x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Sala Mare a Teatrului Naţional, deschisă sâmbătă cu "Înșir’te mărgărite"

Sala Mare a Teatrului Naţional, deschisă sâmbătă cu "Înșir’te mărgărite"

de Sebastian S. Eduard    |    13 Apr 2015   •   09:17
Sala Mare a Teatrului Naţional, deschisă sâmbătă cu "Înșir’te mărgărite"

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti anunţă premiera spectacolului „Înșir’te mărgărite”, versiune scenică de Dan Puric după feeria–poem dramatic a lui Victor Eftimiu, eveniment ce inaugurează Sala Mare şi marchează finalizarea amplului proces de reconstrucţie, reabilitare şi modernizare a Teatrului Naţional”I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Montare de anvergură, „Înșir’te mărgărite” ne îmbie să descoperim, sub noua „pălărie” a Sălii Mari, un univers plin de culoare şi de poezie: 80 de interpreţi, de la actori debutanţi la nume consacrate, 300 de costume şi o mulţime de pălării impresionante, minuţios lucrate în atelierele teatrului, muzică originală semnată de Gheorghe Zamfir, pantomimă, step, dans şi balet, reunite într-o viziune regizorală debordantă, ce se adresează unei categorii largi de public.

Puţină istorie

Feeria dramatică a lui Victor Eftimiu s-a jucat pentru prima dată pe scena Teatrului Național din București în 1911. Cu această piesă, considerată eveniment de criticul Eugen Lovinescu, prolificul autor devenea faimos la numai 22 de ani. De atunci, textul a suferit modificări şi a fost montat în numeroase versiuni pe scenele ţării.

„Lectură” în viziunea lui Dan Puric

Viziunea cu care vă veţi întâlni pe scena Tetrului Național din București reprezintă o nouă provocare pentru actorul și regizorul Dan Puric, el realizează și de astă dată o „lectură” originală, printr-o îmbinare firească între textul clasic și mijloacele teatrale care l-au consacrat ca artist. În versiunea lui, „Înșir’te mărgărite” este o transfigurare a feeriei într-un poem închinat iubirii.

„Nu ştiu cum, dar Eftimiu a făcut un basm modern fără să-l modernizeze, ne spune Dan Puric. I-a păstrat sănătatea sufletească, inocenţa şi frumuseţea. S-a jucat. Şi pe mine m-a atras starea de joc a lui Eftimiu faţă de poveste. Într-o societate confuză în care lipsesc reperele morale, iar axul valoric este perturbat, basmul clarifică, limpezeşte. El nu poate să mintă, pentru că este făcut pentru copii. Nevoia de basm este cu atât mai necesară astăzi, când lumea se urâţeşte, iar basmul devine un reflex de igienă sufletească… Acest spectacol este profund românesc şi, de aceea, poate fi oricând internaţional”.

Cu”Înșir’te mărgărite”, creatorul de teatru ne ajută să descoperim drumul înspre noi înşine.

Să visăm, să trăim povestea... „Povestea” lui Dan Puric copleşeşte prin monumentalitate tragică, dar şi prin duioşie, atribut care o apropie de substanţa basmului românesc, de adevărul fundamental al vieţii.

Scenografia și costumele sunt semnate de Doina Levintza, al cărei concept pune în valoare un univers luxuriant de forme și culori.

În rolurile principale ne întâlnim cu Dan Puric, Constantin Dinulescu, Maria Dinulescu/Beatrice Rubică, Lari Giorgescu/Ștefan Ruxanda, Silviu Biriş/Gavril Patru, Irina Cojar, Carmen Ionescu, Ovidiu Cuncea, Alexandru Hasnaş, Axel Moustache, Eduard Adam, Oana Vânătoru, Afrodita Androne, Iuliana Moise, Tatiana Constantin, Erika Băieşu, Violeta Huluba, Florin Roșu, Silviu Oltean.

Premiera oficială a spectacolului va avea loc sâmbătă 18 aprilie 2015, iar primele întâlniri cu publicul spectator în zilele de 19, 21, 29 şi 30 aprilie, de la ora 19.00.

×