x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Premiera spectacolului „135 de secunde”, poveste inspirată de tragedia de la Colectiv

Premiera spectacolului „135 de secunde”, poveste inspirată de tragedia de la Colectiv

27 Oct 2018   •   12:00
Premiera spectacolului „135 de secunde”, poveste inspirată de tragedia de la Colectiv

Spectacolul "153 de secunde", prezentat pe 27 şi 28 octombrie, de la ora 19.30, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti, porneşte de la povestea uneia dintre supravieţuitoarele tragediei de la Colectiv, Tedy Ursuleanu, şi dezvoltă un eseu vizual cu privire la o generaţie aflată în blocaj, arată un comunicat al realizatorilor. 

"Nu este un spectacol care să expună publicul în mod explicit la accidentul din Colectiv. Lumea cunoaşte mai tot ce ţine de incendiu şi de consecinţele lui. Vrem să facem următorul pas, spre înţelegerea schimbării, a posibilităţii ei, a moştenirilor culturale sistemice care ne menţin resemnarea", spune Ioana Păun, iniţiatoarea şi coordonatoarea acestui proiect. 

Proiectul este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi ARCUB şi co-produs de CNDB. 

Biletele costă 35 de lei - preţ întreg, respectiv 20 de lei - preţ redus şi se găsesc online la www.cndb.ro/spectacole/153-de-secunde. 

* * * 

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 de la clubul bucureştean Colectiv, aflat în str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea un concert de lansare a unui nou album, peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa. 

Ministerul Afacerilor Interne anunţa în cursul nopţii de 30 spre 31 octombrie 2015, că 27 de persoane au murit şi 162 de persoane au fost spitalizate, în urma tragicului eveniment de la clubul Colectiv. Răniţii au fost transportaţi la spitalele Floreasca, de Arşi, Elias, Militar, ''Sf. Pantelimon'', Judeţean Ilfov, ''Sf. Ioan'', ''Bagdasar-Arseni'', Municipal, Colţea, ''Marie Curie'' şi "Grigore Alexandrescu". 

Dintre persoanele rănite, 34 au fost transferate la clinici medicale din Austria, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Israel şi Elveţia. 

În următoarele două luni, numărul persoanelor decedate a ajuns la 63, iar în 14 martie 2016 numărul persoanelor decedate a ajuns la 64. Între victimele care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului s-au aflat şi membri ai trupei Goodbye to Gravity - basistul Alex Pascu, bateristul Bogdan Lavinius Enache, chitariştii Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru. 

În iulie 2017, un supravieţuitor al incendiului din clubul bucureştean Colectiv a murit, iar Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010 a spus că este cea de-a 65-a victimă a incendiului din Colectiv. "Este vorba de un băiat, ale cărui traume au continuat, aşa cum continuă în cazul tuturor victimelor din Colectiv - toţi cei care au fost în foc, dar şi părinţii lor - pentru care, din păcate, nu prea mai face nimeni nimic", a spus la acel moment preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010. 

Asociaţia Colectiv GTG 3010 a fost înfiinţată de cei care au avut de suferit în mod direct în urma incendiului din Clubul Colectiv şi, potrivit site-ului colectivgtg.com, numără printre membri săi victime ale incendiului, rude ale celor răniţi şi ale celor decedaţi. 

Ancheta declanşată după tragedia de la Colectiv a început prin deschiderea unui dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În aprilie 2016, dosarul Colectiv a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă în continuare. 

În dosarul Colectiv au fost trimişi în judecată patronii clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL. 

De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu - şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Moţoc - referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei. 

La 3 noiembrie 2015, ca urmare a incendiului din Colectiv mii de manifestanţi în Bucureşti şi alte câteva sute în ţară au cerut demisia premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea şi a primarului sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone. 

Guvernul Ponta a demisionat la 4 noiembrie 2015, premierul Victor Ponta a anunţat, la Palatul Victoria, depunerea mandatului său şi al întregului Guvern. 

La 4 noiembrie 2015 şi-a anunţat demisia şi primarul sectorului 4, Cristian Popesu Piedone. 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, la 21 martie 2017, OUG nr. 74/2016 prin care s-a stabilit prelungirea cu doi ani a posibilităţii decontării tratamentelor victimelor tragediei din clubul Colectiv, care beneficiază de îngrijire medicală în străinătate. Potrivit actului normativ, se aprobă plata, din bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru cheltuielile aferente tratamentului pentru victimele tragediei, care beneficiază de îngrijire medicală în străinătate, în continuarea tratamentului acordat în regim de spitalizare în unităţi sanitare publice din România şi din străinătate. Totodată, având în vedere faptul că în cazul unor tratamente medicale şi intervenţii chirurgicale plata cheltuielilor este solicitată în avans de către unele spitale din străinătate, s-a introdus şi posibilitatea de plată în avans pentru tratament. AGERPRES

×
Subiecte în articol: 135 de secunde colectiv