x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Parcul – scenă de teatru

Parcul – scenă de teatru

23 Iul 2010   •   00:00

Patru parcuri din Capitală vor găzdui între 24 iulie şi 5 septembrie, în zilele de sâmbătă şi duminică, spectacole de teatru susţinute de trupe ale instituţiilor de cultură din Bucureşti. Programul alcătuit pentru evenimentul intitulat "Bucureşti - cartier de vară", aflat la a II-a ediţie, vizează montări pentru toate categoriile de public.

Dimineaţa de la ora 10:00 şi seara de la ora 20:00, bucureştenii sunt invitaţi la spectacole de teatru, magie, dans, la concerte în parcurile Naţional (Sector 2), Titanii (Sector 3), Copilului (Sector 4) şi Crângaşi (Sector 6). Vor fi reprezentaţii cu priză la public ale teatrelor "Bulandra", "Nottara", "Comedie", "Mic", "Metropolis", "Masca", "Evreiesc", "Constantin Tănase", "Ion Creangă", "Excelsior", "Ţăndărică" şi ale Operei Comice pentru Copii, precum şi ale unor trupe independente.

În primul week-end vor fi spectacole în sectoarele 3 şi 6. În Parcul Titanii, sâmbătă, 24 iulie, de la ora 10:00, Teatrul Ţăndărică îi aşteaptă pe copii la povestea "Caprei cu trei iezi", iar la ora 20:00 părinţii sunt invitaţi la spectacolul de teatru "De bunăvoie şi nesilită de nimeni". Duminică, 25 iulie, dimineaţa, Teatrul Ion Creangă le aduce celor mici o surpriză plăcută, odată cu îndemnul: "În grădină vă poftim, că-i vremea să povestim", iar seara Şcoala de Artă prezintă "Comedii" - un colaj de piese semnate de Cehov.  

În Crângaşi, duminică 24 iulie, la ora 10:00, Teatrul Constantin Tănase le oferă micilor spectatori posibilitatea de a fi martori la Întoarcerea "Panterei Roz", iar seara, de la ora 20:00, Teatrul Nottara propune un spectacol cald şi plăcut ca "O zi de vară".

×
Subiecte în articol: teatru