Ştefan Caraman: ”Am un stil colţos şi franc”

Prin intermediul teatrului, pătrundem într-un univers incredibil pe care autorul şi l-a imaginat. Sufletul autorului stă pitit între paginile textului, iar noi, cu sau fără voia acestuia, ne putem lumina citind, învăţând. Textele lui Ştefan Caraman au atras interesul unor regizori preocupaţi de experiment, pentru că uneori surâsul îţi îngheaţă pe buze citindu-le. Sunt aduse în faţa ta situaţii de care te-ai lovit măcar o odată în viaţă, însă temerar prin definiţie, cu un simţ al cuvintelor aparte, ştefan Caraman ţi le aşază pe tavă frumos. E suficient să te deschizi şi să înţelegi. Este un dramaturg cu har, un pragmatic al cărui glas te încălzeşte şi te aduce la suprafaţă, altfel decât se întâmplă cu alţi autori. Se consideră un individ matur, traversat des şi temeinic de crize, cu priviri aruncate des în urmă, adunând în portbagajul existenţial tot mai multe concluzii. Din aşa-zisa sa oboseală s-au născut ”Scrisori pentru Rita” şi ”Întoarcerea de acasă” şi nu numai, prilej pentru noi de a vi-l aduce aproape într-un interviu altfel.

De ce ai ales cuvântul? Puteai să alegi foarte bine orice număr sau cifră. Puteai să alegi pământul, cerul, apa sau aerul. De ce cuvântul?
E simplu. Cuvântul m-a ales pe mine. Asta încă de când eram copil. Mi-a plăcut mult să citesc, eram fala profesoarei mele de limba română din şcoala generală. Cuvântul e poarta de la suflet spre carne. Cuvântul e expresia generozităţii, pentru că el oferă şi niciodată nu cere.

Ce fac cuvintele tale? Farmecă, ating, lovesc, trezesc, dezvoltă, construiesc, vindecă? Cum arată sufletele vindecate de cuvintele tale? Le-ai întâlnit vreodată?

Ah, cuvintele fac multe lucruri. Am mereu în minte o prelegere a Ioanei Pârvulescu despre puterea cuvintelor. Cuvintele îmbrăţişează, dar şi strangulează. Cuvintele trezesc, dar şi sperie. Cuvintele construiesc, dar şi dărâmă până la temelie. Cuvintele ca mesaje într-o sticlă şi cuvintele ca arme de asalt. Nu ştiu cum arată sufletele vindecate de cuvintele mele şi în mod cert nu vreau să ştiu cum arată sufletele rănite de cuvintele mele. Căci sunt, sunt...

Preferi şoapta sau urletul?

Nu ştiu. Uneori prefer să şoptesc, alteori prefer să urlu. În general la întrebarea asta răspund ceilalţi.

Scrii teatru, eşti unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi. Mai contează astăzi, acum critica? Mai există ea? Premiul UNITER este echivalent cu…?

Critica de teatru se fixează în general pe spectacolul de teatru, pe jocul actorilor, pe îndemânarea regizorului, pe creativitatea scenografului... dramaturgul e undeva la urmă; ba nu, el nu e la urmă, el e cel care leagă de fapt toate aceste piese de puzzle. E o impietate să te apuci să critici un text de teatru pentru că, practic, nu ai instrumente. Singurul judecător al piesei este regizorul sau secretarul literar pentru că ei decid dacă ce ai scris tu e bun să susţină un spectacol sau nu. şi apoi spectatorul. În România se mai găsesc critici literari setaţi să judece textele dramatice, dar comit o eroare de intenţie pentru că acest tip de scriitură nu este literatură, ci mai degrabă o piesă de arhitectură, ceea ce ei nu pot evalua. Finalmente, premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului ar trebui să fie un eveniment (un obiect pe care să se bată regizorii, directorii de teatru, ICR, traducători, producători, agenţi etc.). Nu e.

Ai vreun dinte împotriva cuiva?

N-am antipatii în lumea teatrală sau literară. Am în schimb o grămadă de amiciţii şi câteva frumoase prietenii. În schimb am un stil colţos şi franc. Asta înseamnă că există o posibilitate foarte mare să fiu un personaj antipatic. Uneori regret asta, alteori nu realizez. De cele mai multe ori mi-e egal, fiind uman şi comun. În fine, nu e o prioritate pentru mine să fac frumos. E prea târziu să mă mai schimb.
Crezi că teatrul, în forma lui actuală, trage să moară sau transfuzia cu sânge proaspăt îi va da o şansă să trăiască şi după sfârşitul lumii?
Întrebarea ta subsumează un context în care teatrul ar fi ceva mare, important şi oarecum indispensabil construcţiilor sociale de tot felul. Eu cred că teatru e o joacă de oameni mari pentru oameni mari. Asta n-o să moară niciodată. Teatrul va fi şi trebuie să fie intotdeauna marginal, rebel şi revolut. Formele care deviază în Instituţie sunt simple obiecte de muzeu şi beneficiază de publicul adecvat (sărac în simţiri, snob şi comod). Să-l ţină acolo la el. Pe de altă parte sclifoseniile de tip esteticist, eseistic, teoretic sunt moarte din start. E păcat că în România există un număr atât de are de băgători de seamă în ce priveşte teatrul, sunt chiar mai mulţi decât artiştii... E păcat de viaţa lor ratată vreau să spun.

Cum te-ai întâmplat ca autor dramatic?

Păi s-a întâmplat. Am scris un text de proză cu personaje. L-am trimis la un concurs de piesă în care juriul era format din doi iluştri scriitori români (Doru Mareş şi Răzvan Petrescu), mi-au dat premiul I şi de aici a început nebunia.

Personajele tale… Cum le construieşti? Cum începi să le şlefuieşti?

Nimeni, niciodată nu o să-ţi explice cum face. ştii de ce? Pentru că nu ştie. E o magie…

Cât de des te înfurii şi de ce?

Mă înfuriam des, acum cu vârsta plus trainingul de management în business m-au învăţat să mă stăpânesc, sau să evit, sau să controlez. Mă înfurii, aşadar, rar. Nu fac mai urât ca alţii. Nici mai frumos. Înjur, atât. Nu lovesc. Finalmente, dispar.

De ce “Scrisori pentru Rita” a creat controverse?

Nu am acest feedback sau, mai exact, nu-l am atât de bine conturat în acest sens. Am ales să intermediez direct între carte şi cititori, fără prea mare implicare a criticilor (în al căror simţ nu cred deloc), a comentatorilor de tot felul. Aşadar dacă “scrisorile” sunt controversate, e o chesiune strict legată de cititorii mei, ei îmi dau feedback, unii le plac, alţii nu... dar aşa e normal, nu e nimic special în asta. Pe unii i-a scos din spital, pe altii i-a făcut să arunce obiectul cărţii în foc. Unii afirmă că e genială, alţii că e o mizerie. Dar ei sunt cititorii mei, au plătit să citească acest volum, e dreptul lor să o accepte sau să o respingă. Pe de altă parte, cartea asta a primit suficientă recunoaştere de la instituţii (ICR Praga m-a invitat la Târgul internaţional de carte de acolo, USR Dobrogea mi-a decernat premiul pentru cel mai bun roman al anului 2011 etc.), astfel încât să o securizeze în faţa cârcotaşilor. Dar, încă o dată, sunt lucruri simple, româneşti, nu putem fără ele.

Ai primit vreodată răspunsuri mulţumitoare la întrebările tale?

Sunt setat să răspund la întrebări, să rezolv probleme şi să găsesc soluţii. Aşa sunt, aşa o să mor.

Cât înseamnă vulgar şi cât înseamnă decent în viaţa românilor astăzi?

Hai să definim lucrurile. Ce înseamnă vulgar. Majoritatea asociază vulgaritatea cu limbajul sau cu anumite atitudini marginale. Cred că e greşit. Cred că vulgaritatea e doar o chestiune de context. Cred că pula este la Creangă un subiect fabulos de poveste, iar la Giovani Becali o înjurie. Cred că Janis Joplin descălţată şi zăludă e o imagine impresionantă, iar Madonna pe scenă e doar o babă în chiloţi. În viaţa românilor de azi proporţia vulgar/decent e un pic mai apăsată spre deosebire de proporţia acestora în alte ţări. Dar nu fundamental. Nu suntem nici mai înapoiaţi, nici mai răsăriţi decât alţii.

Un one-woman-show ce recompune din piese de puzzle chipul şi confesiunea unei femei copil înseamnă  “Întoarcerea de acasă”… Ce te-a îndemnat să păşesti pe drumul acesta al universului feminin?

Un lucru pragmatic. La începuturi nu-şi prea găseau loc în textele mele de teatru personajele feminine. Nu-mi ieşeau, sau poate mi-era teamă să le construiesc, sau poate nu ştiam cum se face. Apoi o actriţă m-a rugat să-i scriu un monolog, apoi pentru că nu am ştiut am rugat-o să-mi povestească viaţa ei secretă pe două pagini, apoi ea a avut curaj şi mi-a povestit-o, apoi a ieşit ÎNTOARCEREA DE ACASă şi imediat nu am mai avut o problemă cu acest tip de personaj,

Ce înseamnă acasă pentru ştefan Caraman?

Acasă.

Cât de mult s-a inspirat dramaturgul din experienţa directorului de bancă?

În niciun fel. Mai degrabă directorul de bancă s-a inspirat din experienţa dramaturgului. Până şi în banking (sau mai ales aici) ai nevoie să fii creativ şi inspirat.