x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru "Poker" de 150 de ori

"Poker" de 150 de ori

de Maria Sârbu    |    06 Noi 2011   •   21:00
"Poker" de 150 de ori

Spectacolul Teatrului de Comedie "Poker", montat de Alexandru Tocilescu pe textul lui Adrian Lustig, a avut sambata, 5 noiembrie, cea de-a 150-a reprezentatie. Succesul a fost acelasi ca in toti anii de la premiera – 17 aprilie 2004. In sapte ani si ju­ma­tate, la fiecare reprezentatie, Sala Mare a Comediei, numita acum Sala "Radu Beligan", a fost de fie­care data plina. Distributia este al­ca­tuita din actorii George Mihaita, Vla­dimir Gaitan, Valentin Teodosiu si Simona Stoicescu.

Decorul la spectacol este semnat de Puiu An­­temir, iar costumele de Anca Ra­duta. "Poker" s-a bucurat de succes si la multe festivaluri din tara la care a fost invitat. La editia din 2004 a Festivalului National de Co­me­die de la Galati, bunaoara, Alexandru Tocilescu a primit Premiul pentru cea mai buna regie. De notat ca "Poker" a fost debutul de dramaturg pe o scena a lui Adrian Lustig: deci, a intrat in lumea teatrului cu dreptul. In opinia directorului Teatrului de Comedie, George Mihaita, "Poker" este o foarte buna comedie romaneasca "ancorata in realitatea imediata, in circul care ne inconjoara". "Pornim la joaca cu trei asi – Tocilescu, Lustig, Comedie. Jucam poker si nu trisam. Unii alearga dupa o royala toata viata. Noi am prins-o: Poker de Adrian Lustig", remarca la premiera George Mihaita.

×
Subiecte în articol: teatru