x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Teatrul independent, în festival

Teatrul independent, în festival

de Maria Sârbu    |    28 Aug 2013   •   18:31
Teatrul independent, în festival

Trupele de teatru independent se pot înscrie, până la data de 15 septembrie, la Maratonul Teatrului Independent – ”Bucharest Fringe”, care se va desfăşura între 27 septembrie şi 6 octombrie în Bucureşti. Vor fi selecţionate la această a treia ediţie a festivalului 15-20 de spectacole din stagiunea precedentă (care au avut premiera în perioada 1 septembrie 2012 – 31 august 2013), considerate cele mai reprezentative de juriul format din criticii Andreea Dumitru, Cristiana Gavrilă şi Ionuţ Sociu.
Reprezentaţiile vor avea loc în mai multe spaţii de joc din Capitală.

Potrivit organizatorilor, festivalul îşi propune să promoveze mişcarea teatrală independentă din Bucureşti şi să ofere publicului şi criticilor de teatru o selecţie de producţii din toate zonele performative: teatru, teatru-dans, performance, spectacole alternative, spectacole ale şcolilor de teatru. Biletele vor fi la preţ redus faţă de preţul obişnuit practicat în spaţiile-gazdă.

Companiile independente se pot înscrie pentru selecţie la adresa: contact@teatrul.ro  şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/TeatrulApropo Pentru aceasta trebuie completat un formular de înscriere. Juriul va viziona spectacolul, fie în spaţiul de joc, fie înregistrat. În afară de spectacole, va fi şi o masă rotundă la care se va discuta despre mişcarea teatrală independentă din România, dar şi lansări de carte, discuţii cu publicul, spectacole pentru copii etc.

La finalul festivalului, juriul de premiere va acorda o serie de premii: pentru Cel mai bun spectacol, Cea mai buna regie, Cea mai bună scenografie, dar şi premiul special pentru debut, premiul de originalitate, premiul pentru cel mai bun actor şi premiul pentru cea mai bună actriţă.

×