x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Societatea de azi, luată în derâdere în „Revizorul”

Societatea de azi, luată în derâdere în „Revizorul”

de Maria Sârbu    |    06 Oct 2011   •   21:00
Societatea de azi, luată în derâdere în „Revizorul”

Astazi, dupa 175 de ani de la citirea pentru prima data in public si de la premiera, la Teatrul Alexandrinski din Sankt Petersburg, comedia lui Gogol 'Revizorul' este considerata actuala de foarte multi regizori. Printre acestia se numara si Vadas Laszlo, cel care a pus in scena, in deschiderea stagiunii la Teatrul 'Anton Pann' din Ramnicu-Valcea, aceasta piesa (foto sus). Gogol era deranjat de lipsa corectitudinii la om si de aceea a ingramadit 'toate relele societatii' in 'originala comedie in 5 acte'. Textul fusese etichetat, la prima lectura, 'o farsa jignitoare' la adresa artei. Dar, potri­vit unor istorici de arta, tarului Nicolai I i-ar fi placut foarte mult spectacolul de la 'Alexandrinski', razand cu pofta.

A ras cu hohote si a aplaudat frenetic publicul valcean la recenta premiera. Nu este vorba in spectacol de societatea de pe vremea lui Gogol. Lipseste samovarul, nimeni nu indeamna la ceai. Lipseste balalaica, nu se canta ruseste – barem Katiusa. Vadas Laszlo nu a fost interesat de asa-zisa 'atmosfera ruseasca'. El crede ca 'Revizorul' e un spectacol cu lume ciudata, in care multi spectatori ar trebui sa se recunoasca si aceasta capodopera a dramaturgiei universale nu are cum sa dispara. Si-a propus o montare actuala si a facut-o. A adaptat, cu bun-simt, textul, in­lo­cuind 'limbajul ar­ha­ic cu cel din zi­le­le noastre', caci a fo­lo­­sit 'o traducere ve­che'. Convins ca ide­ea piesei va fi me­reu ac­tuala, regizorul cre­de ca ea trebuie adusa in actualitate, 'in zona noastra, pentru ca de fapt vor­bim despre noi si lumea noastra', dupa cum ne-a mar­tu­risit.

Atent sa nu cada in derizoriu, el s-a bazat pe jocul actorilor 'mai vechi' ai teatrului – Radu Constantinov, Doru Zamfirescu sau chiar Romul Morutan, Irina Melnic si altii, care au 'ajutat' un grup de novici sa-si primeasca 'botezul' scenei, sustinandu-i artistic. Sase absolventi de Teatru de la Cluj, promotia 2011, au fost invitati, de Adrian Roman, directorul teatrului, sa joace in 'Revizorul', printre care si Catalin Vieru (in rolul Hlestakov). I-a ajutat enorm, in aceste vremuri cand tinerii nu pot fi angajati. Acest proiect e deschiderea lor in profesiune. Si sa stiti ca sunt buni. Toti au facut un spectacol cu priza la public, contribuind si Albert Alpar (sce­no­grafia) si Cari Tibor (muzica). Merita aceasta creatie mai multa atentie, dar nu permite spatiul, insuficient, din pagina de ziar. Indemn la vizionare!

Am mai vazut la 'Anton Pann' un spectacol – pentru copii: 'Printul fericit' (foto jos), realizat de acelasi Vadas Laszlo, dupa Oscar Wilde, cu Irina Melnic in rolul principal. E o incantare... E despre bunatate: deci, pentru copii si maturi.

×
Subiecte în articol: teatru revizorul gogol