Teatrul din Piatra-Neamţ, teatrul vitalităţii

Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ respiră, există, într-o vreme în care munca şi viaţa teatrelor este crunt ameninţată nu atât de lipsa banilor, cât de cutume noi, materialiste, adică noi liste de valori existenţiale – de “asta” avem nevoie, de “asta” nu, pentru că nu iese câştigul.

Un teatru într-un oraş înseamnă soarele-n ferestre, înseamnă respectul pentru inimă şi suflet.

Am fost la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Teatrului de la Piatra-Neamţ dedicat tineretului care sta sub semnul sloganului “pledez pentru tineri”.

Două săptămâni acest oraş a avut şansa oboselii prin cultură. Spectacolele importante ale teatrelor din ţară, spectacole tinere ale Academiilor de teatru.

Actorul Liviu Timuş, directorul Teatrului Tineretului, ca şi al Festivalului, se luptă, se zbate şi reuşeşte să ofere încrederea în forţa istorică a TEATRULUI de a-i bucura mereu pe oameni cu frumuseţea sa veşnică.

Bănuiesc, desigur, că-l ajută autoritatea oraşului, primăria, oamenii “bogaţi”, publicul. Altfel cum să reuşească să aibă cel mai întins festival – două săptămâni?

“În această vreme acră şi lipsită de credinţă”, îl citez eu pe Caragiale, oraşul Piatra-Neamţ se luptă pentru “instrumentul cel mai expresiv al umanităţii”, TEATRUL, instituţia TEATRULUI. «Un popor care nu-şi ajută teatrul, nu-şi favorizează cultura, este muribund, dacă nu chiar mort; de asemenea, teatrul care nu găzduieşte pulsaţia socială, istorică, care nu trăieşte drama poporului său şi nu sesizează adevărata culoare a peisajului şi a spiritului său, acel Teatru nu are dreptul de a se numi TEATRU, ci local pentru a-ţi omorî timpul. Da.»“

Teatrul din Piatra-Neamţ, oraşul Piatra-Neamţ, acest tânăr director, Liviu Timuş, ştie că “un teatru degradat în care COPITA DESPICATå ÎNLOCUIEŞTE ARIPILE POATE STRICA ŞI ADORMI O ÎNTREAGå NAŢIUNE”. În afara seriozităţii şi a profesionalismului, pentru care am toată admiraţia, mă-ntreb câţi bani s-au scos din buzunar la propriu pentru a dărui cetăţenilor prieteni spectacolele celor mai interesanţi regizori ai momentului. Alexandru Dabija, Radu Afrim, Cristi Juncu, dar şi Gianina Cărbunariu şi Radu Apostol şi încă, şi încă...

Teatrul din Piatra-Neamţ şi-a permis (cu câte sacrificii?) să aducă din afară regizori, să nu mimăm iarăşi “orizontul închis”. El a venit în festival cu o splendidă premieră “Yerma” de Federico Garcia Lorca pe care tocmai l-am citat pus în scenă de un foarte important regizor, Beres Laszlo. Un alt regizor important Pia Furtado..., care a avut succese considerabile.

E nevoie de această deschidere a graniţelor, nu putem invoca “lipsa banilor”, sintagmă folosită de guvernanţii noştri de cinci ori pe zi, ca să ajungem din nou claustrofobi culturali.

“Trebuie să priveşti teatrul ca pe o hartă pe care distanţele nu sunt mai mari de trei degete – şi tu spectator nu părăseşti scândurile scenei, gândirea tuturor se deplasează uşor, îşi ia zborul comun şi nu te temi că te vei rătăci sau că vei obosi” – scria domnul Cervantes cel conştient că teatrul este un medicament, că teatrul este instrumentul libertăţii, al virtuţii, că teatrul adună comunitatea dându-i un VECTOR de sens.

Categoric, spectacolele tinerilor nu plac bătrânilor şi cele ale bătrânilor nu plac totdeauna tinerilor. Dar aşa şi trebuie.

Teatrul este un răspuns la “ceea ce pluteşte-n aer”.

Instituţia teatrală trebuie să troneze, ca şi biserica, în mijlocul oraşului, să-ţi ofere ajutorul sufletesc, căci teatrul trebuie să-l facă pe om mai uman – ADICå MAI PUŢIN SINGUR.

În această TOAMNå, la Piatra-Neamţ, din cauza Festivalului de Teatru a fost primăvară.

Felicit pe cei ce-l finanţează, ce sprijină şi cultivă Teatrul din Piatra-Neamţ şi-i numesc iubitor NEO-ROMANTICI.

Şi-l îmbrăţişez şi pe Liviu Timuş pentru conştiinţa profesională a breslei, pentru stăruinţă, energie şi “pentru că nu se lasă”. Bănuiesc că pentru sponsorizarea planurilor teatrale există certuri intestine şi lucrări sterilizante. Dar constatarea asta nu poate supăra pe nimeni.

Pentru că ECONOMIE ŞI ARTå NU SE POATE. Iar acum, când bugetele teatrelor, bugetele culturale s-au redus, când trăim penibil reducerea sălbatică a schemelor, când nu ai pe cine să tragi la răspundere şi nici pe cine să înjuri măcar platonic, la Piatra-Neamţ, un director în putere, un staff pasionat (vorbesc despre o floare numită genţiană), o autoritate ce respectă cultura salvează peisajul crunt în care cultura trebuie să dispară.

Prin puterea exemplului, sper să se mai îmbolnăvească şi alţi directori de teatru şi alte autorităţi tutelare.

Şi n-am să-nchei fără să vorbesc despre turneul Teatrului din Piatra-Neamţ la Bucureşti, un turneu complet. Cu toţi actorii teatrului, în frunte cu Cezar Antal, cu toate piesele mari, cu acel “Herr Paul” al lui Radu Afrim, cu tot şi cu toate. Deci nemaivorbind despre “strictul necesar” care a fost depăşit hiperbolic. E un gest haiducesc, de TOMA ALIMOŞ, care ia de la bogaţi şi dă la săraci. Iar TOMA ALIMOŞ nu e LIVIU TIMUŞ – este conducerea Oraşului Piatra-Neamţ – este direcţia culturală a oraşului, este autoritatea care priveşte spre cultură.

E cineva acolo care are grijă de ACTOR, care dacă e torturat că va fi dat afară, că va fi obligat să mănânce într-o cârciumă murdară, nu va putea fi un ARTIST. Şi, cum scria Mihail Sebastian în 1933 în Cuvântul, când respectul pentru munca artistică era la fel ca şi acum, pentru că “nimic nou sub soare”, pentru că “toate-s vechi şi nouă toate”, pentru că... “ca la noi la nimenea”.

Statul nu este obligat să întreţină actori. Dar e obligat să întreţină INSTITUŢIA DE CULTURå. Atunci să le ţină cum trebuie. Sau să le închidă. ECONOMIE ŞI ARTå – nu se poate. Cineva din atotputernicii care conduc municipiul Piatra-Neamţ gândeşte frumos şi bine. Şi eu, o actriţă, mă bucur şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că există astfel de oameni.