x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Tata e minunea vieţii mele"

0
Autor: Monica Andronescu 27 Iul 2009 - 00:00
/Agerpres

Undeva pe la mijlocul lui noiembrie al anului trecut, înainte de ultima reprezentaţie cu "Aşteptând la arlechin", am întâlnit-o pe Raluca Zamfirescu, una dintre cele mai iubite actriţe ale Teatrului Naţional, şi am avut şansa să-mi acorde atunci ultimul interviu.



Suferinţa provocată de cancerul care a mistuit-o în acele ultime luni avea s-o împiedice apoi să se mai ridice din pat şi să mai urce vreodată pe scena pe care a jucat aproape o viaţă. Era plină de lumină şi înţelegea că sfârşitul îi e aproape. Dar nu se temea... Aştepta cu un fel de nerăbdare senină să-şi reîntâlnească tatăl, minunea vieţii ei, pe George Mihail Zamfirescu, într-o altă lume. La 21 decembrie, Raluca Zamfirescu avea să se prezinte la întâlnirea visată...

"Eu m-am născut în Ferentari. Sunt un copil de mahala. Dar Ferentariul meu este altul, nu cel de azi. Erau străzi cu muncitori, cu oameni cumsecade, bunicul meu era tâmplar şi bunica la fel. Acolo am crescut, am avut în copilărie prietene care mai târziu, când eu am crescut şi am intrat în teatru, s-au angajat la Adesgo, la fabrica de ciorapi. Acolo, în Ferentariul acelei perioade îmi este sufletul", începe povestea Raluca Zamfirescu.

"La vârsta mea, amintirile din copilărie sunt tot ce mai contează. Mai ales că eu am avut nişte părinţi în mod deosebit hăruiţi de Dumnezeu. Tata a fost scriitor, mama la fel... Când s-au căsătorit erau foarte tineri. Mama era şi ea poetă la cenaclul Macedonski şi acolo s-au cunoscut.

Mă doare cumplit acum, când aud că în Ferentari se întâmplă câte se întâmplă. Pentru mine nu e aşa. Oamenii pe care-i cunosc eu sunt oamenii din «Domnişoara Nastasia». Acolo, la tata, care era gazetar tânăr, venea Panait Istrati şi tata îi lua interviuri. Panait Istrati era internat la sanatoriu, pe Viilor. Era bolnav de tuberculoză. Iar după ce a scris «Spovedania unui învins», tata i-a luat o serie de interviuri. Noi aveam casa pe pământ şi în faţă era un chioşc acoperit de trandafiri roşii, mici. Iar la intrarea în casă aveam un cireş. Şi mi-aduc aminte cum Panait Istrati îi spunea tatei despre cireşul ăsta: «George, aici este o minune!».

Ce frumos stăteau ei sub cireşul ăla de vorbă, şi noi, eu şi sora mea Gabriela, când trebuia să ne retragem, seara, ne duceam la domnul Istrati şi-i spuneam: «Săru-mâna!». Mă cutremur şi acum când îmi aduc aminte cum îmi dădea mâna, ca un părinte bun. Rugăciunea mea de seară către Dumnezeu era: «Dă, Doamne, sănătate mamei, tatei, lui maica mare, lui taica mare, Gabrielei, mie minte şi noroc şi dă-i sănătate domnului Panait Istrati». Pentru că ştiam că e foarte bolnav.

Acolo venea majoritatea colegilor tatei, Victor Ion Popa, Zaharia Stancu... Cu ei am crescut. Copilăria mea nu este decât un basm cu zei, cu semizei, un basm după care tânjesc."
"A MURIT TATA..."
O umbră i se aşterne peste priviri şi gân­du­rile i se întunecă. Iar când copilăria a trecut... o întreb. "A murit tata", îmi răspunde simplu. "La 38 de ani. Tuberculoză pe fond diabetic. Şi ultima lui dorinţă a fost să învăţăm. Tăticu' a plecat, ne-a lăsat pe când eram destul de mici. Ca să-i împlinesc visul m-am înscris la Facultate, am făcut Litere. El a suferit toată viaţa, pentru că nu a avut studii superioare.

Adevărul este că n-am fost foarte bucuroasă să merg spre Litere şi Filozofie, dar îi promisesem tatei că am să învăţ şi, pe lângă Institutul de Teatru, cum îi zicea pe atunci «Academia Regală de Mu­zică şi Artă Dramatică», am făcut şi Litere. Ca omagiu, ca un cuvânt dăruit tatei. Tot atunci, noi ne-am mutat din Ferentari, lăsând acolo pe maica mare şi pe taica mare, şi ne-am dus mai spre centru. Dar astea deja am impresia că sunt momente de vis, că nu le-am trăit eu...

Mi-am dus viaţa greu. Noi am fost oameni săraci. Bunicul a murit la un an după tata şi atunci am luat-o şi pe maica mare la noi. S-a vândut casa din Ferentari şi noi ne-am conti­nuat viaţa destul de greu cu o mamă formidabilă, care ne-a crescut şi a avut grijă de noi. Iar noi, sora mea şi cu mine, am fost oameni cuminţi. Mai cuminte soră-mea decât mine... Fiindcă eu, nu-i aşa?!, mă înscrisesem la Academia de Teatru... Am fost eleva maestrului Ion Manolescu şi aveam profesori pe Maria Filotti, Marioara Voiculescu, Victor Ion Popa.

La un examen de actorie de anul II, în sală fiind Victor Ion Popa şi mai mulţi directori de teatre, Victor Ion Popa m-a chemat la el. Era pe atunci director la Teatrul «Muncă şi lumină». Avea o trupă în care erau şi maestrul Beligan, şi Giugaru, şi Irina Răchiţeanu. M-a întrebat câţi ani am şi i-am spus că 17. Pe urmă m-a întrebat de părinţi. I-am răspuns că tata a murit şi că îl chema George Mihail Zamfirescu. A fost foarte emoţionat, pentru că el şi tata fuseseră prieteni, şi mi-a zis: «Eşti fata lui Gemi!?» A doua zi m-a chemat la el la teatru şi m-a angajat. Pe vremea aia, 9.000 de lei însemna o sumă formidabilă. Datorită lui am ieşit din situaţia grea în care eram, eu îl consider al doilea tată al meu, tată spiritual. A şi vrut să mă înfieze, dar eu n-am fost de acord să-mi schimb numele tatei. Aşa m-am angajat la el la teatru."

Revenim la subiectul care simt că-i e cel mai drag: G.M. Zamfirescu şi lumea acelui început de veac. O întreb cum şi-l aminteşte acum. "Ca o flacără. Tânăr. De stânga. Tata... este minunea vieţii mele. Eu am îmbătrânit, dar îl iubesc şi acum la fel de mult, îl respect şi mi-e teamă de întâlnirea cu el. Să nu zică: «Raluca, ce-ai făcut cu viaţa ta?»."
CIMITIRUL... ŞI TEATRUL
Alegerile în viaţă i-au fost şi direct şi indirect influenţate de cel care a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori ai acelor vremuri, astăzi puţin uitat...

"Tata a fost director de scenă la Teatrul Na­ţio­nal din Iaşi. Acolo erau şi Topârceanu, şi Ioan Sava, un foarte mare regizor. La un moment dat a avut nevoie de nişte copii într-un spectacol. Şi m-a distribuit într-o piesă în care se pare că am fost... destul de bine. Şi am ştiut că altceva nu mai pot să fac. Trăind în teatru, tata fiind director de scenă acolo, mâncând teatru pe pâine, n-am ştiut să fac altceva, n-am putut. Şi tăticu' a fost de acord cu mine. M-au încurajat şi ceilalţi: Topârceanu, Emil Serghie, Mihail Sa­do­veanu.

Am mers pe drumul acesta. Dar n-am avut niciodată veleităţi de mare actriţă. Am ju­cat tot ce mi s-a dat. N-am fost pretenţioasă nici­odată. M-am bucurat de viaţă, m-am bucurat că sunt fata tatei şi a mamei. Mama mea a fost o minune de femeie. Am fost veselă şi bu­cu­roasă şi mi-a plăcut meseria asta. N-am vrut să joc numai roluri principale, am jucat orice cu acelaşi drag, de parcă aş fi fost distribuită în nu ştiu ce Julietă sau Ofelie. Eu am fost cu­min­te, în general, în teatru. Spre deosebire de tata, care nu era cuminte. Tata a fost un luptător. Toate articolele lui, despre teatru, despre po­li­ti­că... Se lupta în permanenţă, dar a fost înfrânt de viaţă, pentru că a murit la 38 de ani. A fost te­ribil.
NE-A LĂSAT AŞA... FĂRĂ ORIZONT, FĂRĂ BUSOLĂ."
Gândurile îi revin la străzile din Ferentari şi spune cu tristeţe. "Acolo a rămas casa... Am fost de multe ori înapoi, dar am rămas la poartă. Sunt alţi proprietari, n-am îndrăznit să intru. Este o plăcuţă pe care scrie: «Aici a trăit G.M. Zamfirescu», dar n-am îndrăznit să mai intru. Mi se pare că din tot ce am avut noi acolo n-a mai rămas decât, într-o cameră, o sobă de teracotă. Atât. A trecut viaţa peste casă şi peste noi. Am acasă nişte tablouri - sora mea a fost pictoriţă - cu părţi din străzile din Ferentari. Aia era lumea din «Domnişoara Nastasia». Şi personajele din «Idolul şi Ion Anapoda» au trăit acolo. Stăvăroaia a stat chiar lângă noi, un gard ne despărţea. Deci, i-am cunoscut."

Îmi povesteşte apoi cum rolul de care se leagă cea mai frumoasă istorie a vieţii ei de actriţă este, desigur, cel al Domnişoarei Nastasia. "Era visul vieţii mele. Am jucat-o şi am avut cronici foarte bune. Nu ştiu cât de bună am fost, dar eu am dat în Domnişoara Nastasia tot ce era adunat în sufletul meu. Păstrez multă recunoştinţă lui Zaharia Stancu, fiindcă el m-a impus în acea distribuţie. Am văzut însă «Domnişoara Nastasia» cu Sorana Ţopa, care era mare tragediană, aici, la Teatrul Naţional. Nici nu îndrăznesc să mă compar cu ea. Dar ea lucrase cu tata..."

Ce pierdere a făcut-o să sufere cel mai mult? "Moartea tatălui meu şi a băiatului meu. Băiatul meu a fost bolnav. Atunci nu se putea să plece din ţară. A avut o complicaţie re­na­lă, am cerut voie partidului să mă lase să plec cu el la Cape Town, unde lucra Barnard, să-i facă un transplant de rinichi, dar nu m-au lă­sat. Copilul meu a murit exact la 39 de ani, ca şi tata. Astea sunt cele două grave nenorociri prin care am trecut, care m-au marcat şi m-au făcut să cred că viaţa nu era chiar aşa de frumoasă cum credeam eu când eram tânără. Iar, astăzi, locurile care-mi sunt cel mai aproape de suflet sunt cimitirul... şi teatrul. Drumurile mele se încrucişează cu drumurile celor plecaţi. Şi e normal, la 84 de ani câţi am..." Împlinise 84 de ani la 1 noiembrie. "La 84 de ani, ce vrei? Să-ţi spun ce visuri am pentru viitor? N-am nici un vis. Doar atât. Cât mai e de trăit, până când Dumnezeu are să zică «Până aici ţi-a fost», măcar să fie zile mai bune, nu atât de grele cum îmi sunt mie acum." Şi Dumnezeu avea să zică "Până aici" peste doar o lună...
"EU CRED ÎN TEATRUL ADEVĂRAT"
Îmi vorbeşte cu un fel de amărăciune înţelegătoare despre teatrul şi lumea de azi. "Mie, teatrul de acum nu-mi place. Dar simt că este o formă de protest a oamenilor tineri împotriva vremurilor pe care le-am trăit noi şi care au fost destul de grele. Încerc să înţeleg. Vreau să înţeleg, îmi dau seama că trebuie să se schimbe ceva, dar nu aşa. Eu fac parte dintr-o altă generaţie. De exemplu, Marcel Anghelescu, un mare actor, care a jucat aici la noi toată viaţa lui, când a fost pus de Mihai Berechet să spună cuvântul «cur» pe scenă, a spus: «Eu plec acum din teatru. Asemenea vulgarităţi eu nu pot să spun. Dacă vreţi, daţi-mă afară, dar nu pot».

Teatrul în care cred eu este teatrul adevărat. Teatrul care să arate oamenilor drumul, să-i îndrume, să le arate adevărul. În viaţa asta de actor nu depinzi numai de tine, depinzi de alţii. Faci ce poţi cât mai bine şi cu cât mai multă credinţă şi adevăr. De altfel, asta e calitatea principală a unui actor: adevărul pe care-l transmite."

O întreb de ce-i e dor şi ochii i se umplu de lacrimi. "De tata. Şi de băiat. Şi de mama. De familia mea. Mi-e tare dor de Victor Ion Popa. Şi de Zaharia Stancu. Şi mi-e dor de linişte. Mi-e dor de toţi. Am cunoscut foarte mulţi oameni. L-am cunoscut pe Blaga, l-am cunoscut pe Emil Botta, dar n-am timp să-ţi povestesc... Pe Blaga l-am cunoscut când eram studentă la filozofie. Şi s-a legat o prietenie... Vai, cum pot să spun prietenie?! Eu eram un ţâşti-bâşti. Şi el era marele Blaga. Mi-a trimis câteva cărţi cu autografe. Aş fi vrut să joc în piesele lui, dar nu s-a putut. Iar Emil Botta... Am fost parteneră cu el. Un tip foarte interesant, un actor mare şi un intelectual deosebit. Emil... N-am să-l uit niciodată. Era nebun, era formidabil. Ce mare actor! Ce bun prieten! Vezi? Ăştia sunt oamenii pe care îi doresc alături de mine. Poate o să ne întâlnim acolo... sau poate nu. Aş vrea să ştiu de unde am venit, ce e cu mine în lumea asta şi unde mă duc."

Când am rugat-o să-şi adreseze sieşi o întrebare, o întrebare care a chinuit-o sau o chinuieşte încă, a rostit fără să stea pe gânduri: "«Ce-ai făcut cu viaţa ta, Raluca?». Nu ştiu dacă mi-am îndeplinit toate sarcinile cu care am venit pe lumea asta. Când am să ajung acolo, în faţa tatei, aştept să văd ce va spune el. Eu am vrut să-i închin lui viaţa şi cariera mea. Aş vrea ca toţi părinţii să fie iubiţi aşa cum l-am adorat noi, şi eu şi sora mea. Un copilandru era când a murit, ca şi băiatul meu. Dar eu îmi aduc aminte de ei aşa tineri, şi frumoşi, şi puternici".
Citeşte mai multe despre:   teatru,   n-am,   teatrul,   panait istrati,   murit,   tata,   tatei,   biblioteca pentru toţi

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

„Şotron printre poveşti” online cu Teatrul „Stela Popescu”

„Şotron printre poveşti” online cu Teatrul „Stela Popescu”
Teatrul Stela Popescu îşi continuă activitatea online şi în aceste zile cu programul „Şotron”. De-a lungul primăverii, actorii teatrului au prezentat diverse programe online dedicate publicului fidel, luna...

După Sundance și DOK.fest München, încă un premiu pentru „Acasă”, filmul de debut al lui Radu Ciorniciuc: Premiul Special al Juriului la Thessaloniki Documentary Festival (Special Jury Award)

După Sundance și DOK.fest München, încă un premiu pentru „Acasă”, filmul de debut al lui Radu Ciorniciuc: Premiul Special al Juriului la Thessaloniki Documentary Festival (Special Jury Award)
Galerie Foto „Acasă”/ „Acasă, My Home”, documentarul ce urmărește cu empatie povestea unei familii care luptă pentru acceptare și propria definiție a libertății, după 20 de ani petrecuți în Delta Văcărești, a...

Spectacolul de balet „Lacul lebedelor”, dedicat  Românilor de Pretutindeni

Spectacolul de balet „Lacul lebedelor”, dedicat  Românilor de Pretutindeni
Opera Națională București în parteneriat cu Administrația Prezidențială și cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, dedică un spectacol românilor aflați departe de țară.   De Ziua...

CĂLĂUL, film descris de Almodóvar drept „o capodoperă absolută”, weekendul acesta, gratuit pe Vimeo

CĂLĂUL, film descris de Almodóvar drept „o capodoperă absolută”,  weekendul acesta, gratuit pe Vimeo
• Filmul CĂLĂUL, în regia lui Luis García Berlanga, a primit Premiul FIPRESCI în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, ediția 1963 • Luis García Berlanga – una dintre figurile emblematice ale cinema...

Copiii deschid ferestrele lumii. Radio România Cultural se alătură, impreună cu copiii din România, campaniei internaționale ‘’Our Windows, Our World”

Copiii deschid ferestrele lumii. Radio România Cultural se alătură, impreună cu copiii din România, campaniei internaționale ‘’Our Windows, Our World”
De 1 Iunie, Radio România Cultural invită copiii din România să se alăture campaniei „Our Windows, Our World” (Ferestrele noastre, lumea noastră). ”Our windows, Our World” este un proiect căruia i s-au...

Primul mare festival din Europa Centrală și de Est - FITS se va organizeaza online

Primul mare festival din Europa Centrală și de Est - FITS se va organizeaza online
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, primul mare festival din Europa Centrală și de Est, va fi organizat online în acest an. Pe lângă secțiunile obișnuite, festivalul are din acest an și secțiunea...

Doliu la Hollywood. Un actor din "Seinfeld" a murit. Avea 87 de ani și suferea de cancer

Doliu la Hollywood. Un actor din "Seinfeld" a murit. Avea 87 de ani și suferea de cancer
Veteran al filmelor și serialelor de televiziune, Richard Herd a murit la vârsta de 87 de ani, transmite cnn.com.  Acesta suferea de cancer și a decedat în locuința sa din Los Angeles, înconjurat de...

Educație. Diverse la sistemul actual

Educație. Diverse  la sistemul actual
Galerie Foto Se discută foarte mult în perioada aceasta despre cum ar trebui să se schimbe școala și sistemele de învățământ după pandemie. S-a vorbit mult și înainte, sunt țări unde online-ul a funcționat impecabil,...

Editura RAO lansează Sodoma - Anchetă în inima Vaticanului

Editura RAO lansează Sodoma - Anchetă în inima Vaticanului
„Homosexualitatea în rândul preoțimii este problemă gravă, care mă preocupă.“ – Papa Francisc   HOMOSEXUALITATE,   PUTERE,   IPOCRIZIE Începând cu data de 15 iunie,...

Teatrul Național Iași continuă stagiunea online cu o nouă premieră: „Stop joc!”

Teatrul Național Iași continuă stagiunea online cu o nouă premieră: „Stop joc!”
Actorii Teatrului Național Iași continuă stagiunea pe Scena 5, platforma virtuală deschisă imediat după închiderea celorlalte patru săli de joc. Vineri, 29 mai, de la ora 18:00, va fi difuzată premiera Stop joc!...

De 1 iunie, muzica mare pentru cei mici

De 1 iunie, muzica mare pentru cei mici
Mari muzicieni români au răspuns invitației Radio România Muzical de a explica marea muzică celor mici: un cadou de 1 iunie pentru toți copiii. Luni, 1 iunie, începând cu ora 10.00, din jumătate în jumătate...

Ziua Copilului la ODEON

Ziua Copilului la ODEON
Teatrul Odeon sărbătorește al treilea an la rând Ziua Copilului. Pentru că suntem la cea de-a treia ediție, anul acesta oferim tuturor copiilor - mai mici sau mai mari, de peste tot din țară sau din...

Papa Francisc l-a numit pe Mons. László Kerekes Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia

Papa Francisc l-a numit pe Mons. László Kerekes Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia
Galerie Foto Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit astăzi, 26 mai 2020, pe Mons. László Kerekes Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia. Mons. László Kerekes este al 27-lea Episcop Auxiliar...

Au fost aleși câștigătorii concursului Write a Screenplay for Anamaria Marinca și Vlad Ivanov

Au fost aleși câștigătorii concursului Write a Screenplay for Anamaria Marinca și Vlad Ivanov
Galerie Foto Au fost aleși câștigătorii celei de-a doua ediții a concursului de scenarii: WRITE A SCREENPLAY FOR…/ SCRIE UN SCENARIU PENTRU…, organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe, în cadrul...

MUZICIENI ROMÂNI LA ROMA. Stagiunea muzicală virtuală a Accademia di Romania in Roma

MUZICIENI ROMÂNI LA ROMA. Stagiunea muzicală virtuală a Accademia di Romania in Roma
Galerie Foto În perioada 16 aprilie – 24 iunie 2020, Accademia di Romania in Roma organizează, pe pagina de Facebook a instituției, proiectul Muzicieni români la Roma. Stagiunea muzicală a Accademia di Romania in Roma....
Serviciul de email marketing furnizat de