe o hârtie pentru "De ce ai făcut din mine flaut?", o piesă la care a trecut un autor spaniol. Exact cum făcea Rebreanu decizia de numire. La mijlocul distribuţiei era trecut Mircea Balaban. El era vedeta far­selor, el le încasa pe toate din plin. Distribuţia a rămas pe masa de machiaj a lui Balaban. El a văzut-o, s-a interesat şi a aflat cum că ar fi vorba despre stagiunea de vară. Şi nu era mulţumit, pentru că trebuia să plece în concediu la Poiana Ţapului, avea o casă acolo. Tunând şi fulgerând, a luat distribuţia şi s-a dus val-vârtej la Rebreanu. Nici n-a mai cerut permisiunea să intre şi a dat buz­na în birou. Şi aşa nervos cum era a început să ţipe către Re­breanu: "De ce ai făcut din mine flaut?". La care Rebreanu, şocat întâi de izbucnirea asta, s-a uitat lung la el şi a spus: "Pentru
că am nevoie de orchestră". A fost o replică de la înălţimea lui. Dar apoi şi-au cerut scuze şi au râs pe seama acestui capitol.
Citeşte mai multe despre:   national,   teatrului,   teatru,   teatrul,   rebreanu,   biblioteca pentru toţi

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Muzică veche românească cu Ansamblul Anton Pann, la Festivalul EUROPALIA România

Muzică veche românească cu Ansamblul Anton Pann, la Festivalul EUROPALIA România
Galerie Foto Muzica Principelui Cantemir va fi interpretată  de către Ansamblul cameral de muzică veche Anton Pann, în faţa publicului european, în cadrul Festivalului EUROPALIA România, prin intermediul unui turneu...

Susan Sontag pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj!

Susan Sontag pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj!
Galerie Foto Sâmbătă, 14 decembrie, ora 20:00, în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat, va avea loc premiera spectacolului Alice în pat de Susan Sontag, regizată de Dorka Porogi. În cadrul conferinței de presă care a...

„1989: Anul în care Europa a redevenit ea însăşi” Fotograful Edward Serotta şi transformările Estului, într-o expoziţie-document la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu

„1989: Anul în care Europa a redevenit ea însăşi”  Fotograful Edward Serotta şi transformările Estului, într-o expoziţie-document  la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu
Un şuvoi de entuziasm, încrâncenare, fericire, durere, eliberare, dar şi nenumărate alte sentimente şi gânduri întipărite, din întâmplare, pe peliculă. Aceste instantanee ale libertăţii, realizate în...

Cineclub OWR: Focus Germania de Est. Săptămâna #2 - Reunificarea Germaniei și întâlnire cu Sibylle Schönemann

Cineclub OWR: Focus Germania de Est.  Săptămâna #2 - Reunificarea Germaniei și întâlnire cu Sibylle Schönemann
Cineclubul One World Romania continuă sondarea punctului de cotitură pe care l-a reprezentat intersecția anilor ‘80 și ‘90 în Europa și în lume prin prezentarea unor documentare rare, realizate în toiul...

„Trăind în zen”. Colocviu despre zen, simplitatea vieții monahale și relația dintre zen și artă, cu participarea extraordinară a maestrului zen Geppo Kobori și a artiștilor asociați templului Ryoko-in, Kyoto, Japonia

„Trăind în zen”. Colocviu despre zen, simplitatea vieții monahale și relația dintre zen și artă, cu participarea extraordinară a maestrului zen Geppo Kobori și a artiștilor asociați templului Ryoko-in, Kyoto, Japonia
Sâmbătă și duminică, 14 și 15 decembrie 2019, la Muzeul Național de Artă al României va avea loc evenimentul „Trăind în zen” organizat împreună cu Asociațiile Chado Urasenke Tankokai din România și...

Proiecția filmului ”Război pe calea undelor”, în contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989

Proiecția filmului ”Război pe calea undelor”,  în contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989
Ambasada României în Republica Italiană, în colaborare cu Ambasada României în Republica Federală Germania și cu Accademia di Romania in Roma, vă invită la proiecția de film ”Război pe calea undelor”, cu...

UPDATE Președintele Academiei Române anunță că manuscrisele lui Mircea Eliade au fost retrase de la licitație

UPDATE Președintele Academiei Române anunță că manuscrisele lui Mircea Eliade au fost retrase de la licitație
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, că manuscrisele lui Mircea Eliade care urmau să fie scoase la licitaţie pe 16 decembrie au fost retrase de la vânzare. "Manuscrisele sunt scoase, din...

Stagiunea muzicală a cluster-ului EUNIC Roma se încheie printr-un concert organizat în cadrul MUSEI IN MUSICA 2019

Stagiunea muzicală a cluster-ului EUNIC Roma se încheie  printr-un concert organizat în cadrul MUSEI IN MUSICA 2019
Sâmbătă, 14 decembrie 2019, ora 20:30, 21:30 și 22:30, în Sala Esedra di Marco Aurelio – Musei Capitolini (Piazza del Campidoglio 1), Accademia di Romania in Roma, Conservatorul de Muzică “Santa Cecilia” din...

GALA REMEMBER ENESCU - 20 de ani de excelență în muzica clasică la Odeon. Recital extraordinar Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu

GALA REMEMBER ENESCU - 20 de ani de excelență în muzica clasică la Odeon. Recital extraordinar Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu
În acest an Fundația Culturală „Remember Enescu” sărbătorește 20 ani de excelență în Sala Majestic a Teatrului Odeon. Joi, 19 decembrie, ora 19:00, violonistul Alexandru Tomescu și...

CRĂCIUNUL LA SALA RADIO: Crăciunul tradițional din satul românesc, alături de colindele cântate de Corul Academic Radio

CRĂCIUNUL LA SALA RADIO:  Crăciunul tradițional din satul românesc,  alături de colindele cântate de Corul Academic Radio
Galerie Foto Vă este dor de Crăciunul de odinioară, așa cum se trăia sărbătoarea nașterii Domnului în satul românesc, de la colindatul cu steaua, la mere coapte și miros de cozonac proaspăt? Lumea plină de farmec a...

„Prometeu înlănțuit”, un spectacol emblematic pentru perpetua luptă a omului cu multiplele forme de oprimare

„Prometeu înlănțuit”, un spectacol emblematic pentru perpetua luptă a omului cu multiplele forme de oprimare
Galerie Foto „În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluționar”, scria George Orwell. La 30 de ani de la Revoluția din 1989, Teatrul Național din Timișoara dezvoltă prin spectacolele sale...

Cine este Maurizio Cattelan?!

Cine este Maurizio Cattelan?!
Galerie Foto „În artă, ca şi în realitate, lumea apare ca şi când ar fi fost în mâinile unui zeu nebun, în timp ce zeul adevărat rămâne în afara jocului. Sunt un pesimist, dar cred că în lume sunt şi consolări...

Cristian Mandeal – finalul integralei Brahms la Filarmonica din Braşov

Cristian Mandeal – finalul integralei Brahms la Filarmonica din Braşov
Pe 12 decembrie va avea loc la Sala Patria din Braşov ultimul concert din seria integralei Brahms susţinut de Cristian Mandeal cu Orchestra simfonică a Filarmonicii din Brașov, concert ce are în program Uvertura Aca...

Tezaur național, în Licitația de Iarnă de la Artmark. Grigorescu, Luchian, Tonitza, Baba sau Ghenie, licitați la cel mai important eveniment al anului dedicat artei românești

Tezaur național, în Licitația de Iarnă de la Artmark. Grigorescu, Luchian, Tonitza, Baba sau Ghenie, licitați la cel mai important eveniment al anului dedicat artei românești
Galerie Foto Capodopere ale artei românești, semnate de cei mai importanți artiști, din colecții istorice, sunt adunate, pentru prima dată, într-o licitație festivă. Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza,...

Văduva rockerului Chris Cornell a dat în judecată trupa Soundgarden

Văduva rockerului Chris Cornell a dat în judecată trupa Soundgarden
Vicky Cornell, văduva rockerului Chris Cornell, solistul trupei Soundgarden, care s-a sinucis în mai 2017, a dat în judecată grupul american, de la care solicită despăgubiri în valoare de câteva sute de mii ...
Serviciul de email marketing furnizat de