x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Premiere la Teatrul Gong

Premiere la Teatrul Gong

de Magdalena Popa Buluc    |    13 Sep 2019   •   14:10
Premiere la Teatrul Gong
Sursa foto: FOCUS EVENTS

Cenușăreasa se joacă în premieră la Gong, în limba germană!

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă joi, 12 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Aschenputtel – nur ein Märchen?” în regia Èvei Lábadi Megyes. Spectacolul va fi jucat în amintirea omului de teatru Lilly Krauss-Kalmár.

Una dintre cele mai frumoase povești din toate timpurile prinde viață într-o montare de excepție despre prietenie și miracolul viselor. Actorii Secției Germane a Teatrului „Gong” aduc un omagiu Sibiului romantic, printr-o montare ce reinventează povestea Cenușăresei în Palatul Brukenthal. Spectacolul imaginat de Èva Lábadi, pe ritmuri muzicale și cu mult umor, se constituie ca o pledoarie plină de candoare pentru lumea basmelor ca pilon al copilăriei universale și al bucuriei inocente.

Producția de la Sibiu se bucură de contribuția unor artiști importanți ca scenograful Dio Zoltán, co-fondator al Teatrului Ort Iki din Debrecen (Ungaria) sau compozitorul Cári Tibor, laureat al premiului UNITER pentru muzică în teatru. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Angela Páskuy, Claudia Stühler, Adrian Prohaska și Jenö Major. Traducerea textului din limba română în limba germană a fost asigurată de Beatrice Ungar. Acesta este cel de-al treilea spectacol montat de Èva Lábadi, la Sibiu, după „Da Yang și Prințesa Da Yin” și „Povestea celor trei purceluși... care sunt patru!”.

„Aschenputtel – nur ein Märchen?” va fi prezentat, de asemenea, în avanpremieră, miercuri, 11 septembrie, de la ora 18:00. Spectacolul este prezentat în limba germană, cu supratitrare în limba română, are o durată de aproximativ 45 de minute și se adresează copiilor cu vârsta peste 3 ani.

 

„O istorie a mâncării din cele mai vechi timpuri și până mâine” în premieră la Gong!

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă duminică, 15 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „#projectfood” în regia lui Robert Bălan, după un text original de Elena Vlădăreanu. Proiectul a fost comisionat pentru a celebra titulatura de Regiune Gastronomică a Sibiului, în 2019.

Comic și uneori ironic, dar degajat, dialogul actorilor Anton Balint, Lucia Barbu, Paul Bondane, Raluca Pavel și Alexandra Șerban exploatează una dintre cele mai discutate teme contemporane: ce mâncăm. Pornind de la pretextul unui proiect pentru școală, spectacolul de la Sibiu combină imaginația și cercetarea științifică pentru a ținti un mesaj convingător asupra risipei alimentare, într-un limbaj contemporan și ușor accesibil, ca o joacă, ce nu pune accent doar pe mâncare, ci și pe relația individului în destinul colectiv al umanității.

„Cu mâncarea nu-i de glumit. A fost întotdeauna una dintre preocupările principale ale omului. Că na... nu poți să faci prea multe cu burta goală. Dacă în alte vremuri jumătate din viață se ducea în găsirea și prepararea hranei, acum petrecem la fel de mult timp doar că în alegerea alimentelor de pe rafturi, în discuții despre ce ar trebui să mâncăm etc.”, a declarat Robert Bălan, în timpul repetițiilor.

„Fără excepție, toți cei cu care am vorbit în perioada documentării pentru acest text spuneau: oau, un text despre mâncare, ce tare! Așa zic și eu, foarte tare. Și foooooarte complicat, extrem de complicat. Ce să alegi, la ce să te oprești, despre ce să povestești? Citind multă literatură, de la Apicius și Athenaios pentru perioada antică, până la hiturile lui Anthony Bourdain, Kitchen Confidential și Crud, trecând prin tot felul de tratate, rețete, prin Istoria gustului (Paul Freedman), filme (minunatul Ospățul Babettei) și previziuni și rapoarte științifice despre alimentație în 2100, mi-am dat seama că a face o istorie performativă a mâncării este imposibil. Bun, aproape imposibil, am făcut o selecție de momente ghidată de teoria cum că alegerea hranei a fost și este un privilegiu.”, a mai adăugat Elena Vlădăreanu, autoarea textului pus în scenă.

Alături de cei doi creatori, proiectul se mai bucură de contribuția scenografei Anei Iulia Popov, coregrafei Ibi Cristea și a muzicienilor Charlie Fălămaș și Matli MC.  

„#projectfood – o istorie a mâncării din cele mai vechi timpuri și până mâine” va fi prezentat, de asemenea, în avanpremieră, sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 18:00. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și nu este recomandat celor cu vârsta sub 10 ani.

×